
S-a întâmplat în această dimineață, la ședința Consiliului Local al orașului Budești. Un consilier local, Valentin Răducu, a venit, conform primelor date, înarmat cu un pistol, pe care-l purta la brâu. Ședința a fost imediat suspendată și au fost alertate organele de ordine.
O echipă a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – s-a deplasat imediat la locul incidentului.

Valentin Răducu, un cunoscut antreprenor local, anul trecut, a candidat pentru postul de primar al orașului, din partea formațiunii Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei). A obținut 441 de voturi, reprezentând un procent de 13,86 la sută din totalul opțiunilor valabil exprimate. În prezent, este consilier local.

„Astăzi am avut o ședință de consiliu. Pe la 9:30 a apărut familia Răducu, în sala de ședințe. Eram mai mulți colegi, a început să vină și altcineva și am constatat că, la brâu, avea o armă, un pistol. Și i-am spus: domnul Vali, ați plecat, cumva, la vânătoare? De ce, domn’ primar? Păi, zic, aveți pistolul ați intrat într-o unitate administrativ-teritorială și nu aveți voie! A, nu, domnule, că am permis, am toate actele necesare. Și, în momentul ăla, eu am ieșit afară, l-am sunat pe domnul prefect, domnule prefect, e posibil ca un consilier local să vină cu pistolul la ședință? Nu, domn primar, aveți toate cheile, faceți ordine acolo, mi-a spus domnul prefect. Și am sunat la poliție. Le mulțumesc mult de tot că au fost prompți. S-au deplasat la fața locului și alte detalii nu pot să vă dau.”
Amănuntele ne-au fost oferite de edilul orașului Budești, Mihai Ilie, membru PNL.

Versiunea consilierului ADU, Valentin Răducu, este cu totul alta.
„Nu știu dacă are vreo relevanță zona politică, dar să știți că oamenii cu educație nu propagă lucruri neadevărate despre oameni care sunt cu frică de Dumnezeu. Domnul primar, vă asigur, a făcut în așa fel încât să încerce să mă umilească, pe mine și pe ceilalți consilieri. Caută motive de scandal. În momentul ăsta am fost audiat, sunt martor, există martori, a fost o sală de ședințe întreagă. Rugămintea mea, nu mai puneți că m-am dus cu arma la brâu, ca să omor oameni… Îmi stricați mie imaginea, îmi speriați copiii, familia, să fugă toată lumea de mine, de ce? Că sunt un nenorocit?! Nu… Sunt un om integru și sunt un om care, dacă are o armă de autoapărare, e pentru autoapărare. Nu are gloanțe, nu are nenorociri, are niște bile de cauciuc. A stat familia speriată…, că m-am dus acolo să mă omor cu ăia!… N-au sunat la 112. Au făcut orice altă scenarită, numai ca să nu treacă proiectul ăla cu fotovoltaicele! S-a supărat primarul că nu l-am lăsat să treacă asfaltările alea mizerabile, în care, în loc să asfalteze din 10 străzi, asfaltăm doar 4. Și alea cu o limbă de 2 metri jumate. Eu am înțeles că nu contează bugetul statului, pentru multă lume, dar pentru mine, care trăiesc aicea, în comunitatea asta, contează și o palmă de asfalt. Eu sunt născut aici, eu sunt trăit aici, sufăr pentru fiecare lucru care mi se întâmplă. Și acum să fiu târât în mizerie, iarăși, de domnul primar care are girul asta al autorităților din partea așa-zisului PNL, îi face cărțile și așa mai departe…”

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, în cursul zilei, a emis un comunicat care precizează următoarele:
„La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi prezentat la o ședință organizată la sediul unității administrativ-teritoriale din localitate, purtând la brâu o armă. Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au stabilit că, în jurul orei 10:00, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din orașul Budești, s-a prezentat la ședință având asupra sa, într-un toc purtat la brâu, o armă neletală de tip pistol, deținută legal. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, iar arma în cauză a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Activitățile sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”



