
A lucrat, în cadrul Primăriei Curcani, pe postul de referent III, la compartimentului arhivă. Se numește Stelica Cioceanu, e pensionară, are 69 de ani și a fost desemnată șefă a secției de votare nr. 108, din cadrul Biroului electoral de circumscripție al comunei Curcani.

Prin procesul-verbal nr. 74, din data de 20.05.2024, a fost stabilită pe acest post.

Stelica Cioceanu, însă, beneficiază de indemnizație de nevăzător, Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți stabilind, prin Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 1422/26.04.2023, că aceasta are grave probleme de vedere, fiind aproape oarbă. A fost încadrată în gradul de handicap grav, primind, astfel, și o indemnizație, pe lângă pensie, în sumă de 463 lei.
- Am făcut cerere de retragere.
- De ce?
- Păi am o vârstă și nu mai pot. E greu… Am fost la instruire, mi s-a părut foarte greu și…
Abia recunoaște că adevăratul motiv al cererii de retragere din postul de președinte de secție de votare este acela că a fost identificată ca încadrată în gradul de handicap grav, primind indemnizație de nevăzător.
- Pe ce diagnostic aveți?
- Pe nevăzător.
- … Dar pe noi ne vedeți?
- Păi vă văd, dar nu clar.
- Și p-ăia care fură la vot cum îi vedeați?
- Păi care fură?
- Primarul!

Stelica Cioceanu crede că e normal să fie desemnată șefă de secție de votare, câtă vreme procedura este una extrem de simplă: se face prin tragere la sorți.
„Eu am fost deja în biroul electoral, de la județ, de ani de zile, din 2004. Am lucrat la primărie atâția ani…”
Spune, însă, că s-ar fi descurcat și-n aceste condiții, că nu ar fi fost singură în secție, având și un locțiitor.
- Dumneavoastră vă bazați pe ceea ce vedeau ceilalți membri ai comisie? Dacă vă mințeau?!
- N-are cum să mintă! Deci eu eram în secție, aveam locțiitorul, erau membrii, sunt de la mass-media.
Se plânge, însă, că nu mai poate să citească bine, căci nu mai vede scrisul la fel ca în tinerețe. Afirmă că îi trebuie ochelari, ca să poată citi!
În fapt, toată familia Cioceanu beneficiază de indemnizații de handicap. Pe lângă Stelica, beneficiază de indemnizație de handicap și soțul acesteia, în vreme ce fiica are indemnizație de însoțitor pentru nepoata încadrată tot în grad de handicap grav.

Mihaela Ligia Mazilu este președinta Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, la nivelul județului Călărași. Pe raza comunei Cuza Vodă, funcționează cu un cabinet de medicină de familie. Soțul acesteia, Marius Mazilu, este ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Cei doi dețin mai multe bunuri imobile: casă de vacanță de 48 mp, în satul Ceacu, apartament de 72 mp, în Călărași, apartament de 58 mp, în București. Cu toate acestea, Mihaela Ligia Mazilu a beneficiat, anul trecut, de un apartament de tip ANL.

Aceasta s-a baricadat pur și simplu în cabinetul medical de pe raza Comunei Cuza Vodă. Mai mult, a alertat, în mod nejustificat, oamenii legii.
- Nu discut cu presa!
- Doamnă, ați emis un certificat pentru un nevăzător, care e șef de secție de votare!
- Anunț poliția!
- Chiar vă rog! Anunțați poliția, hai!
Tot în calitate de șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, la nivelul județului Călărași, aceasta și-a pus semnătura pe un alt certificat de încadrare în grad de handicap.

Marin Viorica, din satul Cuza Vodă, a fost declarată oarbă, în anul 2012, beneficiind de asistent personal, cu valabilitate permanentă. Acesteia i-a revenit, brusc, vederea, la data de 27.01.2021, după ce a fost făcut public faptul că aceasta se plimba, nestingherită, prin sat, inclusiv cu bicicleta, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași emițând, în aceste condiții, Certificatul de neîncadrare în grad de handicap nr. 230.
Aceste situații tind să devină un mod de lucru uzual câtă vreme, la nivelul județului Călărași, sunt mult mai mulți orbi, în acte, care beneficiază de indemnizații pe baza certificatelor emise de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, la nivelul județului Călărași. Procurorii vor avea ceva treabă de făcut. Revenim!