** De când comuna Grădiștea a început să fie „ocupată”, fostul primar Alecsandru Boboc are numai probleme. Pe rolul Tribunalului Călărași, s-a aflat dosarul civil nr. 1223/202/2013, în care acesta a figurat ca parte pârâtă, în contradictoriu cu Marin Nicolae, având ca obiect pretenții. Alecsandru Boboc a fost obligat la plata sumei de 26.000 de euro, reprezentând contravaloare împrumut, precum și la plata dobânzii aferente, începând cu data de 20.10.2010 și până la data achitării efective a debitului. Totodată, Boboc trebuie să plătească și suma de 7.565 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Sentința este definitivă. Din datele noastre, Alecsandru Boboc a luat suma de 26.000 de euro împrumut, ca să restituie un alt împrumut. Acesta era dator către Marian Stoica, un om de afaceri, cu suma respectivă, bani luați tot cu împrumut în 2008, bani pentru campania electorală. În schimbul acestei sume, Marian Stoica ar fi urmat să primească o parte din societatea agricolă Grasica Grădiștea. Cum scandalul de la Grasica s-a încheiat în defavoarea lui Alecsandru Boboc, acesta, presat, a împrumutat alți bani, ca să-și acopere datorie către Stoica.
** Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aflat dosarul nr. 5411/2/2012, având ca obiect anulare act administrativ. Ca părți au figurat Agenția Națională de Integritate și pesedistul Răzvan Meseșeanu. Înalta Curte de Casație și Justiție, în ședința din data de 12.03.2014, a luat act că R. Meseșeanu a renunțat la judecarea recursului declarat de acesta împotriva Sentinței civile nr. 568/6.02.2013, a Curții de Apel București. Sentința este irevocabilă. Curtea de apel București stabilise următoarele: „Respinge cererea având ca obiect anularea şi suspendarea executării Raportului de evaluare nr. 30484/G/II/15.06.2012 emis de Agenţia Naţională de Integritate, ca inadmisibilă. Respinge cererea având ca obiect anularea şi suspendarea executării Raportului de evaluare nr. 30472/G/II/15.06.2012 emis de Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.” Meseșeanu Răzvan Ilie s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19.06.2008 – 29.01.2009, întrucât a deţinut simultan atât funcția de viceprimar al municipiului Călărași, cât și calitatea de comerciant persoană fizică la “MESEȘEANU RĂZVAN ILIE ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ”, încălcând, astfel, prevederile art. 87, alin. 1, lit. g) și art. 91, alin. 3 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare. Timp de 3 ani, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, Răzvan Meseșeanu nu mai poate exercita o funcție sau o demnitate publică. Prefectul G. Iacob ne declară că așteaptă să ia act de sentința emisă de Înalta curte de Casație și Justiție, după care va aplica prevederile legale, în sensul că va solicita ca R. Meseșeanu să nu mai exercite funcții sau demintăți publice.
** Gluma anului vine din politică: Forța Civică, formațiune condusă de Mihai Răzvan Ungureanu, individ care aspiră la funția supremă în stat, și-a depus listele de candidați pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Lista este deschisă de lider, adică de MRU, care se prezintă drept profesor, 46 ani, senator. Urmează Pavelescu Diana Laura, inginer, 42 ani, director. Apoi: lector universitar, profesor, conferențiar universitar, director, conferenția universitar etc. Pe locul 36 este prezentă Tudorache Doinița Ștefania, călărășeanca noastră care i-a organizat, cu ajutorul unor ciumpalaci de la Direcția Generală Anticorupție, un flagrant consilierului PDL Puiu Dumitrache. N-are rost să detaliem, situația e de-a dreptul comica: Doinița Tudorache spune că e juristă, că are 36 de ani și că e de profesie manager. Conform Dex, managerul reprezintă o persoană care are cunoștințele și talentul necesar pentru a valorifica profitabil resursele umane, financiare și materiale ale unei societăți comerciale, organizații etc. Ne mirăm doar că ăștia de la Forța Civică nu l-au desemnat drept candidat pe Karani Geopan, că tot e el președinte de filială. Dale!
** Să rămânem tot în domeniul politicii locale, căci odată cu apropierea datei pentru alegerile europarlamentare, se simte o oarecare efervescență prin sediile unde activează cei care ne vor tot binele de pe lume. Desigur, acest lucru nu se întâmplă și la sediul Partidului Democrat Liberal, căci, aici, șeful de filială, Vasile Iliuță, această Monica Tatăoiu a politicii locale, e expert în organizarea de șuete la cârciumi, unde, desigur, vinu-ți dă puterea, dar, evident, adevărul nu poate fi găsit în altă parte decât în același vin. De Ostrov, că-i mai ieftin. Ca să revenim, să vă spunem că filiala călărășeană a Partidului Alternativa Socialistă ne-a remis un comunicat de presă. Nu-l comentăm, ci doar îl publicăm ca atare: „Organizația Județeană a Partidului Alternativa Socialistă face apel la cetățenii județului Călărași să nu se lase amăgiți de schimbările recente produse la conducerea PSD jud. Călărași. PSD este și va rămâne același partid al baronilor locali (ale căror nume sunt binecunoscute de călărășeni) care, împreună cu celelalte partide care formează eșichierul politic așa-zis „consacrat”, au adus județul nostru într-o stare de faliment, dependent de subvențiile venite de la București, cu o industrie muribundă și cu o agricultură în colaps. Le reamintim concetățenilor noștri că în alegerile europene care urmează PSD va apăra punctul de vedere al forțelor sociale reacționare din Europa, care, în tandem și „la mica înțelegere” cu Partidul Popular European al d-nei Merkel și al domnului Băsescu au afundat continentul în criza profundă în care se află acum. Dacă ar fi fost cu adevărat un partid de stânga, socialist, așa cum se pretinde, PSD ar fi putut aplica nenumărate măsuri pentru crearea concretă de locuri de muncă în perioada în care a guvernat cu peste 70% sprijin în parlament. Simplul fapt că nu a făcut-o ne dovedește pe deplin cu ce fel de partid avem de-a face: unul care aplică o politică dictată din străinătate, împotriva intereselor noastre”. Comunicatul este semnat de Leonida Jecu, în calitate de președinte.
** Iată, în continuare, lista cu angajatorii de pe raza județului Călărași care au fost sancționați pentru primirea la muncă a unor persoane fără forme legale de angajare, în traducere liberă au avut salariați la negru, pentru anul 2013: ianuarie: SC Procera Agrochemicals România SRL (Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii), 3 persoane depistate, valoare amendă – 30.000 lei; SC Madybog Trans SRL Rasa, 3, 30.000 lei; SC Irimia SRL Vâlcelele, 1, 10.000 lei; februarie: SC Herba Farm SRL Călărași, 1, 10.000 lei; martie: SC Mureșan SRL Călărași, 1, 10.000 lei; SC Softsense SRL Călărași, 1, 10.000 lei; aprilie: SC Ac și Ață SRL Călărași, 1, 10.000 lei; SC Construct Metal Impex Călărași, 2, 20.000 lei; SC Naiman Motors SRL Călărași, 1, 10.000 lei; SC Voința Ovidiu SRL Frăsinet, 3, 30.000 lei; mai: II Ene I.R. Gheorghe Lupșanu, 2, 20.000 lei; 2. SC Madybog Trans SRL Rasa, 3, 30.000 lei; SC Marisab SRL Călărași, 1, 10.000 lei; II Radu Gh. Gabriela Jegălia, 1, 10.000 lei; SC Smartech SRL Călkărași, 1, 10.000 lei; iunie: PFA Bucur D. Maria, 2, 20.000 lei; Fundația Română pentru Câinii Străzii Fundulea, 2, 20.000 lei; SC Media Print SRL Călărași, 1, 10.000 lei; Grefan Construct, 1, 10.000 lei; So-Felis Serv București, 2, 20.000 lei; iunie: Hygiene Profesional Călărași, 1, 10.000 lei; Nelyalex Com Oltenița, 2, 20.000 lei; Vice Com 95 Brănești, 1, 10.000 lei; august: Cerepest Agro Lehliu Gară, 1, 10.000 lei; Medal Serv Lehliu Gară, 1, 10.000 lei; Gols Tex Company București, 1, 10.000 lei; Ulm Stejarul București, 1, 10.000 lei; septembrie: Ami Dari Floroaica, 1, 10.000 lei; CVF Fațada Călărași, 2, 20.000 lei; Divers El Com București, 1, 10.000 lei; Mașini Hibrid Constanța, 3, 30.000 lei; Nikol Ambra Călărași, 1, 10.000 lei; II Șerban Simona Daniela Dor Mărunt, 1, 10.000 lei; TR Conf Călărași, 1, 10.000 lei; octombrie: Agroserv Măriuța, 1, 10.000 lei; Agrotehnica, 1, 10.000 lei; Catană Teodor Hari Călărași, 1, 10.000 lei; II Eremia Nicolae, 1, 10.000 lei; Larcom, 1, 10.000 lei; Lord SRL, 1, 10.000 lei; Oxana Bets SRL, 1, 10.000 lei; Pasa Service Impex, 3, 30.000 lei; II Pașalău Cristina, 1, 10.000 lei; SMGS Promt Security Company, 1, 10.000 lei; noiembrie: Byldoconstruct SRL Călărași, 1, 10.000 lei; Elma VP Călărași, 1, 10.000 lei; Helix Trading Galați, 1, 10.000 lei; II Irimia M. Mariana Dragalina, 1, 10.000 lei; Sophia Textile Călărași, 1, 10.000 lei; Societatea Cooperatistă Consum Borcea, 1, 10.000 lei; decembrie: Crision Expres Căscioarele, 1, 10.000 lei; Fides Oltenița, 1, 10.000 lei; Flogeocomfin Câmpina, 1, 10.000 lei; Mikelly Cafe Ciocănești, 1, 10.000 lei; II Petre Cristian Mihai Oltenița, 2, 20.000 lei; Port Trans Titu, 2, 20.000 lei; RADEF OAI Modelu, 1, 10.000 lei. Totodată, ITM Călărași a înaintat 4 sesizări penale privind angajatorii care au primit la muncă mai mult de 5 persoane fără contracte individuale de muncă.
** În fapt, printre altele, redacția noastră solicitase Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Călărași o listă cu societățile comerciale care au mai mult de 2 angajați cu contracte individuale de muncă cu timp parțial, adică acele societăți comerciale care au salariați angajați cu jumătate sau un sfert de normă. Aceasta este forma extrem de facilă prin care extrem de mulți angajatori mimează legalitatea: deși salariații respectivi au contracte de câte 2 sau 4 ore zilnic, sunt cazuri în care aceștia lucrează și 10 ore pe zi. Sunt zeci de astfel de firme, din datele noastre. Aceasta este, totodată, și o formă de evaziune fiscală, dar și forma prin care angajatorii îți bat joc de angajați. Aceștia, vă dați seama, vor avea nimic altceva decât pensie socială. Astfel de cazuri de angajăți cu timp parțial, deși salariații lucrează efectiv 8-10-12 ore zilnic, se găsesc în domeniul confecțiilor textile, în domeniul fabricării mobilei, la firmele de pază, în taximetrie, la firmele care au ca obiect de activitate vânzarea cu amănuntul (textile, produse alimentare). Iar ITM, prin inspectorii de specialitate, a identificat astfel de cazuri, dar nu ne spune câte. Sunt sute de astfel de firme numai în Călărași: cele din piețe, din bazar, firmele de taximetrie, aproape toate firmele care au magazine de la un capăt la altul al străzii principale din municipiu. Golănia asta prin care se maschează, în fapt, tot o formă de muncă la negru, prin care salariatul prestează program de lucru complet, dar are contract de muncă cu jumătate sau un sfert de normă, este sport național. Angajatorii nu fac altceva decât să-și bată joc de salariați, dar și să eludeze plata completă a contribuțiilor către bugetul de stat.
** Trecerea deputatului Aurel Niculae de la PNL la PMP produce, iată, o adevărată miscare telurică în media locală, asta numai în cazul în care deputatul nu s-a dus la partidul lui Udrea cu temă de la președintele Consiliului Județean Călărași, Răducu Filipescu. Aurel Niculae, printr-un nepot, este asociat la firma Direct Global Media, mai precis la un post de radio prin care se scurg banii publici. Nepotul deputatului Niculae este asociat, pe firma respectivă, cu un individ care se pretiunde ziarist și care a recunoscut că are obiceiul să falsifice acte contabile. Este vorba de Octavian Câju, un fel de flașnetar politic. Cum deputatul Aurel Niculae a schimbat barca politică, este interesant de văzut ce se va întâmpla cu structura acționariatului acestei firme, câtă vreme nepotul era pus de fațadă, ca un interpus al președintelui PNL Răducu Filipescu. În plus, iată, ruperea Uniunii Social Liberale dă puternice bătăi de cap mâncătorilor de rahat politic prin foile oficioase care-și spun ziare. Aceștia, vă dați seama, sunt derutați complet. Dacă până acuma mâncau numai rahat… pozitiv despre USL, bieții cioflingari se văd puși în situația de a opta între a rdiica osanale numai unuia dintre partidele componente ale acestei alianțe, adică fie PNL-ului, fie PSD-ului. Cum ar veni, dacă părinții lor politici au cam băgat divorț, vuvuzelele locale sunt puse în situația de a opta. Nasol moment, mișto colivă. Problema e și mai încurcată căci optând pentru a lăuda PNL-ul și a critica PSD-ul sau invers, credibilitatea lor ajunge exact cât era și pe vremea USL-ului, adică zero, nula la nula. Poponarii ăștia care au halit bani publici pentru a pupa între fese pe mai marii zilei nu mai au decât o singură opțiune: să se împuște! Că tot am amintit de falsificatorul de acte contabile Octavian Câju, să vă spunem că pe rolul Tribunalului Călărași, secția penală, se află dosarul nr. 56/116/2014, având ca obiect anulare acte. Adică anularea facturilor falsificate de Câju. Cu ăsta, vă dați seama, dacă ai raporturi comerciale, trebuie să caști bine ochii, că se poate întâmpla să-ți dea documente contabile falsificate. Baga, Câjule, bagă! Cu stânga, evident!
** Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Călărași practică următoarele tarife, stabilite de Consiliul de administrație la data de 31.10.2012, că pe 2014 nu mai există: nuntă – 2.000 lei; botez, înmormântare, cumetrie / cununie – 50 lei/ oră. Pe anul 2013, auziți ce pretinde directoarea Claudia Păvălașc, la cantina acestui liceu au avut loc: două înmormântări (!?! – n.n.), o cumetrie și una petrecere (CAR pensionari). Nu ne batem capul cât să ne dumirim cum pot avea loc două înmormântări la cantina unei instituiții de învățământ, dar ne gândim că tocmai d-aia Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Călărași se mai numește și „Școala dintre cimitire”! Tot la acest liceu, elevii cazați în internat mănâncă de 11 lei pe zi, în total 31 de elevi. Dar la acest liceu, iată, se pot caza nu numai elevi, ci și diverși, ca la hotel. Astfel, o cameră de 6 paturi costă 120 de lei / zi. Masa, la externi, e 15 lei / zi. În anul 2013, au fost cazate 80 de persoane, din care 75 au servit masa pe o perioadă cumulată de 7 luni. Cum ar veni, 13 camere, timp de 7 luni, au fost ocupate. Deci, s-a primit următoarea sumă de bani numai din cazare: 335.916 lei. Pentru mesele acestora, liceul a mai încasat suma de 236. 250 lei. Banii, în mare parte, nu s-au dus neapărat pe cretă, ci pe servicii de pază, dar asta e o altă poveste, pe care o vom dezvolta cu altă ocazie. Și-acum să vă dăm lista cu produsele achiziționate de Liceul Auto, dar și prețurile aferente: ulei, 500 l, 7,00 lei/litru; ouă, 3.000 bucăți, 0,7 lei/buc.; zahăr, 400 kg, 6,12 lei/kg; orez, 350 kg, 7,07 lei/kg; mălai, 150 kg, 5 lei/kg; brânză telemea, 300 kg, 15 lei/kg. Produsele astea, la aceste prețuri, sunt luate de la firma Streliția SRL Călărași, cu numita Grapă Jănica drept administrator. După cum vedeți, se folosesc termeni vagi, de tipul ulei, fără să se precizeze marca. La ouă, la fel, nu se spune ce tip. Zahăr la prețul de 6,12 lei nu există nici la magazinele de cartier. La fel, nu se spune marca. Și tot așa. De la aceeași firmă, s-au mai cumpărat: cartofi, 7.000 kg, preț 2 lei/kg; varză albă, 2.200 kg, 2,5 lei/kg; fasole albă, 400 kg, preț 7,3 lei/kg; morcovi, 700 kg, 2,5 lei/kg; păstârnac, 400 kg, 5 lei/kg; țelină (mai ales pentru muncitorii cazați la internat!), 400 kg, 5 lei/kg; ardei gras, 1.500 kg, 5 lei/kg; verdeață, 100 legături, 10 lei/legătură (!). Tot de la Grapă Jănica s-au mai luat: aripi pui, 400 kg, 11,4 lei/kg; piept pui, 150 kg, 17,9 lei/kg; pulpe pui, 250 kg, 12,65 lei/kg; pulpă porc dezosată, 600 kg, 19,5 lei/kg; pate ficat, bucați 100 gr, 2,8 lei/buc. Pâinea albă, de 300 de grame, pentru „Școala dintre cimitire”, livrată de firma Marchidan Impex Călărași, este de 1 leu, la o cantitate de 15.000 de bucăți.
** Să punctăm, ca o bilă extrem de neagră pentru actualul Executiv al Primăriei municipiului Călărași. S-a propus și aprobat, prin Consiliul Local Călărași, o hotărâre prin care era reglementată activitatea în regim de taxi, în sensul că aceasta urma să se desfășoare cu autoturisme nu mai vechi de 5 ani. Hotărârea de Consiliu Local, promovată de șefii Primăriei Călărași, a fost aprobată în cursul lunii februarie 2014. O lună mai târziu, după ce sunt întrebate mai multe instituții naționale care reglementează activitatea în regim de taxi, hotărârea respectivă este abrogată. Între timp, însă, zeci de taximetriști, persoane fizice autorizate, în baza hotărârii propuse de Primăria Călărași și aprobată de Consiliul Local, care aveau autoturisme mai vechi de 5 ani, s-au văzut nevoiți să le vândă pe prețuri de nimic. Ca să poată achiziționa mașini mai noi de 5 ani, unii s-au împrumutat la bănci. Alții, de teama de a nu-și pierde singura sursă de venit, s-au împrumutat inclusiv la cămătari, doar pentru a-și achiziționa mașini care să nu fie mai vechi de 5 ani. Ceea ce au făcut acești indivizi din Primăria Călărași cu acești oameni, se numește bătaie de joc. Unul ca Sârbu Mărgărit, care tot a amușinat pe la patronii unei firme de taximetrie, mai la un șpriț, mai la o treflă, ar trebui să plătească pentru această bătaie de joc. Și nu oricum, ci cu funcția. Sunt fraieri taximetriștii că nu se adresează instanțelor, pentru recuperarea prejudiciilor!
0 1.467 11 minutes read