ACTUALITATE

Fals medic stomatolog condamnat la pușcărie: Tanti Doina, de la Gruiu, nu se poate opri din profesat

A fost condamnată, de Judecătoria Oltenița, prin decizie rămasă definitivă, prin neapelare, la 3 luni închisoare pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Este vorba de Doina Ivan, de profesie tehnician dentar, care are un cabinet stomatologic, pe raza satului Gruiu, orașul Budești, județul Călărași. Cabinetul e considerat un adevărat pericol public.

Se pretindea medic stomatolog, fiind condamnată la pușcărie, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. Condamnarea a fost pronunțată la data de 3.02.2023, în dosarul nr. 6809/269/2021.

Doina Ivan, însă, nu se poate opri din profesat. Zilele trecute, o echipă România TV l-a găsit pe falsul medic în halat, la treabă! Cazul Doinei Ivan, din satul Gruiu, a fost depistat de autorități în urmă cu trei ani. Pentru că și-a recunoscut fapta, femeia, tehnician dentar la un cabinet din Capitală, a fost condamnată cu suspendare și s-a pensionat.

La țară, însă, lumea nu a aflat nimic. Așa că tanti Doina, cum este cunoscută în sat, și-a angajat un medic ”pe bune”, alături de care își continuă treaba. Am verificat asta urcând pe scaunul din cabinet.

  • Gura mare! Aici… a, lipsesc vreo două măsele! Atât! Stați liniștit, se poate și mai rău! V-ar trebui o radiografie panoramică. Așa… să ne uităm ca curca-n crăci…
  • Sus mi-a pus acum un an… În schimb, în partea de jos, mi-a spus că nu prea mai sunt soluții.
  • Ei na! Se face un ”schelet” aici de zbârnâie!
  • Mai am o problemă! Fac insulină!
  • Nu e nicio problemă! De rezolvat, se rezolvă! Da… Merge dată jos, făcut pe radiografie… făcut ”schelet”! O lucrare bună! De rezolvat, se rezolvă! N-avem cum să dăm garanții! Indiferent cât vă costă lucrarea! Unii mă-njură, alții mă laudă…

Pentru că ne-am împrietenit, putem atinge și subiectul sensibil.

  • Cineva chiar vă-njura rău de tot! Pe undeva pe la biserică, pe-acolo…
  • Ei, niciun fel de problemă!
  • Zicea că nici măcar nu sunteți doctoriță, de fapt!
  • Da… asta este! Bine că m-am pensionat, să scap de o grijă!
  • Și că ați fost și condamnată!
  • La moarte?!
  • La locul de muncă!
  • La locul de muncă! E perfect! (n.r. râde) Dumnezeule, de ce ieșiți?
  • De frică!

Oficial, reprezentanții Colegiul Medicilor Stomatologi spun că nu au nicio pârghie legală de a o pedepsi pe falsa doctoriță. Neoficial, însă, aflăm și de aici lucruri șocante.

„Ea practică o profesie pentru care nu are nicio calificare! Sunt trei: unu-i păzește oile, unul vinde la magazin și unu-i doctor! Știți? Și au făcut SRL-ul! Eei… Mă lași?! Păi ce-i asta? Dacă ei până la ora asta n-au dat legea cabinetelor medicale?! Rupea toate măselele, nu făcea sterilizare și se ducea la doctorița de la Mânăstirea și aia scotea toate măselele rupte de ea! Are doi câini mari la poartă, care… te rup ăia! Numai Poliția poate să intre peste ea!”

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Îți recomandăm și
Close
Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker