EXCLUSIVNEWS ALERT

DNA a descins la Primăria Călărași: Vizat a fost Andrei Klein, consilierul primarului Dan Drăgulin

Print Friendly, PDF & Email

Andrei Klein, consilierul primarului municipiului Călărași, Dan Drăgulin, a fost călcat, în dimineața zilei de ieri, 1 octombrie 2015, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. I s-a făcut percheziție domiciliară. Procurorii DNA au descins și la Primăria municipiului Călărași.

Infracțiuni de corupție

La domiciliul acestuia au descins lucrătorii DNA, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în cursul anului 2015. Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate în municipiul București și județele Constanța, Călărași și Caraș – Severin, reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. La Călărași, a fost vizat consilierul primarului Dan Drăgulin, numitul Andrei Klein.

Fraudă prin Talisman Music

Perchezițiile au vizat fapte de corupție săvârșite în timpul organizării festivităților “Zilele orașului Băile Herculane” din septembrie, anul acesta, spun surse judiciare, conform publicației România Liberă. Infracțiunile sunt de dare și luare de mită. Vizat ar fi și viceprimarul Gore Domilescu, din cadrul Primăriei Băile Herculane. Primarul localității respective, Nicușor Vasilescu, este deja suspendat din luna august, fiind arestat la domiciliu pentru alte infracțiuni. Contactat de noi, Andrei Klein afirmă: “Au venit că au descoperit o fraudă la Târgu Mureș, prin firma Talisman Music. Nu au ridicat documente, nu am nici o firmă în care să fiu acționar sau administrator.”

Talisman Music SRL este o firmă care are ca obiect de activitate cod CAEN 9002 – Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole). Este condusă de Alin Oprea, iar sediul acesteia este în București, str. Schitu Măgureanu, nr. 3. Consilierul primarului, Andrei Klein, spune că a participat la dicuțiile prin care firma Talisman Music a fost desemnată să organizeze spectacolul artistic derulat la Călărași, cu ocazia Zilelor Municipiului, din perioada 18 – 20 septembrie 2015. Klein nu a fost dus la audieri. Bugetul total al acestui eveniment a fost de 200.000 lei.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp