La cererea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, într-un dosar aflat în lucru prin Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, mascații au descins la locuința individului care se autointitulează „Comisarul”, situată pe raza orașului Fundulea, bulevardul 22 Decembrie nr. 40A.
Este vorba de Mihai Pălăngeanu, cunoscut drept administratorul unor site-uri obscure, care diseminează în spațiul public texte copiate din publicațiile locale sau centrale, cărora le schimbă doar titlul.
Se intitulează „consultant media” și a fost cooptat în echipa de distrugere a Organizației Județene Călărași a Partidului Național Liberal, reprezentată de fostul lider interimar Emil Dumitru. Din aceeași echipă mai face parte un alt individ, cu trecut infracțional, condamnat la 9 luni de pușcărie cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani, care se autointitulează ziarist.
Amândoi sunt folosiți, în continuare, pentru promovarea unei alte aripi din interiorul PNL, reprezentată de Roxana Natalia Pațurcă, ajunsă șefa femeilor liberale din județul Călărași.
La locuința lui Mihai Pălăngeanu, oamenii legii au ajuns, la prima oră a dimineții, în cursul lunii iulie, după ce, din curtea comună pe care acesta o are cu fiul său, conform datelor obținute, s-au tras mai multe focuri de armă, dintr-un pistol deținut fără forme legale. S-au exercitat și amenințări cu moartea la adresa unei femei.
Cel căutat se numește Ervin Martin Oprea, fost Pălăngeanu, fiul lui Mihai Pălăngeanu, acesta preluând numele soției, în urma căsătoriei.
În trecut, a fost cercetat pentru comiterea unui lanț întreg de infracțiuni:
- lovire sau alte violențe;
- violare de domiciliu;
- furt;
- înșelăciune;
- port ilegal de cuțit;
- ultraj contra bunelor moravuri;
- vot multiplu;
- fals în declarații;
- uz de fals.
La 3.12.2021, a fost obligat, prin decizie judecătorească, să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunității, prin înlocuirea amenzilor reținute în sarcina acestuia.
La 9.09.2021, cuantumul total al acestora era de 42.108,50 lei!
Mihai Pălăngeanu deține 3 site-uri, înregistrate pe firma Midelsol Grup SRL. Are drept obiect principal de activitate codul CAEN 4724 – comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate.
Firma a fost înregistrată la data de 1.07.2016, în municipiul Brăila, Calea Galați, nr. 333, bloc 13, scara 4, etaj 4, apartament 77. Ca asociat unic și administrator a figurat Romeo Șoldea, domiciliat în București, strada Nerva Traian, nr. 12. Acțiunile firmei au fost cesionate, către Mihai Pălăngeanu, la data de 2.09.2021.
Romeo Șoldea este ginerele lui Mihai Pălăngeanu.
În cursul anului 2021, a fost angajat, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, drept consilier personal al lui Marius Micu, secretar de stat la acea dată. Înainte de a ocupa acest post, a lucrat în cadrul unei firme organizatoare de evenimente artistice.
La Călărași, Emil Dumitru a venit, ca lider interimar al Organizației județene a Partidului Național liberal, la pachet cu Marius Micu.
Cei doi au reușit, în numai un an, să îngroape organizația în datorii.
697.266 este suma stabilită, de Judecătoria Călărași, drept datorie către SC Amma Print SRL, înregistrată de Organizația Județeană Călărași a Partidului Național Liberal, pentru facturi înregistrate și neonorate în cursul anului 2020, luna noiembrie.
La acest moment, Organizația Județeană Călărași a Partidului Național Liberal este în procedură de executare silită.
Marius Micu, ca aproape întreaga echipă promovată de Emil Dumitru, fostul lider interimar al Organizației Județene Călărași a Partidului Național Liberal, a fugit, ulterior, la Partidul Social Democrat.
Cei doi, însă, au reușit să-l promoveze pe Romeo Șoldea, ginerele lui Mihai Pălăngeanu, drept consilier asistent, în cursul anului 2022, ulterior director general adjunct la Autoritatea Națională Fitosanitară, unde semnează, lunar, ștatul de plată, pentru 10.437 lei.
Astfel se explică îndârjirea cu care autointitulatul „Comisar Copy/Paste” Mihai Pălăngeanu este atât de virulent, în postări, atunci când se emit date și informații legate de cei doi indivizi, Emil Dumitru și Marius Micu, care au reușit, într-un timp extrem de scurt, să îngroape în datorii PNL, la nivelul județului Călărași.