ACTUALITATE

Criminal fără o mână, găsit ascuns în spatele casei, la nici 24 de ore de la comiterea asasinatului

image_pdfimage_print

Desfățurare de forțe aseară, pe raza satului Perișoru, din județul Călărași, pentru prinderea asasinului tinerei Gabriela Gerea, din satul Borcea, din apropiere de Fetești. La operațiunea de capturare a criminalului au fost angrenate câteva zeci de polițiști naționali, jandarmi și polițiști locali.

Criminalul Marius Chelaru a fost capturat în jurul orei 18:00, la marginea satului, pe strada Pajiștei, nr. 25, unde-și au domiciliul părinții acestuia. Înfiorătoarea crimă a avut loc a doua zi de Crăciun, acasă la părinții fetei, în comuna Borcea. Gabriela a fost înjunghiată de 5 ori, cu un cuțit de bucătărie, în zona gâtului.

Gabriela, în vârstă de 21 de ani, l-a cunoscut pe Marius pe Facebook, în urmă cu 3 luni. Din a doua parte a lunii octombrie, între cei doi s-a înfiripat o relație. De fel din Perișoru, Marius Chelaru, criminalul, în vârstă de 28 de ani, nu avea un serviciu stabil. Când și când, lucra în construcții. Se prezenta drept meseriaș. În sat, însă, lumea îl știe drept alcoolic și fără ocupație. Și-a pierdut un braț, în urmă cu 9 ani, când a încercat să dezasambleze un proiectil găsit pe câmp, pentru a-l vinde la fier vechi, iar acesta a explodat. Gabrielei i-a spus că și-a pierdut brațul într-un accident auto.

Bogdan, fratele Gabrielei, vizibil marcat, ne spune că nu se afla acasă la momentul producerii asasinatului. “Credeți-mă, chiar nici nu pot să vorbesc, nici nu pot să aduc vorba despre ce a pățit sora mea.” Ne confirmă faptul că aceștia s-au cunoscut pe rețeaua de socializare Facebook. “Nici nu aveau unde în altă parte.” Ne spune ce știe în legătură cu asasinatul petrecut a doua zi de Crăciun. “Eu eram la muncă. Prima dată mă sună mătuși-mea, cu ținere de inimă, că trăgea o verișoară să nu mi se spună ce s-a întâmplat. După, să aflu de la tata, mă sună… Inițial mie nu-mi venea să cred. Mi-a spus că a murit Gabi. După aia, am sunat-o pe mami, mama abia putea să vorbească, și am aflat de la ea că au fost sărbătorile, au fost la masă, s-au distrat, au băut… Au plecat rudele mele, automat și-ai mei au ieșit afară. După aia, nu știu de la ce s-a ajuns, cred că mai mult ca sigur s-au certat, ăla fiind și sub influența băuturilor alcoolice, a luat cuțitul… Și i-a băgat cuțitu-n gât, a înjunghiat-o de vreo 5 ori.”

Bogdan, fratele Gabrielei Gerea, crede că Marius Chelaru, criminalul, are probleme de ordin psihic. “Au mai fost discuții și înainte de incidentul ăsta. Am purtat discuții… Mie mi s-a făcut milă de el… C-am auzit că au mai avut certuri.”

Marius Chelaru a fost capturat aseară, după nici 24 de ore de la producerea crimei. Se ascundea în spatele casei părintești. A fost prins de polițistul local călărășean Săndel Prisneanu și de agentul Ion Bratu. “Doar ce venise acasă. Se ascundea prin spate. Mascații au intrat în casă și cineva a strigat să mse caute și în spate. Era acolo.” Criminalul a fost somat verbal și ulterior imobilizat. A fost ținut de cap, lipit de perete. Obosit de dormit pe câmp, până să fie imobilizat total de mascați, Marius Chelaru a mai apucat să spună: “Gata, gata, gata, mă predau.”

A doua zi dimineața, la casa criminalului era liniște. Părinții acestuia, extrem de nervoși, s-au baricadat înuntru, la vederea camerelor de filmat.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp