EVENIMENT

Coțofanca: Tragedie pe lacul Cocorilor / Video

image_pdfimage_print

Tragedie în această dimineață, petrecută pe lacul Cocorilor, pe raza satului Coțofanca, județul Călărași. La ora 5:30 a fost alertat Serviciul Unic de Urgență 112, după ce doi braconieri, aflați pe o plută improvizată, au căzut în apă, la 20-30 de metri de mal.

Veniți la braconat

Au fost 4 braconieri plecați noapte, pe ceață, pe un drum aflat la marginea satului și care duce spre salba de lacuri din zona Sărulești – Frăsinet. Au plecat cu un autoturism, deși drumul pe câmp este aproape impracticabil. Lacul Cocorilor se află la circa 2 kilometri de sat, pe partea de vest. La 5:30 s-a dat alarma, după ce unul dintre braconieri, aflat pe mal, a sesizat că alți doi s-au răsturnat, cu pluta improvizată, în lac. A reușit să-l aducă la mal pe unul dintre ei, în vârstă de 42 de ani, fiind preluat, din primele date obținute la fața locului, în șoc hipotermic. Și-a revenit la Spitalul orășenesc Lehliu Gară și, acum, se află la fața locului, indicându-le scafandrilor locul unde s-a petrecut tragedia. Scafandrii au venit în urmă cu 10 minute. Cel dat dispărut are 47 de ani. Lacul Cocorilor a fost în proprietatea fostului senator PNL Liviu Tomoioagă. În prezent, este deținut de firma Fish 94 SRL, avându-i ca acționari de frații George și Andrei Ionescu, aceasta fiind administrată de Gicu Culea, cum este cunoscut în zonă. 6 persoane asigură paza lacului.

În țara ta, nu ai voie să prinzi un pește…

Soția unuia dintre ei se afla în drum spre locul tragediei. Șerbănică Neagu este numele braconierului înghițit de apele lacului Cocorilor. “Nu știu ce s-a-ntâmplat. Ori nu au mai putut să țină unul de altul, ori au înghețat.” E extrem de revoltată: “Pe lacul ăsta, eu am copilărit. Că au luat tot în țara asta, nu mai ai voie să prinzi un pește! Morții mă-tii, de nu i-aș băga acolo, în lacul ăsta, să se-nece! În țara ta, în locul tău, nu ai voie să prinzi un pește, să mănânci! Te duci să furi, să te omori… Și pentru ce?” Nu crede că soțul său este mort: “Nu pot să mă duc acasă, să spun la fete așa ceva! Mi-a zis să mă duc să-l aduc… Păi eu de unde să-l iau?” A aflat de tragedie de la cel care era cu autoturismul: “E ginerele, am fata în casă, abia a născut… Și zbiară în casă ca nebuna…”

Zona este împânzită de braconieri

E cam singura ocupație a celor din zonă, aceea de a bracona lacurile. Tragedii similare se petrec aproape an de an. În 25 aprilie 2017, un paznic de baltă a dispărut, în condiții absolut misterioase, în timp ce-și executa serviciul pe timp de noapte, pe zona lacului Sărulești, administrat de omul de afaceri Robert Răduță. Virgil Urulescu nu a fost găsit nici până la această dată. Figura drept martor principal într-un dosar de crimă. Aceasta a avut loc la data de 25 mai 2016, când au fost prinși alți hoți de pește. Unul dintre aceștia s-a înecat după ce a fost stropit în față cu gaz paralizant. Sandu Manea, primarul comunei Gurbănești, pe raza căreia a avut loc tragedia de la Coțofanca, este extrem de mâhnit: “Toată lumea vrea să se îmbogățească azi. Nu mai poți spune că lipsesc locurile de muncă sau că nu au ce să mănânce. Zilnic, trec autobuzele spre fabricile din București, care cer forță de muncă. Nu vor să muncească! S-au învățat așa și li se pare normal să vină și să fure din ceea ce muncesc ceilalți. Am ajuns până acolo încât ei preferă să fure sau să nu muncească, iar agricultorii din zonă să aducă muncitori din Nepal”.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp chat