EXCLUSIV

Accident teribil: Rupt de beat, ziaristul Mihalache a băgat 3 oameni în spital / Foto/Video

Print Friendly, PDF & Email

Accident teribil petrecut în cursul zilei de ieri, 18 iunie, pe DJ 303, pe raza comunei Sărulești, între două autoturisme. Au rezultat 4 victime, dintre care cei doi șoferi, precum și alți doi pasageri, care au fost transportați, de urgență, la Spitalul Pantelimon, în București. Una dintre victime este în stare  gravă.

 

 

 

 

 

Învederat consumator de băuturi alcoolice

La volan se afla Decebal Mihalache, care se prezintă drept ziarist, la Călărași, editorul publicației Express de Călărași. Se afla în stare de ebrietate. În timp ce se afla pe un drum lateral cu intenția de a pătrunde pe D.J. 303, aflat în afara localității Sărulești, se pare că nu a respectat semnificația unui indicator, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 38 ani din comuna Sărulești. Decebal Mihalache, un învederat consumator de băuturi alcoolice, a fost dus la Spitalul Lehliu-Gară, pentru recoltarea de probe biologice. Avea o alcoolemie de 0.48 la mie în aerul expirat.

Concurs de pescuit cu băut pe rupte

În autoturismul condus de acesta, se mai aflau: Leonida Jecu, acesta prezentându-se drept „director editorial” în cadrul unei alte publicații fantomatice, Realitatea din Călărași, și fiul acestuia, Adrian Jecu, în vârstă de 20 de ani. Acesta a fost aruncat pur și simplu prin portiera mașinii. E internat, la București. La acest moment, situația acestuia este stabilă. Cu puțin timp în urmă, suferise o intervenție chirurgicală complexă. Aceștia se întorceau de la balta Călăreți 3, unde au participat, alături de mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, la un concurs de pescuit derulat pe parcursul a două zile. S-a băut pe rupte.

S-a întocmit dosar penal

La fața locului au intervenit echipaje SMURD, dar și mașini ale Serviciului Județean de Ambulanță Călărași. Cele două autoturisme implicate în accident se află în curtea Poliției orașului Fundulea. Autoturismul condus de ziaristul beat, un Peugeot 2006, e avariat total. Ambele portiere de pe partea stângă sunt făcute ferfeniță. Decebal Mihalache, un consumator notoriu de alcool, nu a acordat prioritate la intrarea pe drumul județean, acesta venind dintr-un drum lateral, care duce spre zonele de pescuit.  Accidentul a fost anunțat la ora 11:36. A fost prezent și Dumitru Coarnă, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor.

Arată mai mult

Articole similare

1 Comentariu

  1. Chiar dacă nu ar exista un indicator de pierdere a priorității de trecere la intrarea de pe drumul lateral pe DJ 303, se aplică regula de circulatie exprimată sintetic prin: la intersecția cu circulație nedirijată dintre drumuri publice de categorii diferite, au prioritate de trecere vehiculele care circulă pe drumul public de categorie superioară! Deci conducătorul autoturismului Peugeot 206, care venea de pe drumul lateral (drum de categorie inferioară) este vinovat pentru producerea accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp