
S-a întâmplat în după-amiaza zilei de ieri, 28 iunie, când autoritățile județene au organizat evenimentul „Dunărea ne unește”, în zona noului port turistic din municipiul Călărași, cunoscut în fapt drept parcare de bărci.
„Participanții se pot bucura de o mulțime de activități destinate întregii familii: plimbări gratuite cu barca, parada ambarcațiunilor, ateliere de creație pentru copii iar cei mici, de asemenea, se vor bucura de înghețată și gogoși tradiționale gratuite, pe întreaga durată a evenimentului”.
Acesta a fost mesajul transmis de către organizatori: Consiliul Județean Călărași, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, Biblioteca Județeană Călărași, Palatul Copiilor Călărași și Muzeul Dunării de Jos Călărași. Ca organizator mai este amintit, totodată, Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” Călărași.

La ora 17:48 a fost dată alarma, după ce reprezentanții Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au fost sesizați cu privire la producerea unui incident în Portul Turistic Călărași, unde o pasarelă de îmbarcare-debarcare a cedat sub greutatea mai multor persoane care se deplasau către un ponton de acostare.
Din datele puse la dispoziție de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, evenimentul, care se putea transforma într-o tragedie de proporții, nici măcar nu a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112.

„De Ziua Dunării, la Călărași, avem și vizita domnului vicepreședinte Neacșu, de la județul Ialomița. Împreună cu domnia sa și cu celelalte instituții ale statului, care sunt prezente astăzi la evenimentul „Dunărea unește”, pentru că, din Germania, pleacă și uitați că ajunge în Tulcea, județul Tulcea și trece prin Bulgaria, unde avem și astăzi invitat, din Bulgaria, un vicepreședinte al orașului Silistra și cred că, împreună, astăzi, sărbătorim marea bogăție pe care o are România – Dunărea”.
Acesta este un fragment din discursul de deschidere al evenimentului, etalat de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță. După cum puteți observa, discursul este incoerent.

4 copii, cu vârste între 4 și 16 ani au suferit traumatisme, fiind preluați de echipaje ale Serviciului de Ambulanță al județului Călărași, respectiv de echipaje SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași. La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași au ajuns alte două persoane.
Adolescentul în vârstă de 16 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, însoțit de pierderea conștienței, în vreme ce copilul în vârstă de numai 4 ani a fost diagnosticat cu traumatism abdominal. Un alt copil, în vârstă de 13 ani, era să-și piardă un deget.

„Pe balustradă erau 12 persoane. Noi eram 12 în barcă și trebuia să facem loc celor care veneau pe balustradă. Când cei 12 au ajuns la jumătatea balustradei, a intrat în balans și s-a întâmplat ca marginea de care te țineai să cedeze de unde a fost făcută nada și s-a strâmbat, dezechilibrând pe toți care erau pe ea, lovind o fetiță și tăind la genunchi o doamnă.”
„E dezastru, sunt victima la căderea podului … Toți de la consiliu ne-au întors spatele… S-au făcut că nu ne văd… Am fost ajutați de pompieri și jandarmi, până au venit cei de la SMURD”.
Sunt câteva dintre mărturiile victimelor acestui incident grav, care se putea transforma într-o catastrofă criminală.
Reacțiile din spațiul public sunt și ele pe măsura inconștienței organizatorilor:
- Copiii au fost căzuți printre gratii între stânci…
- Toate lucrările sunt făcute de mântuială, parca sunt din plastilina: asfalt , piste de biciclete… În timp ce șmecherii își mai ridica o vilă, cumpăra un apartament, o mașină plătite din paraîndărături, fraierii își pun viața în pericol zilnic.
- Măcar s-au ales cu șepci gratis, dacă au fost printre primele 500 de persoane prezente la eveniment.
- Portul mamelor mă-sii, pentru cei care au făcut o astfel de lucrare!!! Rușine să vă fie, jegurilor.
- Pasarela era doar pentru poze… Și atât. 17 milioane de euro…
- Buleală marca PSD.
- Portul european își așteaptă turiștii… Bine ca sunt toți în viață!
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, într-o informare remisă presei, precizează că se continuă verificările, „pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul”.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt desfășurate de Serviciul Județean de Poliție Transporturi Călărași, sub supravegherea unității de parchet competente.”
Cel mai probabil organizatorii vor fi trași la răspundere penală, infracțiunea de vătămare corporală din culpă fiind pedepsită cu un maxim de 3 ani de pușcărie, dacă aceasta a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori pentru efectuarea unei anumite activități. Limitele speciale ale pedepsei e majorează cu o treime dacă urmările infracțiunii au dus la vătămarea corporală a mai mult de două persoane.
Până la acest moment, principalul organizator, Consiliul Județean Călărași, nu a avut nici un fel de reacție publică. La fel s-a întâmplat și când mascații au descins la Spitalul de Psihiatrie Săpunari, când 20 de cadre medicale au fost plasate sub control judiciar, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și purtare abuzivă.



