ACTUALITATE

Un tip foarte conștiincios: Cine este profesorul proxenet de la Carol I

Print Friendly, PDF & Email

A fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri, după ce s-a descoperit că întreținea relații intime cu o elevă, în vârstă de 15 ani, pe care o trimitea și la produs.

Este vorba de Florin Ene, profesor de geografie, titular în cadrul Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII din satul Ștefan Vodă, județul Călărași. Preda, totodată, ore de desen. După-amiaza, avea ore în cadrul Școlii Gimnaziale Carol I, din municipiul Călărași, în corpul situat pe strada Oborului

Profesorul-proxenet are 56 de ani și este, de loc, din satul Vișinii, comuna Independența. Mama acestuia a fost directoarea școlii din sat.

A fost arestat după ce procurorii DIICOT l-au acuzat că, începând cu luna martie 2021 şi până în luna septembrie 2021, a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, în vârstă de 15 ani, şi a determinat-o să practice prostituţia. Minora, elevă, nu am putut fi identificată, până la acest moment.  A cunoscut-o în cursul anului 2020, prin intermediul unui fost elev.

PROFESORUL A DETERMINAT-O PE MINORĂ SĂ ACCEPTE SĂ ÎNTREŢINĂ RELAŢII SEXUALE CONTRA COST ŞI CU ALTE PERSOANE, SUSŢINÂND CĂ PRIN ACESTE MIJLOACE VA FACE ROST DE BANI ŞI VA AVEA ASTFEL O VIAŢĂ LIPSITĂ DE GRIJI.

Raluca Maria Caraion, șefa Inspectoratului Școlar Județean Călărași, declară că așteaptă, la acest moment, finalizarea anchetei. „Nu avem foarte multe de spus. Am vorbit și la Carol, am vorbit și cu directoarea de la Ștefan Vodă. Îmi spun același lucru despre profesor: că n-au fost probleme, n-a lipsit niciodată, nu a creat nici un fel de probleme în cele două școli. Nu-și explică de ce este situația asta.”

În schimb, în Ștefan Vodă, profesorul-proxenet este cunoscut prin faptul că seducea eleve minore. „Nu face asta de-acum. Acum l-au prins!”

La școala din Ștefan Vodă, directoarea Florența Dincă ne confirmă că Florin Ene, profesorul-proxenet, este titular al acestei școli. „Predă la gimnaziu. E calificat, are jumătate de catedră la noi și jumătate de catedră la Școala Carol I, din Călărași.”

Florența Dincă: „Nici nu știam că este cu cineva. Nu am auzit absolut nimic. Din câte știm noi, ca și colegi din școală, știm că nu era însurat. Niciodată nu am avut discuții de acest tip.”

Florin Ene activa, la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII din Ștefan Vodă, din anul 2001.

„Am văzut o postare de dimineață. Nu înțelegeam, nu știam nimic. El, ieri, nu a venit a școală. L-am sunat aseară, pe la 4. Nu a răspuns. În general, răspundea la telefon. E un tip foarte conștiincios. Responsabil, profesionist.”

În corpul secundar al Școlii Gimnaziale Carol I, situat pe strada Oborului, din municipiul Călărași, ni se spune, în mod mincinos, că Florin Ene a fost profesor aici, dar în urmă cu mai mulți ani. După care declarația este retractată. „Nu prea am legături cu el. Eu sunt dimineață, iar el e după-amiază.” Cadrele didactice și personalul administrativ ridică din umeri. „Nu putem să vă spunem dacă preda aici. Nu am auzit de el, nimic.”

„Nici nu vorbeam. Bună-ziua și-atât.”

Nu am putut obține un punct de vedere de la conducerea Școlii Gimnaziale Carol I.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp