EXCLUSIVNEWS ALERT

Blândețe: Pedeapsă minimă pentru polițistul de la Rutieră, fugit de la locul accidentului

La 2 ani de închisoare cu suspendare a fost condamnat Marian Antohi, de instanța de fond. Sentința nu este definitivă.

Viteză cât cuprinde

s10Marian Antohi a fost judecat pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. La momentul producerii accidentului, în noaptea de 22 spre 23 aprilie 2015, acesta era polițist în cadrul Serviciului Rutier din cadrul Poliției Călărași. Pe fondul nerespectării vitezei la condiţiile de drum, Marian Antohi a pierdut controlul asupra vehiculului pe care-l conducea, intrând într-un copac şi în două maşini parcate, rezultând vătămarea corporală uşoară a două persoane, conform versiunii puse la dispoziție de Biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Călărași. Antohi a fugit de la locul accidentului, fiind depistat ulterior de polițiști. S-a afirmat că era în stare evidentă de ebrietate, însă a fost trimis în judecată doar pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.

Muncă pentru urși

Pentru o astfel de faptă, pedeapsa prevăzută de lege se încadrează într-un minim de 2 ani și un maxim de 7. Antohi a primit pedeapsa minimă, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței. În plus, i se interzice dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, tot pentru o durată de doi ani. Cu alte cuvinte, Marian Antohi nu va mai putea activa ca polițist vreme de 2 ani de la rămânerea definitivă a sentinței. Ulterior, iși poate relua profesia. Conform sentinței, urmează să presteze și o activitate neremunerată, vreme de 60 de zile, la Complex Agrement Dumbrava sau la Serviciul Public Pieţe Oboare, în folosul comunităţii. Blândețea instanței de fond e greu de înțeles câtă vreme Marian Antohi a comis fapta având și calitatea de polițist în cadrul Serviciului Rutier din cadrul Poliției municipiului Călărași, aceasta fiind o circumstanță agravantă. Iresponsabilitatea sa putea duce la adevărate tragedii.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker