Într-un interviu în care face acuzații fără precedent, acordat portalului HotNews.ro, lidera Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, afirmă că structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ar fi întocmit dosare la presiunea actualului șef al Serviciului Român de Informații, general-locotenent Florian Coldea. Șeful Serviciului Român de Informații ar fi urmărit, în acest mod, să sprijine anumite grupuri de interese în dauna altor agenți economici.
Dosar împotriva unor parteneri cu cel mai bun preț de pe piață
Uitați una din acuzațiile uluitoare făcute de lidera PMP, Elena Udrea, la adresa actualului șef al Serviciului Român de Informații: În primăvara lui 2013, a venit la mine Culiță Tărâță, încă o dată spun Dumnezeu să-l ierte, să-mi spună, el avea afaceri în agricultură… De fapt, îmi spusese el cam toată iarna, dar fiind eu cu campania, nu prea am fost atentă… Să-mi spună că există un dosar împotriva unor parteneri de afaceri, pe care el îi avea și care vindeau cereale, care aveau cumva cel mai bun preț de pe piață, ceva de genul acela, deci oamenii erau dintre cei care afectau interesele marilor traderi de cereale, așa… Nu erau cetățeni români… Și care dosar a fost făcut special pentru a fi ei scoși de pe piață, spunând, invocând interesul generalului Coldea. Dosarul acesta era la DIICOT. La DIICOT, Alina Bica, la vremea-ceea, era doar consilierul procurorului-șef DIICOT, care cred că era Codruț Olaru. Am întrebat-o… A, rugămintea lui, sau dorința lui Culiță Tărâță, Dumnezeu să-l ierte, era să-i spun lucrul acesta președintelui României. …Sursă alternativă de informații! M-am dus la doamna Bica și am întrebat-o dacă poate să fie adevărat ce mi-a spus domnul Culiță Tărâță, Dumnezeu să-l ierte, ca să nu merg să spun un lucru măcar neverificat înainte. Doamna Bica mi-a spus că este adevărat. Că se fac presiuni asupra ei, în acest dosar, în care nu știu cum îl coordona sau ce făcea, în calitate de consilier de… al procurorului general. Și că se mai fac presiuni, nu știu dacă atunci mi-a spus sau ulterior, dar mi-a spus și asta, în dosarul lui Ioan Nicolae.
Dosarul Maria Group
Elena Udrea se referă la dosarul instrumentat de Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, reprezentanților grupului de firme Maria, care derulează afaeri importante, în agricultură, pe raza județului Călărași. În 22 august 2012, lucrătorii DIICOT au descins la mai multe locații din județele Călărași, Ilfov, Constanța, Timișoara, Ialomița și municipiul București, fiind vizat un grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani. Așa suna comunicatul emis de structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. La acea dată, 12 august 2012, șeful acestei structuri era, într-adevăr, Codruț Olaru. Acesta a fost numit în funcție de fostul președinte al României, Traian Băsescu, în anul 2007. Lucrătorii DIICOT fost efectuate 56 de percheziții la sediile unor societăți comerciale, precum și la locuințele învinuiților. Drept capi ai acestui grup infracțional organizat au fost identificați El Khalil Jihad și Youssef Laoun, ambii având cetățenie libaneză și britanică. Mai precis, Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. a vizat grupul de firme „Maria”, în fapt „Maria Trading”, „Maria Group” și „Maria Cereale”. La nivelul județului Călărași, aceste firmă exploatează, conform unor date, aproximativ 30.000 de hectare de teren arabil. „Maria Group” are sediul în comuna Chirnogi și este deținută de Sarkis Elias Sarkis, Jihad Ibrahim El Kalil, Youssef Tanios Laoun, Fadi Elias Laoun, Raji Ibrahim El Kalil, respectiv Mazen Gebran Tohme şi Charbel Gebran Tohme. „Maria Trading” are sediul central în Constanţa, într-un apartament de pe strada Mircea cel Bătrân, iar ca asociaţi figurează următorii: Abboud Samir, Raji Ibrahim Khalil, Chadi Esper Khalil, El Kalil Adib, El Kalil Jihad, Tanios Maurice Bouzerdan și Charbel Gerban Tohme.
Ascunderea sursei impozabile
S-a afirmat că grupul de firme Maria realiza operaţiuni de export a unor cantităţi mult mai mari de cereale decât cele menţionate în documentele vamale de export, în această modalitate realizându-se ascunderea sursei impozabile şi externalizarea sumelor de bani reprezentând venituri ale societăţilor exportatoare. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 30.000.000 euro. În schimb, la aproape doi ani și jumătate de la aceste descinderi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu au reușit să trimită dosarul de cercetare penală în fața instanței. La solcitarea noastră expresă, prin adresa nr. 1437/VIII-3/2014, DIICOT ne comunică următoarele date, referitoare la dosarul Maria, aflat în instrumentare: „Prejudiciul se ridică la 30 milioane euro. În cauză au calitatea de inculpați următoarele persoane. El Khalil Jihad, Laoun Youssef, Ibrahim Khalil, Trandafir Cătălin, Ghebaur Liviu Șerban, Khalil Raji, Aboud Samir, Jabre Nassif. În cauză sunt continuate cercetările, urmând a se stabili participația la comiterea faptelor a persoanelor suspectate / inculpate în cauză”. Semnează, indescifrabil, Procuror șef adjunct direcție. E ciudat cum, în acest dosar, e drept, extrem de compex, după 2 ani și jumătate de cercetări, să se ajungă doar la faza efectuării unor expertize contabile.
Relații apropiate cu mediul politic
În fapt, liderul grupului Maria, El Khalil Jihad, are relații extrem de apropiate cu mediul politic. Din datele noastre, acesta întreține amiciții cu lideri importanți ai Partidului Social Democrat, inclusiv cu premierul Victor Viorel Ponta. În plus, El Khalil Jihad este cel care, printr-o societate administratîă de oltenițeanul Gheorghe Dume, are un contract de prestări-servicii, pentru suprafața de circa 300 de hectare, deținută pe raza localității Nana, județul Călărași, de fostul președinte Traian Băsescu, prin fiica sa, Ioana. Din acest unghi, e de-a dreptul ciudat ca actualul șef al Serviciului Român de Informații, general-locotenent Florian Coldea, adjunctul lui George Maior până la data de 27.01.2015, să nu fi transmis fostului președinte Traian Băsescu date referitoare la situația juridică avută de cel cu care a încheiat contractul de prestări servicii agricole, libanezul El Khalil Jihad. Dacă afirmațiile liderei Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, se dovedesc adevărate, fie și într-o măsură cât de mică, asta dovedește că România este un stat aflat în plin proces de metastază. S-ar demonstra, astfel, că reprezentanții Serviciului Român de Informații, prin acțiuni de intimidare, ar fi cei care stabilesc prețul grâului și, implicit, al pâinii, în România. Astfel își explică Elena Udrea intervențiile generalului Coldea, actualul șef al Serviciului Român de Informații, în favoarea traderilor agricoli și împotriva comercianților care ofereau producătorilor prețuri peste media din piața agricolă.



