
Detalii terifiante ies la iveală, în cazul crimei din satul Sultana, comuna Mănăstirea. Florentina Mină, o femeie în vârstă de 39 de ani, cunoscută cu afecțiuni psihice, a fost dată dispărută în cursul zilei de 17.01.2026, aparținătorii declarând că aceasta ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu. Ulterior, în data de 19 februarie, Florentina Mină a fost găsită decedată, pe malul lacului Mostiștea, la circa 150 de metri de locuința familiei.

În acest caz, nu a fost vorba despre o dispariție „misterioasă”: fratele acesteia, Florian Mină, a devenit principalul suspect al infracțiunii de omor, fiind arestat în cursul zilei de 28 februarie. Interesant este faptul că, la momentul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a făcut această solicitare judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași, Florian Mină a beneficiat de asistență juridică din oficiu. Soluția dată de Tribunalul Călărași, prin care s-a dispus, în mod evident, arestarea acestuia, nu a fost contestată de suspect.
La 18 martie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a cerut prelungirea arestării preventive a acestuia, pentru încă 30 de zile. În mod absolut surprinzător, lui Florian Mină nu i s-a mai asigurat asistență juridică din oficiu, beneficiind de avocat ales, în condițiile în care familia acestuia are o situație materială extrem de precară, cu venituri obținută din indemnizații de asistență socială. Mai mult, soluția dată de Tribunalul Călărași, în cauza înregistrată în data de 18 martie, prin care i s-a prelungit mandatul de arestare, a fost contestată de Florian Mină. Demersul acestuia evident că a fost inutil, Curtea de Apel București, la data de 3.04.2026, respingându-i contestația.
În schimb, surse de presă relevă următoarele date obținute de anchetatori: în ziua omorului, Florian Mină a consumat o cantitate mare de alcool însemnând două sticle de bere, fiecare a câte 2 litri. A întreținut raporturi sexuale consimțite cu Florentina Mină, sora acestuia. Omorul a avut loc pe fondul unei dispute legate de faptul că fratele Florentinei Mină, Florian Mină, a mai vrut să întrețină încă un episod de natură intimă, iar sora acestuia s-a opus. A fost înjunghiată de mai multe ori cu un obiect ascuțit-înțepător, în fapt un cuțit. Faptele s-au petrecut într-o anexă situată în spatele imobilului principal, folosită pe post de magazie de depozitare a alimentelor.
Florentina Mină a stat decedată, în acea anexă, mai multe zile. Mama acestora a știut de crimă și a participat direct la ascunderea faptei. Codul Penal nu prevede pedepse pentru acest lucru. Ulterior, Florentina Mină a fost înfășurată într-un covor și cărată de Florian Mină, ajutat de mama acestuia, pe malul lacului Mostiștea, la circa 150 de metri de casă. Situația stupefiantă este legată de un alt aspect: era o practică a familiei faptul că, de fiecare dată când se apropia ziua de plată a indemnizațiilor de handicap, Florentina Mină să fie luată de la domiciliul așa-zisului soț, din satul vecini, Coconi, și dusă la domiciliul părinților. Mai mult, s-au emis afirmații conform cărora mama lui Florian Mină ar fi insistat ca Florentina Mină să vină acasă dintr-un motiv și mai tulburător: să i se ofere o altă alternativă fiului Florian Mină astfel încât ea să nu mai fie abuzată sexual de acesta.
S-a mai reliefat un aspect: Florentina Mină era folosită de familie pentru a beneficia de venituri obținute în urma plasării acesteia la terțe persoane, pentru a întreține raporturi de natură intimă. Faptele se derulau în satul Sultana, dar și în celelalte două sate limitrofe, Coconi și Tăriceni. Satul Tăriceni, însă, numără 36 de locuitori, dar este cunoscut prin faptul că pe teritoriul acestuia se află un schit de călugări.

Așezământul monahal Tăriceni a funcționat drept mănăstire de maici, până la sfârșitul anului 2011, când redacția noastră a devoalat faptul că aici a avut loc o adevărată minune dumnezeiască: stareța, cunoscută drept măicuța Sebastiana, a născut două fete gemene.



