ACTUALITATE

Popa Silvestru s-a făcut agent electoral, pentru Sfântul P.S.D.!

image_pdfimage_print

Se numește Silvestru Staicu și este preot paroh la biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, din satul Nicolae Bălcescu, comuna Alexandru Odobescu. Sătenii îl acuză nu numai că cere 700 de lei, pentru o înmormântare, fără să elibereze chitanță, dar și că s-a transformat în agent electoral al Partidului Social Democrat. În rest, când are de citit colive, o face pentru 30 de lei, de bucată, bani de benzină.

Ecaterina Nițu e cunoscută drept tanti Tena. Ne spune ce vrea popa Silvestru, sub pretextul că merge prin sat, cu botezul, la o săptămână după sărbătoarea creștină marcată de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. “Ei, ce vrea popa?! Face campanie electorală, asta face! Și-am rămas mirată că e așa implicat. Și seara, când am ascultat pe Patriarhul Daniel, că îmi place să văd Trinitasul… Și-așa frumos vorbea de Sfântul Ioan Botezătorul… Iar ăsta cere lumii să voteze PSD, că nu ne mai primește în biserică!”

  • Știu, pe popi trebuie să-i vorbești de bine, că e Duful Sfânt.
  • Cine, panaramele astea?
  • Ei, lasă-i… Ne judecă Cel de Sus!

Tanti Tena e îngăduitoare. Își face cruce. “Silvestru îl cheamă. Numai numele mic îl știu.”

Ticu Bălan e și el mâhnit. “A zis că dacă nu trec la PSD, nu-mi mai cunună copiii.”

  • Păi ce treabă are? Popa face politică?
  • Păi… Totuși, eu l-am ajutat. I-am dat schelă, la clopotniță…
  • Și-acum vă mută dintr-un partid în altul.
  • Dacă știam, nu-l mai lăsam să intre nici în curte, cu botezul. Păi mă iei cu d-astea?! Ce treabă are una cu alta? Eu nu înțeleg!

Ticu Bălan crede că popa Silvestru Staicu ar trebui să-și vadă de treaba lui. “Ăsta mare al meu (băiatul – n.n.) avea nuntă acuma, dar a fost cu epidemia. Și la anul, cum ar veni. Tot așa, un fin d-ăsta trebuie să-i nască nevasta, pe urmă să boteze. Și-a auzit el ceva. Și-a zis că dacă nu mă trec la PSD, să mă mut la Odobescu, să mă duc să cunun, să botez.”

Popa Silvestru Staicu nu a știut cum să se facă nevăzut, după ce am încercat să-i punem câteva întrebări. Neagă că s-ar fi transformat în agent electoral pentru Sfântul PSD. “Nu-i adevărat”. Ulterior, după ce a certat-o pe tanti Tena, a fugit din sat, cu peste 100 de kilometri la oră, la bordul unei mașini de lux.

Nu am putut obține un punct de vedere din partea părintelui Vasile Viorel Dinu, noul protopop al Protopopiatului Călăraşi.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp chat