EXCLUSIV

Polițist pensionar inventiv: Curse ilegale de călători, cu microbuze înmatriculate în Bulgaria / Video

Se numește Marian Cristea și a s-a pensionat recent din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași. A lucrat în posturile de poliție de pe raza comunelor Lupșanu și Dragoș Vodă. Își completează veniturile obținute de la stat cu altele, ilicite, făcând transport neautorizat de călători.

Ca sardelele

Fostul polițist, domiciliat în satul Dor Mărunt, și-a achiziționat trei microbuze, din care două sunt înmatriculate în Silistra, Bulgaria. Cu ajutorul acestora face curse regulate între orașul Lehliu-Gară și satul Dâlga. Sătenii navetiști, în Lehliu-Gară, îl așteaptă dincolo de vulcanizare, până în barieră. Călătorii sunt înghesuiți precum sardelele. Sunt și câte 18-20 de călători înghesuiți în microbuze de 8 locuri. Costul unei curse este de 3 lei de persoană. L-am abordat, iar reacția acestuia a fost pe măsură: „Dar cine ești tu, bă? Închide ușa!” La momentul documentării noastre, un echipaj al Poliției orașului Lehliu-Gară a fost postat în dreptul „stației” unde opresc microbuzele polițistului pensionar Cristea. Echipajul de poliție a plecat cu două minute înainte ca acesta să sosească.

Banii iliciți nu se împart la șefi

Călătorii ocazionali declară toți că polițistul pensionar nu eliberează documente de călătorie. Nu eliberează bonuri fiscale, bilete sau orice alt document fiscal din care să rezulte că activitatea derulată este una licită. Marian Cristea nu deține licență de transport. Are înregistrată o intreprindere individuală, ca formă juridică, aceasta având ca obiect de activitate și transportul pasagerilor. Însă astfel de curse trebuie licențiate de Autoritatea Rutieră Română. Chestionați, polițiștii din Lehliu-Gară spun că nu au o înțelegere cu fostul lor coleg și că banii câștigați astfel nu sunt împărțiți cu ei sau cu șefii acestora. „Cum îl găsim, cum îl sancționăm, chiar dacă a fost coleg, nu contează!” Zilnic, cu un singur microbuz, Cristea face 10 curse. Veniturile ilicite obținute, zilnic, de acesta, sunt de câteva mii de lei.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker