
Stelică Tănase, angajat în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, la Serviciul de Investigarea Fraudelor, merge, pentru 3 ani, la pușcărie. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta, în dosarul nr. 7102/2/2013.
Infracțiuni de corupție
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au reținut, în sarcina acestuia, infracțiunile de trafic de influenţă, în formă continuată (două acte materiale) şi complicitate la dare de mită, în formă continuată (două acte materiale). Alături de acesta, în aceeași cauză, a jost cercetat și condamnat și Vasile Gâdea, fostul director al Gărzii de Mediu Călărași. În perioada august-septembrie 2013, Stelică Tănase a pretins de la Ștefan Poienaru, administratorul grupului de firme Agrofam Holding Fetești, în două rânduri, prin intermediar, sumele de 100.000 euro, respectiv 40.000 de euro pentru a interveni pe lângă Bogdan Dumitrașcu, directorul executiv adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Călăraşi, pretinzând că are influenţă asupra acestuia şi că îl poate determina să facă anumite demersuri care ar favoriza grupul de firme respectiv.
Șpăgi fără număr
Concret, în schimbul sumei de 100.000 euro, intervenția viza anularea, de către APIA, a unui prejudiciu rezultat din încasarea nelegală, de către grupul de firme al administratorului, a sumei de aproximativ 5.000.000 euro sub formă de subvenţie pentru perioada 2007-2011. În schimbul sumei de 40.000 de euro, intervenția viza eliberarea a trei adeverinţe pentru grupul de firme al administratorului, din care să rezulte că acestea nu au debite, astfel încât firmele să obţină un credit bancar de aproximativ 920.000 de euro, reprezentând 90% din cuantumul de 110 euro/ha (plata unică pe suprafaţa agricolă finanţată de Uniunea Europeană – SAPS), deşi două dintre firme nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate. Toate aceste demersuri au fost efectuate cu sprijinul directorul Gărzii de Mediu de la acea vreme, Vasile Gâdea. Sumele de bani pretinse urmau a fi împărţite între Tănase Stelică, Gîdea Vasile, persoana intermediară și directorul executiv adjunct al APIA Călărași.
Se menține soluția dată la fond
Vasile Gâdea a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru infracțiuni de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000. În schimb, Stelică Tănase își va petrece următorii ani în spatele gratiilor, instanța Curții de Apel București condamnându-l la 3 ani de închisoare cu executare, pentru același gen de faptă. Ieri, instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a menținut soluția dată de instanța de fond.



