Pulpa de berbecuţ, năclăită în seu şi perpelită la jar mic şi făcut din lemn de cireş, e tot atât de apetisantă precum femeia vădană şi uitată în poarta bisericii, tulburată de gânduri prosteşti şi de păcate grele şi pofticioase.Că şi eu tot împăienjenit sunt, când tot dulce şi iscoditor mă preumblu, precum lăutarii de cumetrii sărace, udat cu odicoloane şi soios ca un perceptor de bacşişuri şi de chirii mărunte,
aoleo, căci norocul dac-ar vrea, nu m-ar pedepsi aşa, neică, a-a-a, că nici nu mai ştiu dacă jelesc sau numai mi se pare că nu mai am timp şi nici aer cu care să te-nfăşor, când până şi liniştea ţipă ca o armonică de bâlciuri şi de târguri sparte. E noiembrie un copil orfan, jerpelit şi pirpiriu, abia săltat cu pomeni făcute în silă şi de ochii lumii, când vaietul, zbuciumul şi damblageala uliţei nicicând n-au fost mai împlinite decât atunci când, copilărit de ani buni, ba chiar încărunţit la tâmple, băiatul cel mare al băcanului şi-a pus costum nou şi matlasat, de ginerică, ah, adu calul, să mă duc, of, of, a-a-aoleo, că n-a mai văzut candrimea, nici usturoiaţii, zapciii, cei cu lefuri fixe sau la plata cu ora sau cu ziua, spălătoresele, sacagiii, nici lăptarii, poştaşul, dascălul, lingătorii de tingiri şi scursurile de prin birturile duhnind a rachiu din fructe trecute demult, damblagiţii şi ologii, lălâii, slinoşii, soioşii şi pătaţii, spiţerul şi sacagiul, cu tot leatul lor, de la facerea lumii, o aşa mândreţe de sărbătoare, senină ca lacrima de mânz, când însuratul, îngălat ca un ţârcovnic de dric, şi-a adus mlădia de mireasă, sfioasă precum babele în faţa tămâiei, îmbujorată de exaltare şi toată vaporoasă, în faţa mulţimii, trecând-o pe după mijloc, când petrecerea a fost pe cât de darnică, pe atât de chipeşă, cu vin uscat şi plin de parfum de lut vechi de pivniţă domnească, cu lichioruri verzi şi mentolate, pentru damele simandicoase, rimelate cu catran de tuci şi geluite cu unsoare nouă, cu fripturi năclăite de sosuri felurite, pline de enibahar, coriandru şi busuiocascuns prin aşternuturi de copil de ţâţă, draga mea, of, foaie verde foi de nuc, a-a-a, atâta vreme cât băcanul şi-a crescut cu extrem de multă sinchiseală progenitura, ba chiar o dăduse şi pe la şcoli felurite şi mai săltate, până dăduse bietul copil în prosteală de minte şi greutate de cap. A-a-a, n-ai ce zice, n-ai ce face, Ilenuţa mea, e frumoasă, asta-mi place, a-a-a, că s-a chefuit cu iuţeală de inimă, cu patimă şi cu nesaţ, că nicicând nu mai fusese văzută o aşa mândreţe de alai, cu lăutari vestiţi şi aduşi să-i lase pe carcaleţi cu gura rânjită, cântând muzici de inimă albastră, de duşmănie, ură şi moarte, de dor de părinţi, de părăsite, fripte şi uitate, de dragoste şi de sminteală, de împlinire şi avuţie, până când zorii din noiembrie au ridicat un cearceaf strâmb peste un cer stingher şi pătat de tuse. A fost o nuntă precum cele din vechime, cu ruptul turtei, cu jucatul periniţei în mijlocul uliţei, cu stropitul şi furatul, cu naş antamat dintre funcţionărime, deci om cu dever, cu dar bogat, felurit şi strigat din goarnă, s-audă calicimea, asta până la miezul nopţii, când petrecăreţii au început să-şi dea coate, să râdă cu dichis şi la fandoseală, că d-aia era şi mireasa roşie de nerăbdare, de îngrijorare şi teamă. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat, în acea noapte, între băiatul copt al băcanului şi fătuca luată pe şatif, însă la numai o lună de la cununie s-a dat larmă printre coţcari că deja cei doi şi-au luat avocaţi de divorţ, limbuţi şi scorţoşi, câtă vreme mireasa era tot neîncepută, of, ce n-aş da să mor diseară, tot întreagă, tot neprihănită, când ea era măcinată de pofte şi de curiozitate, numai fătălăul nu-şi făcuse datoria de om verde şi de bărbat, că d-aia vorbea singur bietul băcan, de supărare şi de ruşine, de ciudă şi de mânie, când mândreţea lui de flăcău tomnatic îi adusese o asemenea pricină şi nenorocire, cât să fie de râsul gloatei, când lumea e rea şi plină de batjocură, dar şi vremurile sunt tulburi şi pline de desfătare, draga neichii, dragă.
Send an email
