EXCLUSIV

Drama unei călărășence: În urma unei operații greșite, a ajuns să elimine materiile fecale prin vagin

Caz şocant la Spitalul Militar din Capitală. Anicuța Matei, din municipiul Călărași, operată pentru cancer de col uterin, a ajuns de mai multe ori pe masa chirurgicală. Medicul i-a uitat iniţial un pansament în corp. La a doua operaţie i-ar fi perforat colonul şi a agravat iremediabil starea femeii. Urmează o nouă intervenţie chirurgicală, iar familia pacientei vrea să depună plângere penală, scrie TVR 1.

I-a uitat o feșă în corp

Anicuța Matei a aflat la începutul anului că are cancer de col uterin. A fost internată la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a devenit pacienta locotent-colonelului doctor Marian Ştefan, care a operat-o în luna martie. Starea ei de sănătate însă nu s-a îmbunătăţit. A vrut să afle şi părerea altor medici şi a mers la Spitalul Fundeni, unde i s-a făcut o radiografie. Atunci a ieşit la iveală greşeala chirurgului de la Spitalul Militar. Acesta uitase o feșă în corpul pacientei. Radiologul nu i-a cerut decât se meargă la un nou consult la doctorul Ştefan. Anicuța Matei a fost supusă unei alte intervenții chirurgicale, dar și această intervenție a fost una greșită. În urma acesteia, femeia se confruntă acum cu o problemă extrem de gravă: funcţiile fiziologice ale colonului au fost preluate de vagin.

Greșeală iremediabilă

„Acolo, în sala de operații, am văzut moartea cu ochii. Cred că mi s-a spart atunci colonul… La un moment dat, am simțit că mă omoară”. Femeia, acum, defechează prin vagin. Specialiștii spun că greșeala este iremediabilă. Conducerea Spitalului Militar a refuzat să ofere un punct de vedere, pe motiv că toate datele privind starea pacientului sunt confidenţiale. Despre greşelile medicului Marian Ştefan care a uitat un pansament în corpul pacinetei, niciun cuvânt. Familia pacientei vrea să îl reclame pe chirurg la Colegiul Medicilor dar îi va face şi plângere penală. Știrea prezentată de TVR 1 a fost realizată prin intermediul redacției noastre.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker