Arhiva

Profesorul-bătăuș a fost dat pe mâna poliției

Lucien Constantin, profesorul de istorie care își lovește elevii, de nici 12 ani, cu pumnii și cu picioarele, a fost reclamat la poliție. Lucien Constantin este profesor în cadrul Școlii Generale Nicolae Titulescu, din Călărași. 3 elevi de clasa a V-a au acuzat faptul că au fost agresați fizic de profesorul amintit.

Pumni și picioare

Unul dintre minorii agresați este S.N., de 12 ani, care se află în sistemul de ocrotire al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. De la această instiutuție, ni s-a confirmat faptul că profesorul Constantin nu avea dreptul, sub nici o formă, să-și lovească elevii. Legea nr. 272, din 2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, spune că în cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul să fie tratat cu respect de către cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum și asupra modalităților de exercitare a acestora. „Pedepsele corporale în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise”. S.N. a primit câteva palme și a fost lovită cu picioarele de către profesorul-bătăuș, în vreme ce ceilalți doi elevi au scăpat cu câteva scatoalce. Despre prof. Lucien Constantin se afirmă că este un dascăl care are obiceiul să-și violenteze elevii. Acesta a fost angajat al Serviciului Român de Informații, de unde a fost dat afară, tot în urma unui scandal.

Pușcărie sau amendă

Printr-o adresă remisă publicației noastre, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași ne-a comunicat că a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași, pentru a interveni în soluționarea acestui caz, „în conformitate cu prevederile legale, astfel încât să se respecte dreptul copilului de a fi protejat împotriva oricărei forme de abuz sau neglijență”. Profesorul-bătăuș riscă o pedeapsă privativă de libertate de la o lună la 3 luni sau amendă.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker