EVENIMENT

Satul Dragalina în stare de șoc: 7 copii otrăviți, din neștiință, cu medicamente pentru tratarea tuberculozei

Tragedie, în derulare, pe raza satului Dragalina, județul Călărași, unde 7 copii, cu vârste între 4 și 14 ani, au fost intoxicați cu medicamente, în mod involuntar.

La fața locului, au intervenit 3 elicoptere SMURD, mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Călărași, o autospecială de transport victime multiple, forțe de ordine din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Medicul de pe ambulanță a solicitat intervenția elicopterelor din cadrul punctelor de operare aeromedicală București, Galați și Constanța.

La acest moment, 3 fetițe au fost transferate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, din București.

Fetițele au fost deja preluate de cadrele medicale ale spitalului.

Ceilalți 3 copii au fost transportați pe cale terestră.

Izoniazidă este denumirea medicamentului ingerat de cei 6 copii. Este un antibiotic utilizat în tratamentul și în profilaxia tuberculozei.

Conform primelor date obținute de de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, starea de sănătate a copiilor este stabilă.

„Le-a dat domnii de la policlinică. I le-a dat scrise-ntr-un plic, fără prospect, fără nimic. Și-a spus să ia câte 30 de pastile de copil. Câte 3 tablete de copil.”

Mama copiilor este cea care le-a dat medicamentele. I s-a spus să le dea câte 3 tablete, aceasta înțelegând că o tabletă este echivalentul unei folii întregi. Iar o folie are câte 10 pastile de Izoniazidă.

„Ce-nțelegi dumneata prin 3 tablete? 3 folii! Noi nu-nțelegem. N-avem mai mult de 8 clase. N-avem școală. Noi știm că 3 tablete înseamnă 3 folii. Noi acuma am realizat că 3 tablete înseamnă 3 pastile!”

„A zis: dă-le 3 tablete. Vrei să vă desenez?… Mătușa mea i-a zis: 3 pastile pe zi sau 30? 30, vrei să vă desenez?”

S-a intervenit pe stadionul sătesc, din zona gării, La fața locului, rudele copiilor nu înțelegeau ce se întâmplă.

„Să dea, domnule, drumul la copiii ăia că, uite, la ta-su-i e rău, vrea să vorbească cu el în mașină. I-e frică să nu moară copilu… Să vorbească puțin cu el, acolo. Ce, e arestați?”

Gherghiceanu se numește femeia care le-a administrat, în mod eronat, medicamentele celor 7 copii. În cauză, din oficiu, s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker