ACTUALITATE

Importanță și-aroganță: Unui copil cu dizabilități, în vârstă de 53 de ani, i s-a refuzat dreptul la vot!

image_pdfimage_print

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităti (CEDCD) a depus plângere penală împotriva reprezentantului Primăriei din Comuna Curcani, Județul Călărași, care în mod voit și ostentativ a încălcat dreptul la vot al unei persoane cu dizabilități grave, aflate în imposibilitatea de a se deplasa la secția de votare, se arată într-un comunicat emis de această instituție. Această faptă s-ar fi petrecut în cursul zilei de duminică, 26 mai, în cadrul alegerilor europarlamentare și a referendumului organizat la solicitarea președintelui României. Știrea a fost preluată de mai multe instituții centrale de presă.

Acuze aiuristice

CEDCD se prezintă drept o organizaţie nonguvernamentală “dedicată promovării drepturilor copiilor cu dizabilități intelectuale și facilitării accesului acestora la serviciile de asistență și protecție”. Este condusă de Maria-Mădălina Turza, în calitate de președinte, aceasta aspirând, totodată, și la un loc de europarlamentar, intenționând, la un moment dat, să candideze ca independent. Cea acuzată de CEDCD este Dayan Ileana, în calitate de secretar al Consiliului Local Curcani, afirmându-se că aceasta, având calitatea de vicepreședinte al unei secții de votare, de pe raza satului Curcani, “a refuzat în mod nejustificat, conștient și intenționat să-i garanteze respectarea dreptului constituțional la vot și să ia măsurile necesare prevăzute de lege pentru deplasarea urnei speciale la domiciliul”, susținând că aceasta se poate deplasa singură. “De-a lungul zilei, doamna secretar a continuat să refuze primirea cererii Nicoletei pentru deplasarea urnei mobile, adoptând o atitudine ostilă față de părinții acesteia și ironizându-i condiția”. Astfel, Nicoleta a fost pusă în imposibilitatea de a se deplasa fizic la secția de vot, nu a putut să-și exercite dreptul constituțional la vot în data de 26 mai 2019, prin acțiunile doamnei secretar, ce au avut drept rezultat fapta prevăzută de legea penală – împiedicarea exercitării drepturilor electorale, se arată în comunicatul emis de această organizație nonguvernamentală cu o denumire atât de pretențioasă.

Scoasă din pepeni

“Mai mult, refuzul înregistrării cererii Nicoletei de către secretara Primăriei din Curcani reprezintă o formă gravă de abuz în serviciu, aceasta nefiind în măsură să se pronunțe pe fondul cererii și neavând dreptul, în calitatea domniei sale de funcționar public, să refuze înregistrarea cererii unui cetățean”. Structura CEDCD este condusă de Maria Mădălina Turza. Contactată, aceasta a afirmat că, în tot cursul zilei de duminică, a comunicat aproape în permanență cu “Nicoleta”, cum prezintă aceasta cazul, din Curcani. “Evident că am toate datele pentru care am depus plângere penală.” Din calitatea de șefă a Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, în cazul din comuna Curcani, Maria Mădălina Turza, la solicitarea noastră, ne precizează că a depus, în acest sens, o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași. Rugată să spună în mod clar ce drepturi i-au fost încălcate copilului Nicoleta Stela Eftene, în vârstă de 53 de ani, Maria Mădălina Turza afirmă că ONG-ul pe care-l reprezintă are calitate procesuală în urma unui mandat emis de “Nicoleta”, din Curcani, mai ales că statutul acestei organizații i-ar da dreptul să reprezinte orice persoană cu dizabilități. La insistențele noastre, Maria Mădălina Turza recunoaște: “Copilul Nicoleta, din Curcani, este adultul Nicoleta! Aveți o problemă?” Și continuă să mintă, afirmând că a fost mandatată de copilul Nicoleta Stela Eftene, în vârstă de 53 de ani, din Curcani, să o reprezinte: “Dosarul există, este pe rol, așa că dumneavoastră…” Deși afirmă că are și studii juridice, îi comunicăm că nu poate exista nici un fel de dosar pe rol, în cel mai bun caz fiind vorba de o plângere, către o instituție de parchet, moment în care distinsa șefă a autointitulatului Centru European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități își iese din fire și urlă efectiv: “Stimate domn, care este problema dumneavoastră? Am făcut plângere penală la parchet. De ce mă întrebați, în ce calitate? Faceți un articol? Există o plângere penală depusă la parchet, pentru mandatara dumneavoastră Nicoleta. Gata! Altceva mai doriți? Dumneavoastră îmi consumați din timpul meu, eu acum trebuie să intru la instanță, înțelegeți? Nu înțeleg care e scopul dumneavoastră!… Dacă v-a pus individa aia care este secretară și care este o persoană cu foarte mari probleme cu legea, să mă sunați, vă informez că închid în acest moment telefonul. La revedere!”

Parchetul Județean infirmă

Deși a afirmat că a depus deja, în numele acestei ONG cu nume atât de pompos – Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Cornelia Manea, în calitate de prim procuror adjunct și de purtător de cuvânt, ne precizează că această unitate de parchet, până la această oră, nu a înregistrat vreo plângere emisă de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie, nr. 128, nici în numele său și nici în calitate de mandatar al “copilului” Nicoleta Stela Eftene. “Nu avem vreo astfel de plângere și infracțiunile la legea electorală nu sunt de competența noastră. În plus, potrivit datelor comunicate de parchetele locale, până în cursul zilei de luni, 27 mai, pe raza județului Călărași nu a fost înregistrată nici o plângere care să reclame încălcări ale legii electorale, sub rezerva ca acestea să fi fost depuse ulterior acestei date”. Ulterior, Maria Mădălina Turza, pe o pagină de socializare, încearcă să se victimizeze, asta pentru că am avut tupeul s-o chestionăm în legătură cu așa-zisul “ca Nicoleta”, din Curcani: “Astăzi la ora 11.25 am fost sunată de un așa-zis jurnalist din Călărași pe nume #MarinBADEA. Subiectul discuției a fost plângerea penală îndreptată împotriva reprezentantei Primăriei Curcani, care nu i-a permis să voteze unei persoane cu dizabilități fizice din comună. Acest domn, pe un ton de inchiziție a chestionat calitatea în care am făcut acest demers, m-a acuzat de minciună, a contestat faptul că sunt mandatată de persoana în cauză, a pus presiune să afle ce acte sunt depuse în dosar, a sugerat că certificatul de handicap este fals și a avut o atitudine cel puțin agresivă”. Evident, Maria Mădălina Turza minte, din rațiuni care ne scapă.

L-a sunat pe Ludovic Orban

La Curcani, în această dimineață, “copilul” Nicoleta ne explică modalitatea prin care a ajuns să comunice cu aspiranta la un loc de europarlamentar Maria Mădălina Turza, șefa emfaticului Centru European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități: “În seara de sâmbătă, când eu am făcut cerere la primărie și s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat și eram, cum să vă spun?… Un om, în situația mea, este foarte frustrat. Simte că explodează pentru că i s-a refuzat un drept garantat prin constituție, până la urmă. Și am trimis sesizări la Digi, la Pro Tv, la G4Media… Am scris peste tot. Duminică, pe la ora 10:00 – 11:00, n-am primit nici un răspuns. La fel, eram foarte-foarte revoltată! Pentru că mai făcusem chestia asta și înainte, când nu se rezolva problema cu asta și, tot așa, nimeni nu m-a băgat în seamă. Și-am căutat pe internet persoanele cu dizabilități și-am văzut-o pe doamna Turza că… În clipa aia, eu așa am înțeles, după aceea, când am vorbit cu dânsa la telefon, mi-a spus că nu mai candidează, din cauza semnăturilor, nu știu, au fost invalidate de BEC, în sfârșit. Și am găsit-o pe dânsa cum că figura pentru Parlamentul european pentru persoanele cu dizabilități. Și zic: păi ia s-o sun, s-o-ntreb și să-i spun ce s-a-ntâmplat și să văd ce pot să fac. Și-am sunat-o și i-am spus, doamnă, am și eu o problemă, îmi cer scuze că vă deranjez, așa-așa, și mi-a zis: nu mai candidez, dar o să-ncerc să v-ajut. M-a sunat… Sau mi-a dat mesaj, că am pe telefon, că a vorbit cu domnul Ludovic Orban personal și că a asigurat-o că o să vină urna la mine, stați liniștită, că o să vină! Pe la 1.00 m-a contactat nu mai țin minte, mi se pare că tot prin mesaj, că am mesajul pe telefon, zic: nu a ajuns până acuma nici un fel de urnă, dar eu aștept…”

Handicap și sinuzită

Între aceasta și secretara Consiliului local Curcani există animozități mai vechi legate de construirea unei unități de alimentație publică, din panouri tip sandviș, chiar în vecinătatea imobilului în care locuiește. Afirmă că, din cauza acestei construcții, amplasată la nord de proprietate, o bucătărioară și un dormitor nu mai sunt luminate de soare, la asfințit, fapt care a condus la desprinderea unor plăci de faianță și la apariția mucegaiului, lucruri care-i afectează starea de sănătate. Unitatea de alimentație publică, în prezent închisă, era deținută de nepotul acesteia. “Copilul” Nicoleta Stela Eftene a putut, în cursul anului trecut, să se deplaseze la o ședință a consiliului local, pentru a-și impune punctul de vedere în legătură cu construirea respectivei unități de alimentație publică. Ca să ajungă în sala de ședințe, a fost necesar să urce și treptele până la aceasta, amplasată la primul etaj. Secția de votare, însă, se află la nici o sută de metri de locuința “copilului” cu dizabilități Nicoleta, din care ONG-ul cu denumire atât de pretențioasă – Centru European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități, a vrut să facă un caz național. “Am handicap grav, cu însoțitor. Săptămâna aceea nu m-am simțit nici bine. Pentru că am perioade când nu mă simt bine… Și am zis: având și handicap, nu mă simt nici bine, am dreptul să merg să cer urna… De două săptămâni am probleme și cu sinuzita care-mi face, cum să vă spun, groaznice și groaznice probleme!”

La urnă, fără acte

Tot cazul are, însă, o explicație extrem de simplă: “Turza asta a sunat la primărie și de la primărie nu a știut ce detalii să-i dea. Eu am fost locțiitor, în secția de votare. Dar primăria nu are treabă cu votarea. Și i s-a dat numărul meu. Și m-a sunat pe mine. I-am explicat situația, doamnă, nu a avut acte… S-a recomandat de la un ONG care protejează copiii cu dizabilități. Eu am răspuns, din bun simț. Dumneaei nu știe, doamna Nicoleta participă la toate ședințele de consiliu local, are probleme cu toți vecinii și vrea să i le rezolvăm noi. Într-adevăr, e încadrată în grad de handicap, dar nu a putut prezenta astfel de acte. A venit cu un certificat medical emis în 2008, de către un medic de familie, iar președinta secției de votare a sunat la Biroul Electoral Județean și i s-a comunicat că trebuie ca documentele medicale să fie de dată oarecum recentă. A venit cu un alt document medical, emis în 2011, un certificat de încadrare în grad de handicap, revizuibil peste 1 an. Tatăl a venit cu aceste documente. Și asta a fost tot, nu a mai venit.”

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close
WhatsApp chat