ACTUALITATE

Halucinant: Instituțiile de drept public acordă premii, în cadrul concursurilor organizate de structurile politice, pentru că așa se decide „la partid”!

„Noi am zis așa, ce să vă spun? Colegele mele (de partid – n.n.) au hotărât și treaba asta și ideea este că noi putem oferi, să spunem, în măsura în care persoana respectivă este… Accesibilitatea este pentru toată lumea, vă dați seama, nu are legătură cu, eu știu, partea politică în mod special, sub nici o formă. Dacă persoana sau fata, domnișoara respectivă nu are un loc de muncă, ea se poate înregistra și va urma un curs la noi, în formă gratuită, așa cum spune și legislația.”

Este explicația Ruxandrei Alina Bârcă, șefa Centrului Regional pentru Formare Profesională a Adulților Călărași, instituție publică de interes regional, care se află în subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

De la data de 1.03.2025, Organizația Femeilor Social Democrate din cadrul structurii județului Călărași a Partidului Social Democrat a anunțat organizarea unui „concurs special”, ocazionat de celebrarea Zilei Femeii – 8 Martie.

  • Asta nu înțelegem: cum poate oferi un astfel de premiu instituția dvs, care este una de drept public, pentru un concurs organizat de o entitate politică, în cazul de față?
  • Știți, lucrurile astea s-au realizat și în alte condiții. Și noi avem parteneriate și colaborări cu o multitudine de instituții, de protocoale, și cu primării și cu ceea ce înseamnă.
  • Doamnă, nu ați înțeles întrebarea?
  • Bun, dacă dumneavoastră… Adică, ce să spun? Eu țin cont de orice părere și, în cazul acesta, înțeleg perfect ce spuneți și dumneavoastră. Propunerea a venit din partea colegelor mele, deci nu a mea. Eu am fost deschisă pentru că… Dacă e vreo problemă, eu pot să renunț la treaba asta…
  • Doamnă, sigur ați înțeles întrebarea? O repetăm! Cum poate oferi un premiu o instituție de drept public în cadrul unui concurs organizat de o structură politică?

Ruxandra Alina Bârcă, directoarea Centrului Regional pentru Formare Profesională a Adulților Călărași, recunoaște, într-un final, că decizia ca instituția să ofere un astfel de premiu a fost luată de colegele de partid.

  • Eu am fost, până vineri, în concediu. Eu am predat niște cursuri la București, la ANFP. Colegele m-au anunțat sâmbătă de treaba asta. Eu nu am participat efectiv la această decizie. Am spus că o să analizez și o să gândesc și eu împreună cu colegii acest aspect. Eu astăzi m-am întors la birou. Sunt la birou. Dacă și colegii mei nu sunt de acord, pentru că întotdeauna m-am sfătuit cu colegii mei…
  • Ați spus că ați făcut asta și că propunerea a fost făcută de colegii dvs!
  • Nu, nu. E vorba de colegele de partid, colegele din organizația OFSD. Iar cu colegii de serviciu mă consult acum.
  • Deci abia acum!
  • Pentru că astăzi am revenit la serviciu. Fiind în concediu, până vineri…
  • Deci dvs ați vorbit cu colegele de partid și ați decis că e în regulă să oferiți un astfel de premiu!
  • N-am decis încă!
  • Dar cine a decis? Că anunțul este evident!
  • Da, anunțul a fost postat pe data de 1 martie, sâmbătă, de către colegele mele. Într-adevăr, recunosc că l-am preluat și eu. Dar, în ceea ce privește partea efectivă de organizare și de decizie în acest sens, o s-o iau în cursul zilei de astăzi.
  • Deci nu ați luat o decizie, dar colegele de partid și-au permis să facă asta.
  • Nu, n-am spus că și-au permis.
  • Dar ce au făcut?

„A fost o ședință politică. Eu nu am participat la acea ședință de organizație și probabil că s-a decis acest lucru. Mie mi-au comunicat fetele.”

Ruxandra Alina Bârcă știe că această decizie este una care are corespondent în Codul Penal, dar se scuză afirmând că încă nu a fost oferit efectiv premiul respectiv. Cu alte cuvinte, infracțiunea nu a fost consumată.

Tudora Nicolae, directoarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, la nivelul județului Călărași, structură în subordinea căreia se află Centrului Regional pentru Formare Profesională a Adulților Călărași, nu a știut să ne ofere detalii legate de acest caz flagrant de încălcare a legii penale.

„Eu nu știu chiar nimic de subiectul ăsta. Am văzut și eu pe internet. Eu nu cunosc, nu fac parte. Deci AJOFM Călărași nu are legătură cu acest concurs. Eu nu pot să vă răspund la așa ceva. Vă dați seama că nu, chiar nu intră în aria mea de competență. Eu vă spun strict de AJOFM. Noi nu organizăm concursuri. Chiar nu știu. Colega mea vă poate răspunde. Nu știu ce să spun. Am văzut, într-adevăr, și eu, dar acolo există persoane care probabil știu de organizarea concursului.”

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă ne-au cerut, în schimb, să facem demersuri oficiale astfel încât să existe o bază legală care să conducă la declanșarea unei anchete interne.

„Cel mai bine ne faceți o adresă. O transmiteți către noi și se va lua în calcul, se vor face demersuri pentru a lămuri această speță”

Georgiana Teodorescu, anunțată drept lideră a Organizației Femeilor Social Democrate, la nivelul județului Călărași, de puțin timp, neagă că ar ocupa o astfel de poziție și că ocupă, în fapt, postul de secretar.

  • Și cine este șefa OFSD?
  • Nu știu cine este. Președinta s-a retras și, momentan, nu avem.
  • În spațiul public ați fost prezentată drept șefa OFSD.
  • Nu, nu am nici o delegare. A fost ceva apărut în presă, dar n-a avut nimic, nu, eu nu sunt președintă. Momentan nu există.
  • Dar dvs vă ocupați de activitatea uzuală a OFSD?
  • Doar ca secretar susțin președintele în activitate.
  • Și acel concurs cine-l organizează?
  • Nu știu să vă spun.
  • Dar puteți să ne precizați cine ar putea să ne lămurească?
  • Nu. Chiar nu știu… Nu știu să vă răspund la întrebare, nu vă pot ajuta.

Georgiana Teodorescu ocupă, totodată, și postul de manager al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție de drept public aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași. A oferit, la rându-i, premii tot în cadrul unui concurs organizat, de data aceasta, de Organizație Tineretului Social Democrat din cadrul structurii județene a Partidului Social Democrat, cu ocazia celebrării zilei de Dragobete.

Lider al TSD, la nivelul județului Călărași, este un personaj venit din canalele politicii, Ionuț Stan, un personaj cu un comportament trivial.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker