ACTUALITATE

Caz uluitor la Spitalul de Oftalmologie București: Un copil fără identitate, operat pe cheltuiala medicilor

image_pdfimage_print

Un copil de şapte ani a ajuns în stare gravă la spiatl, după ce o sârmă i-a intrat în ochi, anunță postul de televiziune România tv. Copilul este din comuna Nicolae Bălcescu, județul Călărași. Copilul nu poate fi operat, întrucât nu are acte de identitate, iar Casa de Asigurări de Sănătate nu vrea să deconteze serviciile medicale. Medicii sunt dispuşi să-l opereze pe cheltuiala lor pentru a-i salva vederea, însă mama micuţului, aflată în străinătate, refuză să îşi dea acordul pentru intervenţie. Alarmaţi, doctorii au decis să-l îngrijească de urgenţă, indiferent de ce spune ea.

Caz fără precedent

Medicii de la Spitalul de Oftalmologie din Capitală operează un băiat de etnie romă de doar şapte ani, care ar putea să îşi piardă ochiul stâng, după ce s-a înţepat cu o sârmă. În mod şocant, mama copilului, care este plecată la muncă în străinătate, cere ca micuţul să nu fie operat. “Este un caz fără precedent. Copilul acesta s-a înţepat în ochi cu o sârmă, duminică, este în pericol să-şi piardă ochiul, în schimb mama lui, plecată la muncă în străinătate, sună continuu, cerând să nu fie operat. Cu toate acestea, medicii ignoră refuzul mamei şi vor opera copilul, în speranţa că îi vor mai putea salva ochiul”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftamologice, Monica Pop.

Copil fără identitate

Micuţul a fost adus la spital de o rudă, deoarece tatăl copilului este în închisoare, condamnat pentru crimă. Mai mult, copilul nu are acte de identitate. Din acest motiv întreaga intervenţie va fi suportată de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftamologice şi nu poate să fie decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, deoarece copilul nu are CNP şi, practic, nu are identitate. În schimb, în cadrul unei intervenții telefonice, la postul de televiziune B1 Tv, Doinița Nicolae, șefa DGASPC, afirmă că are date conform cărora copilul se află în grija unei mătuși, aceasta având o procură notarială în acest sens. Cu acest document, ar ridica alocația copiilor lăsați de izbeliște de mama plecată în Spania. Este vorba de 3 frați, subnutriți. În această dimineață, conform declarațiilor făcute de Doinița Nicolae, o echipă din cadrul DGASPC Călărași se va deplasa în comuna Nicolae Bălcescu, urmănd ca acești copii să fie plasați în regim de urgență într-un centru specializat.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp chat