Lunga, prima dată s-a otrăvit, printre muzicile de cartier cântate de Ion Dolănescu şi Maria Lătăreţu, din casetofoane luate de prin Occident, pe filiera vaporenilor zurbagii, prin 1983. Nu suferea de lingoare, nu-i curgeau ochii prin geamuri înguste, situate la etaj, în camere mirosind a ulei rânced, a rahat de şobolani, a tratate despre tuberculoză sau a vopsea de păr bulgărească, tânjind după feţi-frumoşi fumători de Kent sau după masculi îmbrăcaţi în blugi, mustăcioşi şi iubitori de mâncăruri usturoiate, fetei îi plăcea viaţa, o lua în plin, o trăia la trepidaţie maximă, îşi găsise rostul, resortul intim al existenţei sale, între două ture de noapte la fabrica de confecţii, ştia că acest aspect al existenţei sale este unul capital, da, avea un scop, un ţel, un ideal, fata iubea din toate poziţiile, se îndrăgostea tot la fel de repede pe cât încerca să se otrăvească cu pastilele de diazepam dintr-o singură folie, 10 la număr, întrebase şi ea în stânga şi-n dreapta, aşa că avea habar că o astfel de doză de benzodiazepine este suficientă cât să te dea cu cracii în sus, cât să dai puţin ochii peste cap şi cât să-ţi cânte babele simandicoase prohodul şi cât să se aburească o colivă puţină. Nu murea Lunga, de fiecare dată reînvia cu un chef şi mai abitir să cucerească noi redute, noi masculi, cu privirea ei de codoaşă ingenuă, de amantă de cazarmă cu fixaţia că doar ce fusese dezvirginată de băcanul din colţ, de veşnic adolescentă recent batjocorită. Aşa s-a întâmplat şi atunci, vara ei, Faniţa, o exoftalmică, la 40 de ani, a reuşit să-şi găsească un hăndrălău. Guşată, grasă, tiroida o chinuia în aspiraţiile ei de a-şi găsi un bărbat, ca să aibă şi ea cui să calce, să gătească şi, mai ales, noaptea, pentru ce să răşchireze picioarele, că se tot săturase biata matracucă să fie de râsul uliţei câtă vreme fetele aveau obiceiul să sară pârleazul pe la 13-14 ani, iar ea se usca în picioare de of şi pe dinăuntru de poftă de parcă o ardea soarele rotund al verii, în august, când zăpuşeala are, în ea, ceva organic, mistic şi veninos. Gagiul, un urecheat, cu pâlnie de argint în loc de gât, până la ea poposise, o vreme, pe la bulău, că şi viaţa e făcută din furtişaguri mărunte, iar caii nu se lasă niciodată liberi, era mai verde decât ea, dar ştia şi el că nu trebuie să facă mofturi şi că trebuie să plătească un preţ pentru aşternutul curat şi cald, oferit cu infinită dragoste de biata femeie care, ca-n viaţă, nu avusese şi ea noroc de primii 10 bărbaţi. Vara, a ce miroase dragostea, dacă nu a bere răsuflată şi urinată pe garduri, a lapte proaspăt de vacă sau a diazepam? Of, ce dor, ce jale, e-n inimioara mea… Iubirea unei femei împlinite te costă două-trei scrumbii săltăreţe, un kilogram de carne de mânzat sau o butelcuţă de vin 1001, că nici matracuca nu trebuie să aibă impresia căo face pe degeaba, trebuie să aibă şi ea un câştig, căci şi gura uliţei trebuia astupată cu ceva câtă vreme hândelul e marfă perisabilă, care trebuie accesată pe etape şi fără prea mari mofturi. Faniţa se împlise, înflorea văzând cu ochii, îi luceau ochii ăia bulbucaţi, ca de broască, se rumenise ca o pâine de casă, aproape că sălta pe stradă, de parcă era un popândău grăbit. Aşa s-a întâmplat şi-n seara aceea când l-a prins pe drăgăstos în patul conjugal, încălecat de Lunga, asudat, ciufulit, stors, vlăguit. Ce disperare s-a iscat, ce a chiuit toată uliţa de strigătele ei de femeie rănită în amor şi cum, de ruşine, Lunga a decis să termine cu existenţa ei pe acest pământ, dând de ştire tuturor acelora care o ascultau că are de gând să se otrăvească. A înghiţit fata 10 tablete de diazepam, asta, după cum vă spuneam, prin 1983. De atunci, îţi poţi regla etatea după ea: se otrăveşte cam din doi în doi ani, cu o precizie de ceasornic; s-ar mai otrăvi şi astăzi, numai că au ajuns-o anii de alergături prin paturile încălzite de neveste şi nici ruşinea nu mai este cum era odată.
Send an email
