EXCLUSIV

Sentință definitivă: Polițiștii violatori au ajuns la pușcărie

Print Friendly, PDF & Email

Sentință definitivă: Polițiștii violatori au ajuns la pușcărie

5 ani va sta în pușcărie Șerban Adrian Nicușor. La fel și celălalt polițist violator, Dumitru Daniel Florin. Curtea de Apel București a dat, azi, decizia finală într-un caz de abuz sexual fără precedent, comis pe raza județului Călărași.

2 lei și o țigară

Instanța de fond, Judecătoria Călărași, îi condamnase pe cei doi la pedepse privative de libertate însumând 18 ani de pușcărie, câte 9 ani de fiecare. Sentința a fost emisă de judecător Olimpia Nela Achim. Adrian Nicușor Șerban, la data comiterii faptei, ocupa funcția de agent II în cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Călărași. Daniel Florin Dumitru era agent I. Cei doi, aflați în timpul serviciului, au întreținut acte sexuale orale repetate cu o minoră, Radu Ionela Valentina, fugită de la Centru de Plasament Perișoru și dată în urmărire. Fata are și tulburări de natură psihică. Polițiștii au întreținut, prin constrângere și profitând de imposibilitatea ca victima să-și poată exprima voința, fiind drogată cu prenadez, acte sexuale repetate. Cei doi polițiști se aflau cu mașina de serviciu și erau în timpul programului. Profitând de calitatea lor, au dus-o pe minoră în apropierea fostului poligon din Călărași. Acolo, au abuzat-o în mod repetat. Violul a avut loc în data de 5 august 2015. Drept recompensă, au plătit-o pe minoră cu suma de 2 lei și o țigară.

10.000 de euro daune morale, bani plătiți de IPJ Călărași

Instanța de apel, prin sentință definitivă, a reținut în sarcina celor doi polițiști infracțiunea de viol. Cei doi sunt obligați, în solidar cu partea responsabiă civilmente, Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, și la plata sumei de 10.000 de euro, în total, drept daune morale acordate victimei. În fapt, daunele morale vor fi plătite din bani publici. E fără precedent ce se întâmplă la Inspectoratul Județean de Poliție Călărași. După ce magistrații au decis, prin decizie definitivă, că polițiștii au comis infracțiunea de viol, pe rol este un alt caz, tergiversat de procurorii călărășeni. Tot în 5 august, șeful de post din comuna Chiselet, aflat tot în timpul serviciului, l-a ucis pe Cristian Păun, un tânăr de 22 de ani, din comuna Mănăstirea. Este vorba de polițistul Daniel Stoica, cercetat inițial pentru comiterea infracțiunii de omor. Și în acest caz vor fi solicitate daune civile, cu aceeași parte responsabilă civilmente, Inspectoratul Județean de Poliție Călărași. Mai mult, un alt polițist, Adrian Bulai, adjunct al șefului de post din comuna Ștefan cel Mare, a fost și el acuzat că a întreținut relații sexuale, tot cu o minoră, chiar în postul de poliție.

Dragostea plutește în aer
16-05-03-03-27-04cv_iorgam
Din câte se poate observa, la Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, dragostea plutește în aer de când în fruntea acestei instituții a fost numit comisar șef de poliție Marian Iorga.

Arată mai mult

Articole similare

1 Comentariu

  1. Te-ai uitat in dosar „domnule” Marin Badea si tot ce ai scris este adevarat???Eu in locul tau nu m-as risca!Asa sunteti voi,scrieti,dar nu ganditi…”Acte sexuale orale repetate”-induceti in eroare opinia publica…ciobanul care nu exista…Cine stie de aceasta asa zisa victima ca face traseul la iesire din Calarasi si nu numai?????Cine stie ca ofera servicii sexuale pe 0,80 bani????De asta nu stiti sa scrieti,nu????De ce nu a-ti gandit ca asta este o inscenare?Viol???Nu exista certificat medico-legal „domnule” Marin Badea,dar stiti sa vorbiti!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp