
Apar detalii scandaloase despre firmele fantomă, tot mai numeroase, care au adus prejudicii imense bugetului de stat, înființate pe numele unor boschetari din satul Boșneagu, comuna Dorobanțu, județul Călărași. În perioada anilor 2010-2012, astfel de practici erau obișnuite. Întreaga mașinărie de prăduit banii publici a fost pusă la cale de oameni aflați în vârful puterii. Toți reprezentau Partidul Social Democrat.
Grasu cu actele contabile în pod
O altă firmă care a făcut parte din circuitul financiar fictiv este SC Grasu SRL Târgoviște, cu sediul social în municipiul Târgoviște, strada Tudor Vladimirescu, nr. 56, birou nr. 4, etaj 2, județul Dâmbovița. Are următoarele date de identificare: număr de ordine în Registrul Comerțului – J15/1142/2006, atribuit în data de 26.10.2006, cod unic de înregistrare – 19140498. Firma a fost înregistrată cu asociatul unic George Daniel Mitrilă, cu sediul inițial în satul Viișoara, comuna Ulmi, județul Dâmbovița. A intrat în insolvență la 17.12.2012. Cu câteva luni înainte, acționariatul firmei se schimbă, cota de participare la profit și pierderi fiind deținută integral de Ene Ionela Daniela, domiciliată fără forme legale pe raza satului Boșneagu, comuna Dorobanțu, județul Călărași. La acest moment nu are alt act de identitate decât certificatul de naștere. Este născută la 2.08.1986, în Oltenița. Figurează cu un aport la capitalul social în sumă de 100.230 lei. După accederea acesteia în calitatea de asociat unic, în numai 60 de zile, firma eliberează bilete la ordin fără acoperire în sumă de 281.563,07 lei. În anul 2008, SC Grasu SRL a rulat suma de 964.420 lei. Actele contabile ulterioare se află în podul casei numitului Marian Ivan, din satul Boșneagu, comuna Dorobanțu, județul Călărași.
Prăduială la greu
Concomitent, pe raza comunei Dorobanțu se derulau alte operațiuni prin firme fantomă. Boschetarul Ivan Marian, cel care deține podul plin de acte, a fost administrator peste două astfel de firme, Sir Construct Serv SRL Boșneagu și Sir Invest Construct SRL, ambele aflate în circuitul de spălare a banilor publici de la Primăria sectorului 5 București, condusă de Marian Vanghelie. În anul 2009, conform bilanțului depus, Sir Construct Serv derulează afaceri de 7.115.368 lei (aproximativ 17 milioane euro), prin decontări în baza unor contracte de asfaltare de străzi în București. La SC SIR Construct SRL s-a estimat un prejudiciu de 2.754.952 lei, iar la SC SIR Invest SRL prejudiciul estimat este de 3.853.320 lei, echivalentul a 1,5 milioane euro. Contabilitatea firmelor a fost ținută de Marian Târșolea, din Ulmu. Alte firme prin care cei din vârful puterii din PSD au spălat bani publici sunt: SC Bia Construct SRL Buftea, ajunsă în administrarea numitei Jana Toabeș, o femeie fără căpătâi din Călărași, domiciliată în cartierul Fantoma; Obfiircom Woofer SRL Dorobanțu, cu doi boschetari din satul Holt, județul Bacău, ajunși drept asociați. Prin ultima firmă s-au spălat bani devalizați de la bugetul Primăriei sectorului 4 București, condusă de Cristian Popescu Piedone. Firma este în lichidare prin Cabinetul de Insolvență Rusu Giga Georgiana.
Dedicație pentru Vanghelie: „Să-l bată căcatu!”
Ene Ionela Daniela, din satul Boșneagu, comuna Dorobanțu, județul Călărași, patroana firmei SC Grasu SRL, spune că a fost dusă în Târgoviște chiar de către omul de legătură al lui Marian Vanghelie, Marian Ivan, mințind-o că urmează să-i facă angajarea „la mătură”. Nu știe unde a fost dusă. „M-a pus de am semnat o foaie așa, cu degetul”. Reține că a fost dusă la un ghișeu, în Târgoviște, unde a semnat niște acte. La această afacere, Ene Ionela Daniela spune că a primit suma de 150 de lei. A mai fost dusă, sub pretextul că semnează contractul de muncă, tot la Târgoviște, iar la Călărași a fost dusă să deschidă cont bancar. A mai primit suma de 100 de lei. „Mă luase din spital atuncea, că eram cu băiatul meu internată, că băiatul meu e bolnav cu inima”. A fost o singură dată la bancă. Nu a semnat acte prin care a cerut eliberarea de numerar. Se închină când află că, în 2008, pe firmă a avut un rulaj de peste 200.000 de euro. „Doamne, ferească Dumnezeu, păi aveam palate, io n-am unde să stau, stau cu chirie, că mama d-abia m-a primit 3 zile, până găsește bărbati-miu.” Nu știe unde au ajuns banii rulați prin firma pe care o deține. „Și eu stăteam cu copilul meu prin spital, stăteam cu copilul în spital, amărâtă, vai de capul meu!” Rudele șefei de la firma Grasu SRL Târgoviște știu unde au ajuns banii: „La primarul ăsta, Vanghelie ăsta”. Ene Ionela Daniela e revoltată: „Barem nu mi-a dat și mie să-mi iau și io o casă la copii, că sunt amărâtă și am 3 copii la cămin.” Pentru pesediști și pentru Marian Vanghelie are numai vorbe de bine: „Să-i mănâncă pușcăria pă ei c-a mâncat banii, să-i mănânce pușcăria că a băgat lumea nevinovată, a luat banii la lume, a băgat lumea să scoată bani nevinovați! Am un copil bolnav cu inima. Să fii și tu, Mariane, așa, să te prafă căcatul și pulberea de tine!… Ăștia care a scos banii de pe urma mea, să se ducă la pușcărie și să nu mai iasă d-acolo!… Dacă a înșelat statu’ și a scos atâtea milioane, să se ducă la pușcărie!” Concluzia pentru Marian Vanghelie este următoarea: „Să-l bată căcatu!”
Diaconu, alt escroc notoriu
Vă reamintim, primul astfel de caz este cel al actualului secretar general al Organizației județene a Partidului Social Democrat, Virgil Diaconu, cunoscut drept un escroc notoriu. Sub pretextul că-i oferă o locuință socială, acesta s-a deplasat la Oficiul Registrului Comerțului Călărași și l-a păcălit și el pe pe un amărât, semianalfabet, Ioan Tudorache, decedat între timp, acestuia cesionându-i părțile sociale de la o firmă aflată pe butuci, Prodindpest SRL. Din aceasta, strategic, cu câteva luni înainte și-a cesionat părțile sociale și Ifrim Pascu, director la Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Călărași. Inspectorii Gărzii Financiare au stabilit un prejudiciu adus bugetului de stat de 945.109 lei, din care 567.065 lei taxă pe valoarea adăugată nedeclarată și 378.044 lei însemnând impozit pe profit. Din rațiuni care ne scapă, Virgil Diaconu nu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Cazul, însă, este anchetat în continuare.