LINIA FIERBINTE

Linia Fierbinte – nr. 344

Print Friendly, PDF & Email

** Daniel Ștefan Drăgulin, primarul municipiului Călărași, prin consilierul personal, Andrei Klein, își permite să aducă injurii, absolut toate făcute într-un mod scelerat, cu ajutorul site-urilor de socializare. O astfel de manieră de a-ți arăta frustrările, prin postarea de texte absolut imbecile, injurioase, sub protecția anonimatului, nu am mai văzut decât la Organizația județeană Călărași a Partidului Social Democrat. La acest moment, putem proba cu martori că această afirmație este adevărată. Texte sub formă de lături, de dejecții, au fost postate de cei de la PSD Călărași, pe diferite forme de socializare, prin conturi neasumate. Există afirmații conform cărora o individă, angajată a acestei structuri politice, face acest lucru, după ce, în prealabil, cere acordul pentru textul injurios pe care urmează să-l posteze. Cel care dă acordul pentru ce texte urmează să fie postate este liderul PSD Dan Eugen Cristodor. Redacția noastră a reușit să acceseze un asemenea cont, iar între titularul contului respectiv, contul fiind fals, și Dan Eugen Cristodor are loc o discuție în care acesta este întrebat dacă este de acord să se posteze o lătură de text, la adresa noastră. Iar răspunsul acestuia este următorul: Da. Ei, se pare că același mod de lucru există și la Primăria Călărași. Andrei Klein administrează mai multe grupuri pe site-ul de socializare Facebook. Deși grupurile sunt publice, postările nu se pot face decât după ce sunt aprobate, în prealabil, chiar de către consilierul personal al primarului Dan Drăgulin. S-au aprobat, de-a lungul timpului, inclusiv postări injurioase, făcute de pe conturi neasumate. Adică exact în stilul PSD Călărași.
** În plus, ca să aveți idee, acest Andrei Klein, de când este sub mâna luată drept umbrelă a primarului Daniel Ștefan Drăgulin, a tocat sute de milioane de lei, din bani publici, pe o foaie ineptă, distribuită în mod gratuit, denumită Monitorul Primăriei Călărași sau cam așa ceva. În foaia asta ineptă, de-a lungul timpului, și-a exersat Andrei Klein talentele jurnalistice, pe banii contribuabililor. O singură ediție a acesteia ajungea la costuri uluitoare, de aproape 100 de milioane de lei. Când, în mod uzual, o tipografie normală la cap, pentru un tiraj de 5.000 de exemplare, îți dă un preț de până în 20 de milioane de lei vechi. Nu știm de ce primarul Daniel Ștefan Drăgulin l-a lăsat pe acest individ să-și arate talentul scriitoricesc, pe banii publici, însemnând câteva sute de milioane de lei, în condițiile în care orașul arată precum Sarajevo, imediat după război. Nu știm nici pe ce și cu ce bani îl plătește primarul Daniel Ștefan Drăgulin pe acest individ, câtă vreme ăsta își permite, destul de des, să-și facă de cap prin concedii în zone în care călărășeanul de rând nici nu visează.
** Una din explicații ar consta în faptul că acesta este un șpăgar, bănuială confirmată de Direcția Națională Anticorupție, cea care i-a percheziționat domiciliul, dar și biroul din cadrul Primăriei municipiului Călărași, în cursul zilei de 1 octombrie 2015. După o asemenea întâmplare, ne-am fi așteptat ca acesta, în secunda 2, să zboare din postul pe care este angajat la Primăria municipiului Călărași. Primaru Daniel Ștefan Drăgulin, în schimb, a preferat să tacă și să-l mențină, în continuare, pe funcție, alimentând astfel suspiciunea că nu este străin de șpăgile luate de acesta și cercetate de Direcția Națională Anticorupție. În fond, dacă nu intervenea Direcția Națională Anticorupție, nimeni nu avea habar cu ce se ocupă, cu adevărat, acest Klein, la Primăria municipiului Călărași. Deci individul nu numai că se scremea să debiteze niște texte inepte, despre activitatea primarului Daniel Ștefan Drăgulin, texte publicate, ulterior, pe banii contribuabililor, dar negocia și contracte cu firme de impresariat artistic. În fapt, ca să fie clar acest aspect, redacția noastră a solicitat lămuriri Direcției Naționale Anticorupție, asta pentru a se vedea, atât cât permite legea, care este calitatea acestui Andrei Klein și de ce au năvălit mascații peste el, în dimineața zilei de 1 octombrie.
** Nu știm ce sistem de valori are primarul Daniel Ștefan Drăgulin și nu știm de ce acceptă să-l plătească pe acest individ. După cum vedeți, nu ne interesează viața lui privată, orientarea lui sexuală etc. Nu. Ne interesează că acesta, cu acceptul tacit al primarului Daniel Ștefan Drăgulin, atacă într-un mod laș, tipic pesediștilor fără conștiință civică, fără curaj, fără coloană vertebrală, o parte din cei care reprezintă, la Călărași, presa nealiniată politic. E exact stilul lui Dan Eugen Cristodor, cel care aprobă textele injurioase la adresa noastră. Ca să fim și mai clari, totdeauna am crezut că, în general, cuvintele sunt un fel de antidot al răului social. Dar numai atunci când ai curajul să-ți asumi ceea ce afirmi. Iată, spre exemplu, la această dată, după un proces în care completul a fost format de o persoană care până și ea s-a întrebat dacă are cineva impresia că nu este imparțială, Dan Eugen Cristodor vine cu o postare publică, asumată. După ani întregi în care, prin intermediul unei individe care-și câștiga banii făcând frecții sau masaje, ceva de genul ăsta, a înjurat la greu. Lipsa aceasta de curaj e specifică oamenilor fără caracter. De data aceasta, Cristodor își asumă public următorul text, cu referire la noi: << “Jurnalistul” santajist a primit ce a meritat! – Dan Cristodor De ani de zile acest personaj primește sume fabuloase de la oameni lași ce prefera sa plătească pentru a nu scrie despre ei… Unii dintre cei care plătesc sunt conducătorii cosilului județean, altii sunt oameni de afaceri… Probabil voi face publice firmele care au contracte cu acest individ. Dar întrebarea este, ce au de ascuns aceste firme??? >> Acesta este textul emis de acest trist personaj. Din datele noastre, tot el a făcut un denunț împotriva noastră, în care ne aduce acuze scelerate, identice cu cele afirmate public. Nici nu ne batem capul să-i răspundem, acum, cătă vreme avem alte modalități, mult mai eficiente, de a da o replică unui astfel de personaj. Dar, ca idee, până și firma nașului său are contract de publicitate cu firma noastră. Înțelegeți, dragi cititori? Înțelegeți? Firma nașului lui Cristodor are contract de publicitate cu firma noastră! Dacă voi înțelegeți, el de ce nu înțelege?
** Însă noi plecăm de la o cu totul altă premisă. Aceste afirmații, din punctul nostru de vedere, sunt niște imbecilități. Ca să priceapă individul, sunt oameni care încheie contracte de publicitate cu noi tocmai pentru a scrie, nu pentru a nu scrie. Câtă vreme, asta e opinia lor, fără noi, presa, la Călărași, ar fi formată din aurolaci gen Bălașa și ceilalți, adică exact ceea ce crede și primarul Daniel Ștefan Drăgulin că înseamnă, în viziunea lui, activitatea de presă. Când, în fapt, în tot anul 2015, am citit un singur text, în toată presa asta de rahat de la Călărași, care să aibă cap și coadă. Este vorba de textul scris de Marius Stroe referitor la devalizarea banilor pe un proiect cu fonduri europene, derulat prin Colegiul Economic Călărași. Restul?! Restul înseamnă frustrări de natură sexuală, ceva de genul spune-mi cum te îmbraci dimineața ca să-ți spun câți bani o să câștigi după ce ți-o tragi în picioare, pe la spate etc. cu Vasilică. Asta e presa, la Călărași. Texte scremute, texte venite pe e-mail, de la instituțiile publice, pe care noi arareori le băgăm în seamă. Texte gen faptele nobile ale polițiștilor călărășeni care s-au dus, la sfârșitul lunii decembrie, la maternitatea locală, cu lapte praf sau ceva de acest gen, asta ca să mai spele din rușine. Vă dați seama, nu puteau să se ducă la un orfelinat, căci toată lumea ar fi crezut că băieții se duc cu bombonele doar ca să-și mai caute ceva fetițe de violat, în viitor.
** Dacă tot a venit vorba de centrele de plasament, să facem o scurtă paranteză. În decembrie, nu știm dacă pe banii elevilor de la Colegiul Economic Călărași sau ai Liceului Teoretic Mihai Eminescu, cei din PSD au dus cadouri la Centrul Sfânta Maria, aparținând de Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi. Tot ca o paranteză, mulți directori de instituții deconcentrate, din Călărași, au fost sunați de fosta frecționistă sau maseuză Marinela Voivozeanu, în prezent angajată la PSD Călărași. Aceasta a afirmat că suna din partea președintelui Organizației județene a PSD, Dan Eugen Cristodor. După care a cerut bani. Informația ne-a fost confirmată de mai mulți directori de instituții deconcentrate. Nu știm care este încadrarea penală a faptei, dar vom vedea mai târziu! Revenind, să vă spunem că bugetul avut la dispoziție de Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi este unul uriaș. Numai că banii, însemnând inclusiv cheltuieli cu produsele alimentare, se duc în mod dirijat, pentru produse cu prețuri umflate și luate de la firme de casă. În fapt, dacă Doinița Nicolae, actuala directoare a acestei instituții, avea cât de cât habar ce înseamnă să crești copiii altora, pe banii statului, nu venea cu o asemenea frază ineptă, agramată: „Cu siguranta, copii au fost foarte incantati si fericiti!” Și hai să-i explicăm și cum stă treaba, că tot se ocupă domnia sa de copii: copíl(1)(persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii). Capisci?
** Revenind la primarul Daniel Ștefan Drăgulin, care-și pune consilierii personali să-i înjure pe ăia care nu servesc șampanie Dorata, de 7 lei sticla, pe la el prin birou, vă spunem doar atât: codul de etică al viitorilor candidați PSD sau PNL prevede că nu pot candida cei care au primit bani de la structurile comuniste, în speță PCR sau UTC. Asta ca fapt divers. Dacă Daniel Ștefan Drăgulin astfel înțelege să-și rezolve dilemele personale, frustrările consilierilor personali, prin postări injurioase de pe conturi neasumate, aprobate de omul lui de casă, asta doar pentru că am avut curajul să scriem că acesta nu avea voie să se ducă la o petrecere privată, organizată de niște evazioniști fiscali și foști condamnați penal, e treaba lui. Chiar dacă postările respective nu ne privesc în mod direct, acest mod de lucru este unul tipic scârnăviilor și rahaturilor care băntuie prin fauna siteurilor de socializare. Dar e treaba lui. Cum, hai să dăm din casă, treaba noastră este, în continuare, aceea de a demonstra, de data aceasta cu ajutorul procurorilor, că PSD, la Călărași, a acționat, de-a lungul timpului, ca un veritabil grup infracțional organizat. Ei, să vedeți clanță ce vă dă nenea Marin! Marin Badea!

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Îți recomandăm și

Close
Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp