LINIA FIERBINTE

Linia Fierbinte – 357

Print Friendly, PDF & Email

** Se impune o precizare: cine crede că desemnarea președintelui Consiliului Județean Călărași depinde și de ceea ce declară, spre exemplu, Nelu Tatu, noul primar al localității Vâlcelele, prin presa aurolacă, gen Argument, e de o naivitate sublimă, asta ca să ne exprimăm elegant.
** Desemnarea președintelui Consiliului Județean Călărași nu depinde de curajul pe care ți-l dă cantitatea de vin de Ostrov pe care ai ingurgitat-o. Nu depinde nici de ce emite același libidinos Nelu Bălașa. Nu depinde nici de ce crede Sorin Danciu, de la publicația Jurnalul de Călărași, că i-ar fi șoptit Mama Omida. Ca să ne exprimăm plastic și să fim și pe înțelesul microbiștilor, fără să păstrăm proporțiile, e ca și când același Nelu Tatu (ne e simpatic!) ar fi consultat în legătură cu strategia echipei naționale de fotbal pentru accederea la următorul campionat mondial. Asta fiindca și Nelu Tatu ar avea legătură cu sportul acesta, că a reușit el să promoveze, nu știm prin ce ligă, cu echipa de fotbal din Floroaica, Spicul, Înainte sau Real, ceva de genul ăsta.
** Desemnarea președintelui Consiliului Județean Călărași este o acțiune care nu depinde de ce texte emit unii și alții, prin foile locale, unele botezate ziare. Nu depinde nici de notele anonime, expediate pe plan local sau național, de pe conturi de e-mail neasumate. Căci da, s-a întâmplat și acest fenomen, cineva a remis un astfel de text în care se fac acuzații aiuritoare. Se afirmă că Vasile Iliuță i-ar fi dat liderului liberal Răducu Filipescu suma de 300.000 de euro, pentru a-l lăsa să ocupe scaunul de președinte peste județ. O tâmpenie. Tot naivă, asta ca să ne exprimăm, din nou, elegant.
** Nu știm ce nu e clar pentru unii, dar desemnarea unui președinte peste un consiliu județean este o acțiune de mare responsabilitate, care implică strategii politice pe termen lung. Strategii făcute la nivel național. La Călărași, PNL a fost aproape de ținta pe care și-a propus-o la alegerile locale, aceea de a acumula 65.000 de voturi. A strâns, în schimb, 62.794. Spre comparație, PSD a acumulat doar 43.224 de voturi, pentru listele de consilieri județeni.
** Nu are sens să răsucim noi cuțitul în rană, la acest moment, și să spunem că PSD a luat o bătaie soră cu moartea. De altfel, dacă priviți harta electorală de după scrutinul din 5 iunie, suntem singurul județ galben din partea asta de țară. Când opțiunea politică, pe zona Muntenia, a fost aceea de a vota PSD, în mod masiv, în stil oieristic, județul Călărași, iată, devine o ciudățenie electorală. Asta dacă facem abstracție de comportamentul deviant al celor care compun, la această oră, structura politică botezată PSD, în fapt o structură care a acționat, multă vreme, în stil mafiot. Iar acest lucru a fost făcut public în nenumărate rânduri, cu probe de necontestat. De fapt, asta e una din explicațiile eșecului celor de la PSD. Nu ne mirăm, în acest context, de ce factorii locali responsabili cu respectarea legii nu s-au autosesizat, când multitudinea de elemente de ordin penal, făcute publice, au fost aproape sufocante. Bine, în schimb, că acționează când primesc ordine pe linie politică.
** PNL a reușit să identifice candidați credibili, pentru scaunele de primari. Spre comparație, PSD a avut candidați și de genul numiților Nae Petrică și Boboc Alecsandru, doi oameni cu probleme de ordin juridic. Ca să fim drepți, PSD a reușit, în schimb, să obțină, prin Călin Petre Alexandru, edilul de la Sărulești, cel mai mare scor electoral înregistrat de un candidat de primar: 84,95 la sută. Explicația e una singură: omul a făcut treabă!
** Revenind la desemnarea președintelui Consiliului Județean Călărași, să precizăm și următoarele: funcția e una de mare responsabilitate, în primul rând de ordin politic. Desemnarea președintelui implică strategii pe termen lung. Se prea poate, spre exemplu, deși la nivel județean PNL a câștigat alegerile locale, să existe varianta ca această formațiune politică să nu desemneze președintele de consiliu. De ce? Simplu! Astfel de funcții se negociază la nivel central. Cu date, cifre, estimări. Există varianta ca PNL să nu desemneze președintele Consiliului Județean Călărași, ci ALDE, obținând, la nivelul negocierilor centrale, la schimb, scaunele de președinte de consiliu județean în Prahova și Argeș, spre exemplu. Județul Prahova are 14 localități urbane, 90 de comune și o populație dublă decât cea a județului Călărași. Nu vorbim de ponderea pe care o are la nivelul economic. Nu e cazul. Județul Călărași, din punct de vedere politic, poate fi sacrificat, obținându-se, la schimb, o consolidare a poziției PNL în Prahova. Acolo unde vrea să acceadă, ca șef peste consiliul județean, senatorul de Călărași Iulian Dumitrescu, un apropiat al liderilor liberali de la nivel central. Sau în județul Constanța. Sau în județul Bacău. Sau în județul Iași. În fapt, zone care să conteze, din punct de vedere electoral și economic, zone în care PNL vrea să-și consolideze pozițiile în perspectiva alegerilor generale din toamna acestui an. Sau, pe termen lung, în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale. De aceea spunem că ceea ce declară Nelu Tatu, pe la gazetă, primarul unei localități minuscule, cu 500 de potențiali alegători liberali, e vax. Iar exemplul dat cu localitatea Vâlcelele e absolut întâmplător.
** În fapt, înțelegem dorința deputatului Vasile Iliuță de a accede la un asemnea post. E un om de afaceri potent. Ambițiile sale personale sunt chestiuni de ordin intim, care nu ne privesc. Omul vrea să devină șef, asta a visat, asta aspiră, e fix problema lui. Asta a visat de pe vremea când lucra la Remat SA și făcea și omul primii bani. Din punct de vedere profesional, varianta ca Vasile Iliuță să fie președinte de consiliu județean e mană cerească pentru un gazetar fără inhibiții. Dacă a fost prins el pe aeroport, la Băneasa, nu îl prindem noi în timp ce coboară de la etajul 4, din blocul situat lângă sediul firmei Confort, acolo unde pâlpâie, permanent, un beculeț roșu? Se va abține să nu facă el un chef cu vin de Ostrov, cât să-și dea în petic? Ne-am mira! Numirea ca șef peste Consiliul Județean Călărași a lui Vasile Iliuță este visul oricărui gazetar care are chef de treabă!
** Tot la acest capitol, trebuie făcută încă o precizare: ambițiile lui Vasile Iliuță nu sunt susținute de realitatea politică. Dacă Iliuță ar fi vrut să demonstreze că vrea și că poate, cu adevărat, s-ar fi bătut ca funcția de primar al municipiului Oltenița să revină candidatului liberal. Sau la Fundulea. Adică locurile unde PSD câștigă în mod tradițional. Ar fi venit cu aceste primării pe masă și ar fi avut motive temeinice să-și negocieze viitoarea poziție. A câștiga la Vâlcelele, cu 500 de voturi, nu constituie un motiv, nicăieri în lumea asta, că poți emite pretenții pentru a ocupa o asemenea poziție.
** Asta spunem: președintele Consiliului Județean Călărași va fi impus de PNL, la nivel central. Cine are alte opțiuni, indiferent de natura acestora, nici nu va ajunge să depună jurământul de consilier județean.
** În plus, să fim corecți până la capăt, nici Marian Dinulescu nu reprezintă o variantă credibilă pentru ocuparea postului de președinte al Consiliului Județean Călărași. În primul rând că nu înseamnă o primenire a clasei politice. Cea de-a treia variantă, Valentin Barbu, are un singur defect: nu rezistă sub presiune. Dar lucrul acesta poate fi corectat.
** Alegerile locale, ca niciodată, au fost oarecum liniștite. Asta dacă excludem implicarea IPJ Călărași, la nivel de conducere, în instrumentarea de dosare făcute la comandă politică. S-au înregistrat cazuri izolate de fraudă. Unul dintre acestea a fost în comuna Sohatu. Aici, s-a reclamat că s-a încercat cumpărarea de voturi. La Fundulea a fost o acuzație asemănătoare, nesusținută cu probe. În plus, la Fundulea, Daniel Obadă, candidatul PNL pentru funcția de primar, a avut o perioadă deloc ușoară. Lupta electorală, la Fundulea, a îmbrăcat forme dintre cele mai diverse. S-au înregistrat acte de distrugere. S-au înregistrat acte de vătămare corporală. Vizată este gruparea PSD din zonă, care a acționat într-un veritabil stil mafiot. Trebuie punctat că și pe zona Ștefan Vodă s-a acționat într-o manieră asemănătoare.
** La Călărași, lupta electorală a îmbrăcat forme alienate de-a dreptul. PSD, în stilul deja consacrat, și-a denigrat adversarii politici prin conturi neasumate, pe rețelele de socializare. Manieră care a fost taxată electoral. Candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de primar al municipiului Călărași, Marius Grigore Dulce, a acceptat tacit acest stil de lucru. A fost părtaș. Din lipsă de opțiuni, strategia electorală a acestuia a fost diseminată de indivizi absolut smuciți. Iar lipsa de opțiuni e o consecință a lipsei de credibilitate a candidatului Marius Grigore Dulce. În fapt, un om fără biografie, un om venit din neant. Fără PSD, Marius Grigore Dulce nu credem că ar fi obținut mai multe voturi decât candidatul PAS, prof. Aurel Peicu. Spre comparație, prin mâinile pricepute ale lui Aurel Peicu au trecut generații de învățăcei. Fără PSD, Marius Grigore Dulce e Gogu și nimic altceva.
** Contracandidatul acestuia, Daniel Ștefan Drăgulin, a fost înjurat în fel și chip, de pe aceleași conturi neasumate făcute pe rețelele de socializare. A fost făcut inclusiv porc. Demența a ajuns într-o astfel de fază încât s-a scris că acesta nu trebuie ales ca primar pe motiv că ar avea… diabet! În același timp, în tabăra PSD, nu s-a suflat o vorbă legată de stare de sănătate a candidaților care aspirau la funcții-cheie în județul Călărași. Nimeni nu și-a permis să facă astfel de remarci. Iar motivul e simplu: din bun-simț. Marius Grigore Dulce a fost părtaș la aceste denigrări ale adversarilor politici. Denigrări absolut demente. Ca fapt divers, tot de pe un astfel de cont neasumat, am aflat lucruri bune inclusiv despre noi, anume că ne-am violat mama!
** Ca să fim exacți, de pe urma acestei campanii electorale rămâne, printre altele, D.P. nr. 85/P/2016, pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, un fel de contraofertă la plângerile penale făcute de liderii PSD, la adresa noastră, instrumentate cu atâta patos de unii.
** Să punctăm și faptul că se înregistrează și o altă ciudățenie absolută: candidatul PDS, partid condus de Marian Vanghelie, s-a aliat, după alegerile locale, cu cei din PSD. Liderul acestei formațiuni denumite PDS, Partidul Dreptății Sociale, la Călărași, este nimeni altul decât Nicolae Dragu. Om care ne dovedește că are memorie scurtă. PSD, iată, nu mai e Partidul-Stat și Ciuma Roșie. Lipsa de consecvență a lui Nicolae Dragu e evidentă. Dar adevărul e că nu consecvența este punctul forte al acestuia. Din păcate, Nicolae Dragu înțelege să se acopere de ridicol. Un om care a condus Primăria Municipiului Călărași vreme de 3 mandate, înțelege să se facă de râs până la capăt. Păcat. Asta în condițiile în care și-ar fi putut vedea de treabă, de nepoți. Și în condițiile în care un edil deștept al municipiului Călărași l-ar fi declarat Primar de Onoare.
** În schimb, în stilul deja patentat, cei din PDS și PSD au fost cărați de același Nicolae Dragu la mănăstirea Crucea de Leac, pentru a-și jura credință veșnică, adică până la alegerea viceprimarilor municipiului Călărași. A duce reprezentanți PSD la biserică, cunoscând faptul că acest partid a fost condus, vreme îndelungată, de ateul Ion Iliescu, e ca și când ai da cu anafură peste draci.
** Terminând într-o notă veselă, să precizăm că acest moment de tandrețe, dintre PDS și PSD, a fost consemnat în versuri pline patos: Nea Nicu de la Vechiul Schit / Ori e matol, ori e machit. / Pe Gogu el l-a pus să jure / Pe Biblie, că o să fure, / Să-i dea de grefe și coniac / Și să-i citească-n zodiac, / Să-i dea biștari, că e harciog, / Te uiți la el, parcă-i milog. // Nea Nicu, ție-ți jur credință, / Să n-apuc să mai am putință, / Să-mi stea culcată, spre bașcheți, / Să nu iau voturi de bruneți, / Să nu am alambic, bag seama, / Nu te trădez, să moară mama! // O, Gogule, cât ești de mic, / Să-mi dai cu fruntea în buric! / Ca tine nu-s prea mulți pe lume, / Născut din clei, născut din spume. / Cum ai tu față de primar, / De parcă vinzi la aprozar! / Ești bun la lupte și folbal, / Te uiți mișto, te uiți sukar, / Ești Goguleț cu muci în freză, / În loc de creier, ai proteză… // Și Gogu, iată, se-opintește, / Se jură strâmb, pe țigănește: / Să nu am parte de mandat, / Nu te trădez, nu te-am trădat, / Ca roua-n spini e legământul, / Sunt pesedist, mi-am dat cuvântul! // Nea Nicu de la vechiul Schit, / Răsufl-adânc, e mulțumit, / A mai făcut un blat cu hoții, / Păzea, băieți, vin mafioții!

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Îți recomandăm și

Close
Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp