EXCLUSIV

Fără precedent: Doi ani de concediu fără plată, cu aprobarea ministrului Oprea!

Print Friendly, PDF & Email

chiritaSpune că are 34 de ani și că a fost încadrat, din sursă externă, ca ofițer la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei Călărași, unde și-a desfășurat activitatea în perioada 2008-2013. Adevărul este cu totul altul: Alexandru Chiriță, un individ caracterizat ca fiind extrem de obraznic, membru al Partidului Social Democrat, în prezent consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Călărași, a figurat ca angajat al acestei instituții până în cursul lunii septembrie 2015.

Pe criterii politice

Doi ani de zile a figurat ca fiind în concediu fără plată, pe fișele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Ştirbei Călăraşi, fapt fără absolut nici un fel de precedent, inclusiv la nivel național. S-a întâmplat în perioada 2013 – 2015, timp în care, deși figura ca salariat al ISU Călărași, fiind funcționar public, era angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Călărași, fiind numit, pe criterii politice, director tehnic. Col. Lucian Diaconu, inspector șef în cadrul ISU Barbu Știrbei, ne precizează: „A cerut concediu fără plată, timp de doi ani, după care și-a dat demisia”. Legislația prevede că durata concediilor fără plată, pentru personalul bugetar, cum este și cazul lui Alexandru Chiriță, nu poate depăși 90 de zile anual. Din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Călărași, Mihai Beștea,inspector șef adjunct pe relații de muncă, ni se spune că e treaba conducătorului unității dacă a vrut să țină un post ocupat, fără ca instituția respectivă să funcționeze în parametrii normali. „Asta este atribuția conducătorului unității”.

Ce prevede legea

Mihai Beștea spune că durata concediului fără plată este strict delimitată de lege. „El nu poate fi luat decât pe o anumită perioadă și pentru anumite cazuri expres reglementate de lege”. Concediul fără plată, pentru salariații bugetari, se acordă pentru rezolvarea unor situații personale strict delimitate de lege, pentru o perioadă care nu depășește 3 luni anual, astfel: a) susținerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere în instituțiile de învățământ, curs seral sau fără frecvență, a examenelor de an universitar, cât și a examenului de diplomă, pentru salariații care urmează o formă de învățământ superior, curs seral sau fără frecvență; b) susținerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau a tezei de doctorat, în cazul salariaților care nu beneficiază de burse de doctorat; c) prezentarea la concurs în vederea ocupării unui post în altă unitate. Concediu fără plată fără limită de timp se acordă în cazul îngrijirii copilului bolnav în vârstă de peste 3 ani, pentru perioada indicată în certificatul medical sau pentru tratament medical efectuat în străinătate, pe durata recomandată de medic, ambele situații necesitând aprobare de la Ministerul Sănătății.

Explozie la stația de carburanți

Alexandru Chiriță însă, este beneficiarul unui abuz, comis chiar de ministrul Administrației și Internelor de la acea dată, Gabriel Oprea. „I s-a aprobat concediul fără plată timp de doi ani”. Col. Lucian Diaconu, șeful ISU Barbu Știrbei Călărași, spune că are acest drept. „Da, dar numai cu aprobarea ministrului. Are aprobarea ministrului”. În timpul cât Alexandru Chiriță a figurat ca fiind în concediu fără plată, la ISU Barbu Știrbei Călărași s-a întâmplat un eveniment extrem de nefericit, chiar la obiectivul de care acesta ar fi trebuit să răspundă, în cazul în care ar fi fost la serviciu: stația de carburanți a unității a explodat, fapt care a dus la moartea pompierului Doru Avisalon. Explozia a avut loc în cursul lunii iulie, iar două luni mai târziu, Alexandru Chiriță și-a prezentat raportul de demisie din cadrul ISU Barbu Știrbei Călărași, acesta fiind angajat, în tot acest timp, ca director tehnic al Serviciului Județean de Ambulanță Călărași. Nu și-a motivat demisia. Col. Diaconu recunoaște: „Pe un an de zile prevede regulamentul că se acordă concediu fără plată”. Însă Chiriță a obținut aprobarea ministrului pentru încă un an de concediu fără plată. Despre acest fapt, șeful ISU Călărași ne spune că nimeni, niciodată, nu a mai obținut așa ceva: „Dar nici nu s-a încercat!”

Afecțiuni psihice evidente

Col. Lucian Diaconu l-a văzut pe ministru Administrației și Internelor, în ultimii 3 ani, o singură dată, când un bloc a explodat pe raza municipiului Călărași, în data de 25 decembrie 2014. Alexandru Chiriță, însă, a fost numit, pe criterii politice, director tehnic al Serviciului Județean de Ambulanță Călărași, începând cu anul 2013. A fost director de campanie pentru alegerile locale derulate la nivelul municipiului Călărași, când PSD s-a făcut remarcat prin faptul că posta, pe rețelele sociale, texte denigratoare la adresa opozanților. Unele texte erau nu numai injurioase, ci trădau și afecțiuni psihice ale celor care efectuau respectivele postări. Pe anul în curs, de 3 ori am fost la Serviciul Județean de Ambulanță Călărași, la ore matinale, fără ca directorul tehnic Alexandru Chiriță să fie prezent. Consilierul juridic din cadrul SAJ Călărași, Daniela Radu, ne spune cuma fost angajat Chiriță în această unitate: „Prin dispoziția ministerului Sănătății, prin Direcția de Sănătate și la bază cu partidul”. Serviciul Județean de Ambulanță Călărași este o instituție care s-a remarcat, de-a lungul vremii, prin faptul că aici s-au derulat mai multe infracțiuni de corupție, prin trucarea concursurilor de angajări, ducând în final la condamnări definitive pentru mai mulți salariați.

Sinecuri politice

60 de milioane este salariul ridicat, lunar, de Alexandru Chiriță, cu toate că acesta, de câte ori l-am căutat, la orele de începere a programului, nu a fost de găsit. Așa s-a întâmplat și în cursul zilei de 10 octombrie. La ora 9:00, a fost sunat inclusiv de managerul Marius Manea, însă Alexandru Chiriță avea telefonul închis. Directorul economic, Floarea Iancu, nu știe ce să ne spună despre faptul că posturile de conducere la Serviciul Județean de Ambulanță Călărași sunt un fel de sinecuri politice. Nu știe nici de ce Alexandru Chiriță nu este la serviciu. „Nu ne-a comunicat, Doamne-ferește să nu se fi întâmplat ceva!” În fapt, după cum ne-a informat ulterior managerul Marius Manea, Chiriță nu s-a prezentat întreaga zi la serviciu. Din datele noastre, acest fapt este o obișnuință.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp