EXCLUSIV

Exclusiv: Declarația de inculpat dată de președintele Consiliului Județean Călărași, în dosarul în care este acuzat de șantaj, abuz și fals material

Print Friendly, PDF & Email

Dosar nr. 4871/3/2021
Tribunalul București – Secția Penală
Ședința publică din data de 10.03.2023

DECLARAȚIE DE INCULPAT

Nume: Iliuță Vasile – CI seria KL, nr. …, eliberată de SPCLEP Călărași la data de 21.11.2019
Conform art. 83 art 108 alin. (1) și (2) și art. 374 alin (2) C. prod. pen. s-au adus la cunoștință:

  • fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia;
  • dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
  • dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că va fi necesar;
  • dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;
  • dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;
  • dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
  • dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;
  • dreptul de a formula orice cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;
  • dreptul de a beneficia în mod gratuit de interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
  • dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
  • dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
  • alte drepturi prevăzute de lege;
  • obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă;
  • obligația de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, atrăgându-i-se atenția că, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință;
  • posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege cu o treime în cazul pedepsei închisorii, iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime, ca urmare a recunoașterii învinuirii.

După ce i s-a explicat inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, fapta prevăzută de legea penală pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și încadrarea juridică a acesteia, i se pune în vedere să declare tot ce știe despre aceasta.

Ora începerii ascultării inculpatului: 12:46.

Arăt că Marian Dinulescu care m-a înlocuit în ședința de Consiliu Județean, a propus creșterea salariilor. După revenirea mea din concediu, am constatat că nu pot continua investițiile și constatat că singura soluție pentru reducerea cheltuielilor este disponibilizarea unor angajați.
S-a stabilit un anumit număr de posturi disponibilizate la fiecare direcție, nu s-a nominalizat vreo persoană, s-a propus un examen pentru eficientizarea activității. Nu s-a ajuns însă la examen, ci s-a emis o hotărâre a Adunării Generale a Consiliului Județean cu privire la disponibilizare. Ulterior, au fost emise mai multe acte administrative, respectiv dispoziții ale președintelui cu privire la examene, preavize și data examinării.
Instanța a suspendat doar hotărârea de Consiliu prin care s-a dispus disponibilizarea și nu s-a pronunțat cu privire la actele emise ulterior, respectiv dispoziții ale președintelui Consiliului Județean.
Secretarul județului mi-a prezentat hotărârea de consiliu, am avut o discuție cu departamentul juridic și cu secretarul județului, iar aceștia mi-au sugerat să anulez dispoziția președintelui pentru revocarea preavizelor. La acel moment, am considerat că sunt subiectivi, atât Direcția Juridică, cât și secretarul județului și am cerut sfat din afara Consiliului Județean.
Am apelat la liderul de sindicat al polițiștilor Dumitru Coarnă care este jurist, pentru a-mi spune părerea dumnealui. Acesta m-a întrebat dacă este definitivă, executorie ori dacă a fost pusă în executare de un executor judecătoresc.
Preavizele au ajuns la maturitate, acele persoane s-au prezentat la birou cu spectacol mediatic, se prezentau la Consiliu fără a face nimic.
Apreciez că acele persoane nu veneau la muncă efectiv, nu erau pontați, nu prestau nici o activitate, făceau spectacol și plecau. O parte dintre angajați s-a transferat, alții și-au luat concedii medicale, numai vreo 10 au rămas în această situație. Sentința primei instanțe a fost casată de către Curtea de Apel București și opinia domnului Coarnă de a nu respecta hotărârea primei instanțe a fost corectă.
În urma acestor investigații, am hotărât să comunic adresa 6800 și am trimis-o tuturor direcțiilor. La acel moment, am încercat să le spunem angajaților faptul că pot ataca actul în instanță și se poate anula dispoziția de disponibilizare. Secretarul județului și administratorul au fost însărcinați să le comunice angajaților că pot formula un proces civil în care să conteste toate actele administrative, inclusiv dispoziția președintelui de disponibilizare.
Precizez că acele persoane nu au prestat muncă în cadrul direcțiilor ulterior expirării preavizelor, sistemul informatic a fost corelat cu datele preavizelor, astfel că aceștia nu mai erau pontați.
S-a hotărât interzicerea accesului în Consiliu a angajaților disponibilizați de către mine, alături de secretarul județului și administratorul public al județului. S-a întocmit o listă de către administratorul public cu persoanele care nu mai aveau dreptul să mai intre, pentru care preavizele ajunseseră la maturitate și care nu erau în concedii medicale, iar directorul administrativ a pus în aplicare dispoziția luată de către noi, în ședința operativă. Pentru a evita tot acest circ mediatic, au am sugerat să intervină firma de pază pentru a se interzice accesul acestor persoane.

Acele persoane nu au mers efectiv la muncă. Directorii direcțiilor aveau obligația de a verifica dacă angajații veneau la muncă și dacă îndeplineau sarcini. Eu nu am discutat cu nici un angajat dacă veneau sau nu veneau la muncă efectiv.
Admit că există posibilitatea ca acele persoane să fi venit efectiv la muncă, însă la ședințele operative pe care le țineam lunea, directorii mă informau că acele persoane nu vin la muncă.
Inițial acele persoane au încercat să vină la muncă, au destabilizat toate direcțiile, însă nu au primit atribuții de serviciu. A fost inițial interzisă intrarea acestora cu firma de pază, vreo două zile, însă ulterior li s-a permis accesul întrucât veneau în vizită la colegii lor. Nu i-am văzut personal în fiecare zi.
Fiecare persoană făcea individual o hârtie, o semna și trimiteau o persoană care să depună hârtiile la secretară.
Direcția Resurse Umane, respectiv directorul, a dat dispoziția ca nici o persoană să nu fie pontată.
Doar ștatul de plată a fost avizat de mine.
Au existat două rânduri de foi de prezență întocmite, respectiv un rând făcut manual cu persoanele care au venit toată luna la muncă, fără cei în concedii medicale. Directoarea de resurse umane mi-a adus două ștate de plată și două foi de prezență, una în care erau consemnate toate persoanele, inclusiv cele în care erau indicate și persoanele cu preavize ajunse la maturitate și încă una cu persoanele care lucraseră în mod normal, fără preavize.
La acel moment, directoarei de Resurse Umane i-am spus că nu putem semna o fișă colectivă de prezență atâta timp cât actul administrativ al președintelui de emitere a preavizelor și prezența electronică nu au fost anulate și am semnat ștatul de plată fără prezența celor 10 persoane. De la mine, ștatul de plată a plecat la contabilitate.
Menționez că juriștii de la Consiliul Județean nu ne-au dat soluții bune, au fost pierdute numeroase procese ale Consiliului, motiv pentru care am apelat la o firmă de avocatură. Firma de avocatură a reprezentat doar interesele Consiliului Județean. În prezenta cauză, domnul avocat este angajat de mine, personal.
Precizeze că urmare a dispoziției de majorare a salariilor și a hotărârilor judecătorești a trebuit să suplimentăm bugetul Consiliului.
Hotărârea nr. 59 face referire la apariția legii majorării salariilor, am realizat ce impact bugetar va avea anterior emiterii acestei hotărâri pentru eficientizarea activității Consiliului Județean.
Cu privire la infracțiunea de șantaj, arăt că Poliția mi-a aplicat o amendă pentru că nu aș fi stat la semnalul polițistului. Ulterior, la o jumătate de lună, am fost chemat la șeful de post din comuna Vâlcelele, județul Călărași, care mi-a adus la cunoștință că trebuie să predau permisul și că sunt cercetat pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Am observat că sesizarea era făcută de către procurorul Bărbulescu Florin Alexandru.
Nu l-am cunoscut pe procurorul Bărbulescu niciodată, însă știu că a fost coleg cu comandantul Iorga. Am fost în relații foarte bune cu comandantul poliției județene, Iorga, până la un moment dat când relațiile s-au deteriorat dintr-o dată.
Precizez că mi-am angajat un avocat și am mers la Parchet la procurorul Bărbulescu.
Domnul procuror a trimis la detectorul de minciuni 40 de angajați ai Consiliului Județean.
Arăt că nu am fost testat cu aparatul, nu m9i-a fost reținut permisul inițial.
Precizez că m-am întâlnit o singură dată cu domnul procuror la Parchet, în prezența avocatului, când am fost și audiat.
Ulterior, s-a deschis noul dosar, am fost chemat la poliție unde mi s-a comunicat calitatea de suspect fără a mi se lua declarație, nu am fost întrebat dacă vreau să dau declarație.
Am aflat din interiorul parchetului, respectiv de la un coleg, că urmează să fiu inculpat. Cu privire la acest aspect, îmi rezerv dreptul la tăcere. La acest moment, acel procuror nu mai activează la parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași.
Ca urmare a acestei informații, mi-am rezolvat problemele de la Consiliu, am prezentat și dovezi și am informat că sunt chemat în alte părți, ezitând să merg la Parchet. În acea zi, am fost sunat de procurorul Moța de la DNA pentru a prezenta anumite dovezi în dosarul comandantului Iorga. M-am prezentat la București pentru a depune dovezile, în timp ce mă aflam la procurorul Moța, procurorul Moța a fost sunat de procurorul Bărbulescu și a întrebat dacă sunt prezent, iar domnul Moța i-a confirmat.
Ulterior, am plecat din București și am fost sunat de către Bărbulescu și mi-a spus că trebuie să mă prezint la Parchet pentru că în caz contrar mă va chema cu mandat de aducere. Fiindu-mi teamă să fiu chemat cu mandate, m-am prezentat la ora 18, ora stabilită de către domnul procuror. M-au însoțit și au așteptat la poartă două persoane, respectiv un consilier personal al președintelui, Cristi Bogdan Mihai și directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului, Eduard Grama.
La acel moment, la Parchet era prezent doar jandarmul și domnul procuror care era prim adjunct al prim procurorului. Mi-a adus la cunoștință învinuirea, i-am spus că semnez, însă că nu dau declarație. Apoi, a chemat grefiera, a încercat să schimbe bateria.
Precizez că invoc parțial dreptul la tăcere cu privire la înregistrările efectuate de către domnul procuror Bărbulescu. Cred că am avut telefonul ascultat, am făcut plângeri anterior domnului procuror SIJE, la CSM, la procurorul general, la toată lumea și la acest lucru m-am referit că voi face totul legal pentru a-l afecta.
Consider că domnul procuror nu a avut un comportament oficial, m-a chemat la o oră nepotrivită, fără grefier, ulterior grefiera a venit, dar domnul procuror a dat-o afară din birou și a continuat între noi o discuție între noi, între bărbați. Menționez că domnul procuror a ieșit la țigară, m-a lăsat singur în birou, putea lua măsura reținerii, însă m-ar fi făcut vedetă în acest fel. Domnul procuror nu a luat nici o măsură împotriva mea, m-a provocat continuu.
Consider că am efectuat demersuri pentru a mă apăra de cele întreprinse împotriva mea la Parchet.
Apreciez că discuția avută cu domnul procuror a fost una bărbătească.
Arăt că oamenii audiați au fost puși să dea examene pentru a rămâne în funcție și din acest motiv au precizat acele aspecte.
Nu consider că am concediat oamenii în mod subiectiv, ci pentru rezolvarea problemelor Consiliului Județean.
Arăt că Departamentul IT a implementat preavizele în sistemul informatic, la dispoziția președintelui.
Discuțiile cu fotografiile persoanelor care veneau la locul de muncă au avut loc în ședințe operative. Nu am văzut niciodată fotografii cu acești oameni venind la muncă. Nu am făcut verificări suplimentare.
După preaviz a fost dată o altă dispoziție a președintelui Consiliului Județean și am revocat toate aceste dispoziții, în urma hotărârii instanței, iar oamenii au venit la muncă.
Arăt că nu îmi amintesc date cu privire la momentul la care s-au emis preavizele, însă voi prezenta documente în acest sens.
Când am fost contactat de domnul procuror Bărbulescu, i-am spus că mai am treabă în București și că pot ajunge în Călărași în jurul orei 17, iar domnul procuror mi-a spus să mă prezint la ora 18 la Parchet.
Precizez că m-am adresa oficial procurorului cât au fost prezenți jandarmul sau grefiera. În acest sens, arăt că până la venirea grefierei, jandarmul a fost prezent în birou. Doar când m-am aflat singur în birou cu procurorul m-am adresat la persoana a II-a (tu).
Toate plângerile formulate împotriva părții civile Bărbulescu au fost formulate anterior momentului la care am fost chemat la Parchet la ora 18.
Nu cunosc dacă au fost respectate dispozițiile privind asigurările de sănătate cu privire la persoanele vătămate.
La momentul dispunerii organizării examenului, contractele de muncă erau active.
Nu am fost informat de către secretarul județului că dispozițiile mele ar fi nelegale, respectiv dacă aș primi oamenii la muncă după suspendarea hotărârii de disponibilizare a angajaților Consiliului Județean.

Ora finalizării ascultării inculpatului: 14:11.
Inculpat,
Semnat după ce a citit și este de acord cu conținutul

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WhatsApp WhatsApp

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker