Prăduială la sarmale: Casele bătrânilor de la azilul din Călărași ajung în proprietatea directorului / Video

Bătaie de joc, pe bani publici, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Antim Ivireanu, din Călărași. Este cunoscut drept azilul de bătrâni. Din anul 2015, aici, director este Alexandru Mihai.

Dovada că se fură

Câte 4 sarmale au primit bătrânii, la masa de prânz, în ziua de Paște. Conform datelor noastre, ar fi trebuit ca fiecare bătrân internat în acest centru să primească 5 sarmale, porția standard fiind de 250 de grame, respectiv 50 gr. pentru fiecare sarma. Mândru de această ispravă și ca să demonstreze cum se fură din mâncarea bătrânilor, inclusiv în ziua de Paște, directorul Alexandru Mihai a făcut publice mai multe fotografii cu porția buclucașă de câte 4 sarmale. După ce această anomalie a fost sesizată, la masa de seară, deci la cină, surpriză: bătrânii au fost serviți cu 100 gr de mămăligă, 100 gr brânză, un cârnăcior (cabanos) și sarmaua lipsă de la masa de prânz. Golănia este una care te lasă fără cuvinte. Sunt indicii că se fură regulat din masa bătrânilor. Dispar, cu precădere, fructele și sucurile.

Fără declarații de avere

Dar bătaia de joc de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Antim Ivireanu este una fără precedent. Deși este director din a doua parte a anului 2015, Alexandru Mihai nu a depus niciodată declarații de avere sau de interese. Am sesizat acest aspect, fără să înțelegem, de prima dată, din ce rațiuni a procedat astfel directorul de la azil. O simplă vizită, de numai două minute, a reușit să ne edifice. Casele bătrânilor, care ajung să moară la azil, au ajuns în proprietatea directorului Alexandru Mihai. Una dintre bătrâne ne spune asta, știe ea un caz petrecut în urmă cu 3 ani. Alexandru Mihai, directorul, a negat cu vehemență că ar proceda la această manieră. Cârdășia este una generală câtă vreme și ceilalți angajați au negat că ar fi auzit vreodată că directorul Alexandru Mihai ar avea astfel de apucături. Alexandru Mihai nu are depuse declarații de avere pentru anii 2015, 2016, 2017 și 2018. La momentul vizitei noastre, ne-a arătat un document care ar fi fost, în viziunea acestuia, declarația sa de avere pentru anul 2017. Nu are viză de intrare. Nu ne poate arăta nici o altă declarație de avere, pe anii anteriori. „O să v-arăt. Nu este nici o problemă. Am omis să o postez.”

Jurista spune că directorul minte

Ne spune că jurista instituției este cea care se ocupă cu colectarea declarațiilor de avere și cu postarea acestora pe site-ul instituției sau pentru remiterea acestora către Agenția Națională de Integritate. La ANI, pe portalul declarațiilor de avere și de interese, nu există nici un astfel de document care să fi fost remis de către conducerea Căminului pentru Persoane Vârstnice Antim Ivireanu Călărași. Jurista de la azil, Monica Pavel, ne spune că nu știe ce s-a întâmplat cu declarațiile de avere. Motivația acesteia este ridicolă: „Eu m-am angajat în 2016”. Recunoaște, în final, că nu există declarații de avere și de interese, depuse de Alexandru Mihai, pentru anii 2015 și 2016. „Eu nu le am”. Jurista îl face mincinos pe director, deși acesta a încercat să ne înșele, spunând că aceste documente sunt deținute exact de juristă. Soluția dată, în acest caz, de Alexandru Mihai e una extrem de simplă: „O completez și pe cea din 2016 și gata!” Alexandru Mihai e dispus să comită infracțiunile de fals și uz de fals.

Alexandru Mihai a muncit

Completată la sesizarea noastră, în cursul acestei zile, declarația de avere a directorului Căminului pentru Persoane Vârstnice Antim Ivireanu Călărași ascunde lucruri îngrozitoare. Declară că, în cursul anului 2017, a achiziționat o casă de locuit, în municipiul Călărași. Spune că banii necesari acestei tranzacții i-a avut în bancă. Nu ne spune în ce bancă. Nu ne spune proveniența banilor. „Am muncit!” În declarația de avere recent completată, Alexandru Mihai spune nu numai că a reușit, anul trecut, să cumpere o casă, în Călărași, dar că a rămas și cu un sold de 25.000 lei. „Am achiziționat o casă de la doi proprietari, de la un proprietar o parte, de la celălalt altă parte, ca să reîntregesc proprietatea. Unul dintre proprietari este din Ploiești, al doilea proprietar este din Călărași.” Neagă cu vehemență că ar fi vorba de o bătrână pe care a avut-o sub îngrijire, la azil. „Nu, nu, nu are nici o treabă, nu am luat casa la nimeni. Nu există așa ceva.” Insistă că ne poate arăta copiile de pe contractul de vânzare-cumpărare. „Casa este achiziționată în condiții legale. Unul dintre proprietari este din Ploiești, celălalt este din Călărași.”

Primul caz

Casa în cauză este situată în municipiul Călărași, pe strada București, nr. 325. Se află pe cealaltă parte a Parcului Aurora. Casa are 5 camere, este de cărămidă, are înălțimea de 4 metri, iar terenul aferent este de 800 mp. Alexandru Mihai știe de unde are bani: „Din veniturile familiale. Păi am 30 de ani de muncă!” În schimb, Alexandru Mihai are o situație familială dificilă. Neagă că ar fi obținut banii ca urmare a dobândirii de imobile de la bătrânii internați la azil, cu care ar fi încheiat clauze de întreținere. Alexandru Mihai minte, în continuare, cu seninătate: imobilul achiziționat anul trecut, situat în municipiul Călărași, strada București, nr. 325, a aparținut unei femei care a fost internată, până a murit, în Căminului pentru Persoane Vârstnice Antim Ivireanu. În zonă, case cu mult mai prost întreținute și cu o suprafață aferentă de teren cu mult mai mică, se vând cu 30.000 de euro. La acest moment, casa luată de Alexandru Mihai, de la bătrâna moartă la azil, se află în renovare. Directorul Alexandru Mihai vine zilnic, să urmărească evoluția lucrărilor. Vine cu mașina de serviciu, proprietatea Primăriei municipiului Călărași. Un vecin afirmă că sunt folosiți angajații de la azil. „A fost la dânsul. A murit. Eu am fost la pază acolo și am văzut-o pe bătrână, acolo. Lucreția se numea. Cum a luat-o, nu știu. A îngrijit-o, pe banii statului!”

Vom sesiza parchetul

Sunt afirmații că acestea sunt metodele prin care Alexandru Mihai a reușit să facă rost de bani, într-un timp extrem de scurt, de când este directorul azilului, de la Călărași. Conform unor surse, acesta ar fi încheiat mai multe contracte de vânzare-cumpărare cu clauze de întreținere, cu bătrânii asistați din Căminului pentru Persoane Vârstnice Antim Ivireanu. Actele notariale ar fi fost încheiate la BNP Angelica Șerban. Deși am insistat îndelung să ne ofere o explicație pertinentă, Alexandru Mihai, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Antim Ivireanu, nu a reușit să ne edifice. Acesta mai are în proprietate imobile. În acest caz, cum semnalele sunt că acest sistem de deposedare a bătrânilor, internați la azil, de proprietăți, este unul tipic și vast, redacția noastră va sesiza parchetul competent.