Acasă | EXCLUSIV | Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița riscă să fie condamnați penal

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița riscă să fie condamnați penal

image_pdfimage_print

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița,  riscă să aibă procurori  condamnați penal, pentru două fapte prevăzute de art. 287 NCP privind nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Omorul

Judecătoria Oltenița a dispus, în două dosare, rezolvarea într-o anumită perioadă de timp delimitată, soluționarea unei cauze penale, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița. Este vorba de dosarul penal nr. 174/P/2016, în care figurează ca făptuitor Stoica Daniel Laurențiu, zis și Gărgară, fost șef de post pe raza comunei Chiselet. Acesta este și în prezent angajat al Inspectoratului Județean de Poliție Călărași. Stoica este ucigașul lui Cristian Păun, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Mănăstirea. Omorul a avut loc în data de 5 august 2015. Polițistul Stoica, aflat în timpul programului, a poziționat mașina de serviciu perpendicular pe axul drumului, încercând să-l oprească, indiferent de consecințe, pe Cristian Păun, care gonea cu o motocicletă pe direcția Chiselet – Mănăstirea.

Tergiversare

Dosarul de pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița trenează de peste 900 de zile, timp în care procurorii oltenițeni nu au găsit formula prin care polițistul Stoica Daniel Laurențiu, cercetat inițial pentru infracțiunea de omor, să fie trimis în judecată pentru omor din culpă. Prima cauză, pe rolul Judecătoriei Oltenița, cu nr. 5459/269/2016, având drept obiect art. 488 ind. 2 NCPP, s-a soluționat la data de 8.11.2016, instanța dispunând, fără cale de atac, soluționarea dosarului penal în care este cercetat polițistul Stoica, într-un termen de 5 luni. Dosarul polițistului-ucigaș, conform acestei sentințe, ar fi trebuit soluționat până la data de 7.05.2017, fapt care nu s-a petrecut, procurorii oltenițeni invocând volumul mare de muncă și lipsa de personal.

Recidivă

Tot pe rolul instanței oltenițene, cu același obiect, a figurat și cauza nr. 3635/269/2017, soluționată, tot fără cale de atac, în favoarea contestatorilor, în fapt părinții îndurerați ai tânărului ucis de șeful de post din comuna Chiselet. Instanța a dispus ca procurorul să rezolve cauza nr. 174/P/2016, unde este cercetat polițistul Stoica, într-un termen de 3 luni. Sentința a fost dată la 18.08.2017, obligând procurorii oltenițeni să dea o soluție în dosar până la data de 17.11.2017, fapt care nu s-a întâmplat. S-au făcut deja plângeri penale pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătorești, în baza art. 287, pct. b – refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat sa îndeplinească un anumit act. Fapta este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În speța de față, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița se află în stare de recidivă.

Minciuni

Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, prin Biroul de presă, într-un comunicat semnat de insp. Ramona Tudor, a încercat să disimuleze fapta polițistului Stoica Daniel Laurențiu. La data comiterii faptei, s-a venit cu precizarea că tânărul Cristian Păun a intrat cu motocicleta în autospeciala poliției, spunând, în plus, că aceasta se afla cu semnalele acustice și luminoase pornite. Afirmațiile s-au dovedit a fi mincinoase, câtă vreme, din înregistrările video, s-a putut observa că tânărul Cristian Păun a fost pândit într-o benzinărie, iar polițistul-criminal a poziționat autospeciala perpendicular pe axul drumului, tăindu-i calea. Mai mult, ieșirea din benzinărie era prevăzută cu marcaj rutier care obliga șoferul să se încadreze pe prima bandă, pe direcția de mers. Familia Păun, la acest moment, a făcut demersuri către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acuzând instituțiile statului de tergiversare a acestei cauze, câtă vreme polițistul Stoica Daniel Laurențiu, în cazul în care va fi trimis în judecată, pentru omor din culpă, urmează să suporte, în solidar cu statul român, daunele morale și materiale suferite de familia tânărului ucis.

Ultimă oră:

Mânăstirea: I-auzi brâul: Popa Surcel ne-a pupat pe portofel!

Dezastru în cimitirul din satul Mănăstirea, județul Călărași, loc unde preotul bisericii din localitate, Surcel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița riscă să fie condamnați penal

de Marin BADEA