Aldis
Acasă / EXCLUSIV / Minune la Gâldău: Căminul cultural a fost transformat în biserică

Minune la Gâldău: Căminul cultural a fost transformat în biserică

image_pdfimage_print
APDSC DIGITAL CAMERA

E singurul cămin cultural cu hram. Se află în satul Gâldău, județul Călărași. Căminul cultural se numește Sfinții Constantin și Elena. A fost transformat în locaș de cult ortodox anul trecut, imediat după ce biserica din localitate a ars într-un incendiu.

Morții sunt urcați pe scenă

APDSC DIGITAL CAMERA

Biserica a ars în 6 iunie 2016. Are hramul Sf. Ierarh Nicolae. Acum, pe scena căminului cultural din sat se țin morții. O bătrână cunoaște noile rânduieli: “Când e câte un mort, se trage cortina și-l urcă pe scenă”. Ca la teatru. Bătrâna nu se minunează că a ajuns să se închine de câte ori trece pe lângă căminul cultural. Și o face des, căci are casa lipită de acesta. “Ne închinăm și noi la cămin dacă biserică nu e!” Știe că la căminul cultural se fac petreceri, nu slujbe religioase. “Înmormântări, botezuri, cununii, unde să se ducă lumea?! Moare un om, unde-i face slujba?” Ultima slujbă pentru înmormântarea unui mirean a fost făcută pentru o femeie. Avea 93 de ani. S-a întâmplat acum câteva săptămâni. Vecina e trecută de 70 de ani, dar nu mai știe când a fost ultima oară să vadă un spectacol, pe scena acestuia. Acum, ne arată, se pune în fața sfântului cămin cultural și se închină lung. Doamne-ajută!

Volkswagen Phaeton cu geam antiglonț

Biserica a ars aproape în totalitate. Ca sursă a incendiului, s-a dat vina pe instalația electrică îmbătrânită. Focul ar fi pornit de la un aparat de aer condiționat. La biserică, sunt câțiva săteni care ajută la reconstrucție. O fac benevol. Se tencuiește la interior. Sunt două schele, o betonieră, câțiva saci cu ciment și vreo 3-4 roabe de nisip. Între timp, s-a reușit punerea acoperișului. Cu numai câteva zile în urmă, lucrătorii au fost vizitați de inspectorii de la ITM Călărași. Au vrut să-i întrebe dacă au sau nu contract de muncă. Se lucrează zi-lumină. Cu numai o zi în urmă, cel care tencuia era chiar preotul. Ionuț-Costinel Voicu e numele acestuia. Azi nu este, e plecat la o înmormântare în parohia vecină, la Perișoru. S-a stins acolo preotul din sat. Acum se lucrează la turlă. A fost dată cu strop. Urmează să fie și ea tencuită. În ritmul ăsta, estimează lucrătorii benevoli, vor finaliza biserica nu se știe când. Nu au primit până acum vreun ajutor din partea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. În schimb, episcopul Vincențiu se plimbă cu un autoturism estimat la suma de 70.000 de euro. Volkswagen Phaeton cu geam antiglonț. “Cel mai mare păcat al ortodocșilor e că nu se ajută. Cum a luat foc biserica asta, trebuia să sară în ajutor toate parohiile.”

Icoane cum tragi cortina

APDSC DIGITAL CAMERA

La biserică se fac reparații în funcție de ce se strânge la chetă. Până la finalizare, toți se roagă la căminul cultural. A fost improvizat un altar în fața scenei. La baza acesteia sunt puse icoane. Cu Maica Domnului. Cu Isus. Cu Sfântul Nicolae. O altă bătrână trece prin fața bisericii improvizate. “Păi dar ce să facem și noi?!” Spune că dacă urmează să i se întâmple un necaz, ea vrea să fie dusă într-o biserică adevărată. În plus, așa știe, lumea nu mai vine nici la botezuri sau cununii. “Asta nu e biserică adevărată, e mai mare râsul!” Duminică, dacă tot sunt Sfinții Constantin și Elena, bătrâna se uită chiorâș spre firma amplasată la intrare. “Dacă tot i se face hramul, de ce cheltuie banii și nu-i duce la biserica veche, să fie reparată mai repede?” În spatele căminului cultural devenit biserică, bălăriile sunt de un stat de om. Ce să facă și beitul preot mai repede?! În schmib, nimeni din sat nu pune mâna pe-o sapă, să taie buruienile. Bătrâna ne ia de mână și ne plimbă prin curte. “Ia uită-te, maică!”

Icoane trase la imprimantă

Nu sunt șanse ca într-un timp relativ scurt, sătenii din Gâldău să aibă un locaș de cult orânduit. Mai e foarte mult de muncă, banii sunt extrem de puțini, iar comunitatea e una săracă. Într-o parohie vecină, lucrurile nu stau nici acolo bine. Sătenii se roagă la icoanele de pe catapeteasmă. Acestea au fost descărcate de pe Google și listate la o imprimantă color.

Ultimă oră:

Firma nașului primarului Daniel Ștefan Drăgulin a fost trimisă în judecată pentru evaziune fiscală

Gheorghe Radu, cunoscut drept Gigi Radu, reprezentantul legal al firmei SC 2B Advertising SRL Călărași, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Minune la Gâldău: Căminul cultural a fost transformat în biserică

de Marin BADEA