Aldis
Acasă / NEWS ALERT / Lotul Fundulea a fost trimis în judecată!

Lotul Fundulea a fost trimis în judecată!

image_pdfimage_print

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor care, la data faptelor, aveau următoarele funcții: Şerban Jenel, prefect al judeţului Călărași (președinte comisie), Coman Cornel, subprefect al judeţului Călărași, Jarul Eugeniu, şef al Administrației Domeniilor Statului – sucursala Călăraşi, Ifrim Elena, șef serviciu – Instituţia Prefectului Județului Călărași, Năbârgeac Ion, director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, Dobre Aurelian, director executiv în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, Tudone Dumitru, secretar general, Consiliul Judeţean Călărași, Cora Gheorghe, reprezentant Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Eneschi Toma, reprezentant al Direcţiei Silvice Călăraşi (l-a substituit pe director), toți în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călărași și Tudor Lucian, Marcu Niculae, Culea Dumitru, Giurea Constantin, Manea Victor, Chirică Constantin și Dorobanțu Dorel, primari ai localităților Gurbăneşti, Sărulești, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Lupșanu, Tămădău, Fundulea și președinți ai Comisiilor locale de fond funciar și Stan Aurel, în calitate de reprezentant al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi.

Abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

În sarcina acestora s-a reţinut săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: Inculpatul Dorobanţu Dorel, primar al orașului Fundulea, a încheiat, la data de 12 iulie 2007 împreună cu inculpatul Stan Aurel (reprezentant O.C.P.I. Călărași) un proces-verbal de delimitare a unei suprafeţe de 1.982,54 ha, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea (I.N.C.D.A. Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbăneşti, Săruleşti, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupşanu. Pentru aceasta, inculpaţii au invocat prevederi din legislația privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafeţe. Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă.

Jonglerii cu terenuri

În data de 13 iulie 2007, membrii Comisiei judeţene de fond funciar Călăraşi, compusă din inculpații Şerban Jenel, Coman Cornel, Jarul Eugeniu, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Tudone Dumitru, Cora Gheorghe și Eneschi Toma, au aprobat procesul-verbal de delimitare a suprafeței de 1.982,54 ha aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea şi trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului Fundulea. Acest lucru s-a realizat cu încălcarea competenţelor prevăzute de lege şi fără a verifica şi clarifica situaţia juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activităţii de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeţei de teren respective. În aceeași perioada de referință (anul 2007) și în același context, inculpații Tudor Lucian, Marcu Niculae, Culea Dumitru, Giurea Constantin, Manea Victor și Chirică Constantin, în calitate de primari ai comunelor anterior menţionate, au întocmit propuneri către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi, pentru solicitarea unor suprafeţe de teren, în condiţiile în care localităţile respective aveau teren în rezervă. În aceste condiţii, propunerile formulate către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi nu erau îndreptăţite.

Prejudiciu de 5,6 milioane euro

Prin acest demers, s-a produs o pagubă în dauna patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, în cuantum de 3.771.012 euro, concomitent cu prejudicierea I.N.C.D.A. Fundulea cu suma de 8.632.940 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului. În această modalitate au fost obţinute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafeţele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptăţite, dacă reglementările legale ar fi fost respectate. Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor imobile și acordarea despăgubirilor bănești pentru folosul de care a fost lipsit statul român, iar I.N.C.D.A. Fundulea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.632.940 lei constând în lipsa de folosință a terenului. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra conturilor bancare și a bunurilor imobile deținute în proprietate de cei 17 inculpați până la concurența sumei totale de 25.468.621 lei (compusă din suma de 16.835.681 lei – valoarea de piață a terenului și suma de 8.632.940 lei – lipsa de folosință a acestuia). Faţă de numiţii Clăbescu Doru Eduard, Pşanu Stelian, Marinescu Badea, Titu Ana şi Buruiană Costel care au avut calitatea de suspecţi în cauză, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Ultimă oră:

A fost arestat preventiv: Un călărășean e acuzat că a spart 500 de conturi de Facebook

La data 11.05.2017,  procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lotul Fundulea a fost trimis în judecată!

de Marin BADEA