Acasă | LINIA FIERBINTE | Linia Fierbinte – 317

Linia Fierbinte – 317

image_pdfimage_print

** Să punctăm câteva aspecte legate de scrutinul din 16 noiembrie. Ceea ce sare în ochi, de la prima strigare, este buluceala petrecută la secțiile de vot din comuna Vâlcelele. Aici s-au petrecut următoarele fapte paranormale: 1. La primul tur de scrutin, au fost prezenți 1.698 de electori; 2. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente: 1.469; 3. După cum vedeți, la primul tur au fost 229 de cetățeni care au votat pe listele suplimentare;

4. Condiția ca această afirmație să fie valabilă este ca toți electorii de pe listele permanente să se fi prezentat la vot. La al doile tur, faptele stranii au continuat să se petreacă în această localitate, un fel de Twin Peaks de Bărăgan: 1. Numărul electorilor pe listele permanente: 1.469; 2. Numărul total al alegătorilor prezenți la urne: 2.118; Numărul votanților cu domiciliul în comună: 981; Numărul votanților pe listele suplimentare: 1.046.
** Ca să nu existe dubii și ca lumea să nu se încurce în cifre, să fim expliciți: în turul 2 al alegerilor prezidențiale, la Vâlcelele au fost mai mulți votanți care au trecut, cu totul întâmplător, prin această localitate, decât votanții rezidenți și care s-au prezentat la urne. Localitatea este un fel de moșie a deputatului fost PDL și actualemnte PNL Vasile Iliuță. Aici, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, din păcate nu a deschins DIICOT-ul, ci toată conducerea Alianței Creștin Liberale, în frunte cu prezidențiabilul Klaus Iohannis. S-a afirmat că s-a organizat o întâlnire cu fermierii din zonă, deși părerea noastră este că deputatul Iliuță a vrut să arate, că altfel nu se simte el bine, câtă avere a mai acumulat în ultima perioadă. Metode are destule: falsifică documentele de împrumut, la Banca Comercială Română. După scurta vizită, șefii de la ACL au fost invitați la crâsma aceluiași deputat Iliuță, situată în localitatea Ivănești. După această faptă de campanie, toată conducerea ACL-istă, de pe localitățile din colegiile II și III, a fost, a doua zi, mahmură. În fapt, iată, Iliuță, din rațiuni pe care nu le înțelegem, a vrut să arate cât este el de pricopsit material. Dacă ar fi vrut să puncteze decisiv în campania prezidențială pentru turul doi al alegerilor, acesta ar fi putut să ducă șefimea de la Alianța Creștin Liberală nu la Vâlcelele, care e o localitate la fel de populată cât o mahala din Călărași, ci la Oltenița. Și candidatul ACL să se impună acolo, nu la Vâlcelele. Ar fi fost indicat ca Iliuță să-și arate mușchii nu în comuna aia bătută de Crivăț, ci într-o localitate mare și unde, și în primul tur, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a pierdut la scor. Iar propunerea noastră era Oltenița!
** De fapt, ca să fim și mai clari, adică se explicăm cu încetinitorul, pentru mintea tuturora, inclusiv a deputatului ACL, la Vâlcelele, Victor Viorel Ponta a obținut, în turul al doilea, 804 voturi. Contracandidatul Iohannis a avut 1.298 de voturi. Dacă scădeți numărul turiștilor electorali, adică 1.046, realizați că situația e chiar în ceață, că pisica e moartă în coteț și că Grivei a mâncat ardei. Dar să fim corecți: nu este vorba de o fraudă electorală. Cetățeni cu drept de vot din localitățile limitrofe, în speță Cuza Vodă și Dragoș Vodă, n-au votat la locul de domiciliu, ci în comuna deținută de Vasile Iliuță. Problema care se pune e următoarea: De ce? Și 2) la mână: cum au ajuns atâția oameni la Vâlcelele? Cu trenul? Cu metroul? Între Cuza Vodă și Vâlcelele sunt 15 kilometri. Între Dragoș Vodă și Vâlcelele sunt 10 kilometri. Ce om sănătos la cap pleacă, duminica, din satul lui, atâta amar de drum, ca să voteze la Vâlcelele? Putea, la fel de bine, să-l voteze pe candidatul ACL în localitatea de baștină. În plus, la primul tur al alegerilor prezidențiale, în comuna Vâlcelele, prezența la vot a fost undeva la 125 la sută. Însă există circumstanțe: s-a serbat centenarul parohiei Vâlcelele, în prezența Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu. Și să zicem că a dat năvală lumea, cale de câteva sate, să-l vadă pe iubitorul de arginți. În schimb, după 2 săptămâni, la alegerile din 16 noiembrie, nu s-a mai serbat nimic și, culmea! de data aceasta au fost prezenți mai mulți oameni fără domiciliul în această localitatea decât atunci când a venit episcopul. Asta e o adevărată bătaie de joc. Vâlcelele nu e Maglavit, nu e nici stațiunea Aspen, iar Sfântul Iliuță cel Doborâtor de Pahare încă nu a fost canonizat. Fără discuție, aici trebuie verificat: 1. Cetățenii care au votat pe listele suplimentare, în comuna Vâlcelele, la alegerile din 16 noiembrie, nu cumva au votat și în localitățile de baștină, în speță comunele Cuza Vodă și Dragoș Vodă? Dacă da, de ce? La îndemnul cui și, mai ales, care a fost motivația?
** De fapt, Vasile Iliuță crede că banii înseamnă tot pe lumea asta. Nu a fost văzut în campania electorală. Nu au existat materiale de propagandăpe la el pe lasediul PDL. Individul, ni se spune, are dublă personalitate: a) e om normal la cap cand nu bea și b) se transformă într-un individ care le știe pe toate, atunci când e matrafoxat. Și care crede că presa călărășeană e reprezentată de niște aurolaci care cad pe spate dacă îi duce el la cârciumă și le bagă sub nas niște vin de Ostrov și o ceafă de porc. Dacă s-au comis sau nu fraude la Vâlcelele vom afla abia peste minim 6 luni, când Autoritatea Electorală Permanentă va împerechea CNP-urile.
** Dar nu numai la Vâlcelele s-a petrecut așa ceva. Vâlcelele, însă, reprezintă chintesența mascaradei politice actuale. Ceea ce s-a întâmplat acolo, duminică, e o dovadă că mai există politicieni care fac din oamenii simpli o simplă turmă. Amorfă. Lipsită de judecată. Astfel de politicieni, care tratează într-o asemenea manieră electoratul, fie el și needucat, trebuie respinși din viața publică. Oricum, mai devreme sau mai târziu, vine și data scadenței. Asta nu mai e politică, ci golănie specifică mardeiașilor de pe islaz. Dar să vedem unde au mai avut loc astfel de evenimente, în localități cunoscute pentru locurile de cazare de minim 5 stele și pentru peisajul absolut superb care le înconjoară:1. Fundulea (5.341 electori înscriși pe listele permanente, 3.463 rezidenți, 802 turiști); 2. Lehliu Gară (5418 / 3334 / 790); 3. Belciugatele (1757 / 1063 / 474); 4. Borcea (6985 / 3539 / 552); 5. Ciocănești (2710 / 1275 / 210); 6. Curcani (4261 / 2897 / 403); 7. Dor Mărunt (5231 / 3326 / 636); 8. Gălbinași (2668 / 1930 / 305); 9. Grădiștea (4000 / 3103 / 663); 10. Gurbănești (999 / 874 / 316); 11. Ileana (2512 / 1551 / 386); 12. Plătărești (2753 / 2335 / 732); 13. Radovanu (3626 / 2451 / 334); 14. Sărulești (2237 / 1717 / 334); 15. Șoldanu (2649 / 1964 / 308); 16. Ulmeni (4237 / 2462 / 451); 17. Ulmu (1220 / 1158 / 252); 18. Valea Argovei (1990 / 1375 / 262); 19. Vasilați (3366 / 2539 / 504); 20. Vlad Țepeș (1784 / 1264 / 384).
** Să nu înțeleagă careva că am uitat de comuna Sohatu. Aceasta se află undeva între Gălbinași și Vasilați, pe un drum secundar, în mijlocul pustietății. Din câte se-aude, locuitorii de-acolo încă trăiesc în peșteri și numai așa se explica afluxul imens de votanți pe listele suplimentare, din ziua scrutinului prezidențial de duminică, 16 noiembrie. Au venit turiștii să-i viziteze pe cei din Sohatu, turiștii le-au dat capace de la sticlele de bere, iar localnicii au fost puși să danseze și să cheme ploaia.
** Turism electoral s-a practicat în draci, mai ales pe ruta Cernica – Fundeni – Gălbinași – Plătărești, via Sohatu. Chiar așa, la Fundeni au fost 598 de turiști, la o populație cu drept de vot de 3751. Dacă vă uitați cine anume a fost beneficiarul voturilor obținute de pe urma turismului electoral pe acest sector, e lesne de dedus și cine l-a practicat, cu ajutorul taximetriștilor de la Pelicanu. Uitați scorurile Ponta / Iohannis: Fundeni – 1678 / 871; Gălbinași – 1648 / 261; Plătărești – 1156 / 1145; Sohatu – 863 / 401. Cu alte cuvinte, și cei din PSD, dar și cei din ACL au fost pe metereze.
** Câteva cuvinte trebuie spuse despre situația din municipiul Călărași, care funcționează cu primar UNPR (Daniel Ștefan Drăgulin), viceprimar PSD (Marius Gogu Dulce), viceprimar PC (Virgil Marian Dumbravă). Aici, la turul 1 al alegerilor prezidențiale, scorul Ponta / Iohannis a fost următorul: 13.569 (43,61%) / 8.365 (26,88%). În turul 2, scorul Ponta / Iohannis a fost: 18.265 / 17.327. La turul al doilea, Ponta a obținut un plus de 4.696 de voturi, în vreme ce Iohannis a avut un plus de 8.962 de voturi. Asta în condițiile în care cei de la ACL au dus lipsă de materiale de propagandă. Lipsa materialelor electorale a fost una cruntă. În vreme ce membrii PSD au dat pliante peste pliante, ziare, pixuri, ceasuri, clanțe, orice. Vom demonstra, printr-o postare filmată, că au dat și bani. Sorin Vrăjitoru știe ce vorbim. În fapt, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cei de la PSD, la Călărași, au fost învinși, chiar dacă numărul voturilor obținute pentru candidatul Ponta este mai mare decât numărul de voturi obținut de ACL, pentru candidatul Iohannis. Știm, e un paradox, dar nouă ne place să lucrăm cu așa ceva. Acesta e un semnal clar pentru echipa de conducere a Primăriei Călărași. În sensul că alegerile din 2016 nu o va mai prinde la această instituție.
** Să nu uităm: Falsificatorul de Facturi Octavian Câju, de la oficina de partid și de stat totalitar Arena, emite un text despre fostul edil al municipiului Călărași, Nicolae Dragu. Textul pare scris la Alcorom și se numește așa: Infractorul ăsta îl numește așa: Memoria ne joacă feste. Nu și istoria! Dragu, la braț cu vechiul PNL??? Individul ăsta îl numește pe Dragu drept băsist și că a reprezentat, în viziunea lui, cităm, guvernarea de rahat Udrea – Boc etc. Ce uită maimuțoiul ăsta pesedist despre fostul edil al municipiului Călărași sunt următoarele: 1. Nu are căderea morală să emită opinii despre Dragu; 2. Guvernarea, cum zice el, de rahat a lui Udrea a lăsat în municipiu o sală polivalentă; 3. În vreme ce N. Dragu a ridicat sute bune de apartamente, mai căciulindu-se la Udrea, mai bătând la ușa lui Boc sau Blaga, Dragulin și colegii lui Dumbravă și Dulce n-au pus o singură cărămidă, la o singură locuință socială sau pentru tineri, în condițiile în care sunt câteva mii de cereri de apartamente; 4. Dragu are smucelile lui dar, Câjule, băi epilepticule, omul ăsta are bătături în palmă de la muncă, nu de la frecat cârnatul, ca tine; 5. Chiar dacă am avut momente în care N. Dragu ne-a fost adversar înverșunat, nu ne vom da niciodată înapoi din a-l apăra în fața unor maimuțoi care au impresia că fac presă și care încă nu și-au șters gura de căcatul politic înghițit sub umbrela lui Ponta, acest cel mai mare trist al țării. Și să nu uităm: ideea ca Dragu să se plimbe, la braț, cu ACL-ul este a noastră. Dacă o făcea mai din vreme, Ponta era și mai trist… Și nu numai Ponta!

Ultimă oră:

Linia Fierbinte – 371

** În cursul zilei de 16 ianuarie 2016, într-un comunicat de presă emis de Agenția …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Linia Fierbinte – 317

de Marin BADEA