Dezvăluiri – Oamenii lui Iliuță: Un escroc a ajuns șef peste banii publici ai echipei de fotbal

A fost numit șef peste echipa de fotbal Dunărea Călărași, divizionară B, la jumătatea lunii noiembrie 2016. Este vorba de Leu Lorin Bogdan, cu domiciliul în județul Călărași, strada Viitor, nr. 202, mun. Călărași. Are 40 de ani și e născut în județul Buzău. Se prezintă drept „administrator de firmă cu mai multe domenii de activitate”. Pentru anul 2017, până la această dată, echipa de fotbal a primit suma de 2.210.000 lei, din bugetul public. Adică echivalentul sumei de 500.000 de euro.

Cazul Lestotex

Leu Lorin Bogdan și-a început aventura ca om de afaceri în cursul anului 2004, prin firma SC Lestotex SRL, înregistrată la data de 18.11.2004, cu următoarele date de identificare: număr registrul Comerțului: J51/609/2004, Cod Unic de Înregistrare: 16949770, cu sediul social declarat în municipiul Călărași, strada Viitor, nr. 202. A funcționat până în anul 2007, cu obiectul de activitate – confecții. La data de 29.01.2008, în dosarul nr. 328/116/2008, a depus cerere de insolvență. Înregistra datorii de 492.724 lei, în condițiile în care în ultimul an de funcționare a raportat o cifră de afaceri de 571.208 lei. Înregistra debite către AFPM Călărași, către ITM Călărași și către Enel Energie SA. Mai precis nu și-a achitat obligațiile fiscale către bugetul de stat, dar nici curentul electric consumat. În firmă a figurat ca asociat cu Leu Mariana. La data de 28.12.2006, Leu Mariana își cesionează părțile sociale către Leu Lorin Bogdan. În cazul acestei firme, procedura insolvenței s-a încheiat la data de 13.01.2009.

Urmează Kalebo

Leu Lorin Bogdan se asociază cu Alexandru Virgil, pe firma Kalebo Pekyn SRL, cu sediul în municipiul Călărași, strada Viitor, nr. 202. Este înființată la 9.11.2009, cu următoarele date de identificare: număr Registrul Comerțului – J51/471/2009; Cod unic de Înregistrare – 26178169. Are ca obiect principal de activitate cod CAEN 5610 – restaurante. A funcționat în anii 2009 și 2010. A raportat următoarele cifre de afaceri: 2009 – 40.700 lei, 2010 – 303.906 lei. În același an înregistra datorii de 187.724 lei. A fost radiată la data de 26.10.2016.

Cazul Domadi

Domadi SRL este o firmă înființată în anul 2007, cu următoarele date de identificare: număr Registrul Comerțului –  J40/4627/2016; CUI –  22593910, figurând cu dată a înființării – 17.10.2007. A figurat cu asociați inițiali: Dincă Dorinel Viorel și Ichim Marian. Are ca obiect de activitate codul CAEN 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Între 2007 și 2010, firma nu a raportat venituri. Din 2011 și până la data de 19.02.2014, firma a avut activitatea suspendată. Ca asociat unic devine Leu Lorin Bogdan, cetățean român, născut la data de 04.04.1977, în Buzău, jud. Buzău, domiciliat în Călărașii, str. Viitor, nr. 202, jud. Călărași. Firma figurează cu sediul social în municipiul Călărași, strada Alexandru Sahia, camera 1, bl. B5, sc. B, parter, ap. 2, jud. Călărași. Pentru anul 2014, raportează o cifră de afaceri de 219 232, cu un profit de 180 337, la un număr de 0 salariați. Înregistrează datorii de 41.424 lei. La data de 23.3.2016, firma Domadi SRL, devenită SC Geodomadi Construct SRL Călărași, își modifică structura acționariatului. Pe lângă Leu Lorin Bogdan, mai sunt cooptați doi boschetari, Zamfir Mariea și Georgescu Marcel-Viorel. La 11.04.2016, Leu Lorin Bogdan își cesionează în totalitate părțile sociale către cei doi boschetari, retrăgându-se din firmă.  Firma își schimbă sediul social în municipiul București, str. Arh. Ionescu Grigore, nr. 63, bl. T73, sc. B, et. 4, ap. 42, Sectorul 2. Activitatea lui Leu Lorin Bogdan este una specifică unui escroc sadea.

Tir Club

La 16.12.2005, Sâmbeteanu Niculae, Petrache Adrian și Dobre Gheorghe înființează firma SC Tir Club SRL, sediul social al acesteia fiind declarat, ulterior, în municipiul Călărași, strada General Constantin Pantazi, nr. 4, cu următoarele date de identificare: număr Registrul Comerțului – J51/769/2005; Cod Unic de Înregistrare – 18228878, cu obiect de activitate principal: activități de protecție și gardă; activități de întreținere și curățare a clădirilor. La data de 11.09.2012, în cadrul firmei SC Tir Club SRL este cooptat Leu Lorin Bogdan, cetățean român, domiciliat în județul Călărași, strada Viitor, nr. 202, municipiul Călărași, născut la data de 4.04.1977, în mun. Buzău, jud. Buzău. Structura acționariatului firmei este următoarea: Sâmbeteanu Niculae – 7 părți sociale; Dobre Gheorghe – 7 părți sociale, Petrache Andrei -0 7 părți sociale, Leu Lorin Bogdan – 21 părți sociale. Ulterior, ca asociați rămân Leu Lorin Bogdan și Sâmbeteanu Niculae. La 9.01.2014, obiectul de activitate al firmei este completat cu: cod CAEN 4520 – întreținerea și repararea autovehiculelor; cod CAEN 4532 – comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule. Printr-un contract încheiat cu SPCTAFL Călărași, SC Tir Club SRL ia în administrare punctul termic situat în municipiul Călărași, Strada Știrbei Vodă, nr. 7, unde deschide un punct de lucru. În 3 ani, firma Tir Club SRL a avut 0 cifra de afaceri, mai precis în anii 2005, 2001 și 2012. Pentru perioada 2006 – 2009, totalul cifrei de afaceri este de 93.680 lei, cu o medie anuală de 23.420 lei.

Clasica escrocherie

După cooptarea lui Leu Lorin Bogdan în cadrul firmei, aceasta înregistrează cifre de afaceri explozive. Pentru anul 2013, cifra de afaceri este de 266.064 lei, cu un profit net declarat de 107.037 lei, la un număr de 0 (zero) salariați. Pentru anul 2014, ultimul în care firma SC Tir Club SRL depune bilanț contabil, cifra de afaceri este de 870.705 lei, cu un profit net declarat de 66.572 lei, la un număr de 7 salariați. Tot la acest an, firma înregistrează debite de 477.079 lei. La 1.03.2016, Sâmbeteanu Niculae și Leu Lorin Bogdan aplică vechea metodă de escrocare a statului. În cadrul firmei sunt cooptați doi boschetari: 1. Georgescu Marcel Viorel, cetățean român, născut la data de 10.11.1967, în municipiul Ploiești, județul Prahova, domiciliat în comuna Rafov, satul Buga, nr. 61, județul Prahova, acesta venind cu un aport de 10 lei, reprezentând 1 parte socială; 2. Zamfir Mariea, cetățean român, născută la data de 6.06.1956, în comuna Berzunți, județul Bacău, domiciliată în comuna Rafov, satul Palanca, nr. 302, județul Prahova, venind cu un aport de 10 lei, reprezentând 1 parte socială. În data de 18.03.2016, cei doi escroci, Leu Lorin Bogdan și Sâmbeteanu Niculae se retrag din structura acționariatului firmei SC Tir Club SRL, aceștia cesionându-și părțile sociale către cei doi boschetari. E schema clasică de eludare a obligațiilor fiscale. Mai mult, în cadrul unei Notificări, cei doi boschetari declară: Noi, GEORGESCU MARCEL-VIOREL si ZAMFIR MARIEA, declarăm că primim cesiunea făcută prin prezenta hotărâre de către SÂMBETEANU NICULAIE și LEU LORIN BOGDAN și că am achitat acestora contravaloarea părților sociale cesionate astăzi, data prezentei hotărâri. Între noi părțile, prezenta convenție de cesionare de părti sociale, hotărâre, își produce efectele începând de astăzi, data semnării. Noi, GEORGESCU MARCEL-VIOREL și ZAMFIR MARIEA, precizăm că am luat cunostință de clauzele actului constitutiv al societății și de toate actele adiționale modificatoare, precum și de situația financiar-contabilă a societății, față de care nu avem nicio obiecțiune și pe care ni le însușim întocmai. Totodată, declarăm că suntem de acord sa preluăm întreg activul și pasivul pe care societatea TIR CLUB S.R.L. îl are atât față de bugetul de stat, cât și față de terți. Numai către SPACTFL Călărași, SC Tir Club SRL are datorii de 30.000 lei. Către SPACTFL Călărași, Sâmbeteanu Niculae a semnat facturi fără să mai aibă calitatea de administrator. Facturile sunt false.

Investitorii strategici

Sediul social al firmei a fost mutat în municipiul București, str. Arh. Ionescu Grigore, nr. 63, bloc T73, scara B, etaj 4, apartament 42. Boschetarul Georgescu Marcel viorel este un „investitor” de profesie, acesta figurănd ca administrator și acționar în mai multe firme preluate prin aceeași metodă: Arform Grafică și Desing SRL; Lucksim Invent SRL; Zemtrum Prime SRL; Promax Industries SRL; Toyvend SRL; Danifri Spedition SRL; Bonedo SRL; Drill Center SRL; Geodomadi Construct SRL; Aditel Construct SRL; Mob Mania SRL. Toate figurează cu aceeași adresă: municipiul București, str. Arh. Grigore Ionescu, nr. 63, Sector 2. Zamfir Mariea figurează și ea ca asociat și administrator, în firme preluate prin aceeași metodă, la: Geodomani Construct SRL; Aditel Construct SRL; Versamod SRL. Numărul de contact al firmei SC Tir Club SRL este și la această dată 0723-987968. Este numărul de telefon la care răspunde Sâmbeteanu Niculae.

Mondo Star și Fast Auto

Cu același Sâmbeteanu Niculae, Leu Lorin Bogdan figurează în alte două firme: Fast Auto Star SRL și Mondo Star Shop SRL. Fast Auto Star SRL a fost înființată în data de 15.03.2016, cu următoarele date de identificare: nr. Reg. Com. – J51/166/2016, CUI – 35804903, cu sediul social declarat în municipiul Călărași, str. Știrbei Vodă, PT 7, biroul 2. Sediul social este declarat în fals. Are ca obiect principal de activitate cod CAEN 4520 – întreținerea și repararea autovehiculelor. Pentru anul 2016, nu a depus bilanț contabil. Modo Star Shop SRL are aceeași dată a înființării – 15.03.2016, cu următoarele date de identificare: nr. Reg. Com. – J51/167/2016; CUI – 35804911. Figurează cu același sediu social. La fel, e declarat în fals. Are obiectul de activitate principal cod CAEN 4791 – comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare. Pentru anul 2016, nu a depus bilanț contabil.

Prăduiala după Iliuță

La 26.10.2015, prin SC Tir Club SRL, cei doi escroci, Leu Lorin Bogdan și Sâmbeteanu Niculae executau lucrări de construcții pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi. La numai câteva luni, după ce au încasat bani publici, găsesc ca soluție de eludare a plăților către bugetul de stat cesionarea părților sociale către cei doi boschetari din județul Prahova. Nu știm valoarea lucrărilor efectuate în cadrul DGASPC Călărași. În cursul anului 2016, după ce escrocul Leu Lorin Bogdan devine președinte al clubului de fotbal Dunărea Călărași, a cărui activitate este susținută din bani publici, prin cele două noi firme înființate în cârdășie cu Sâmbeteanu Niculae, tăbară din npu pe banii publici. La jumătatea lunii noiembrie 2016, Leu Lorin Bogdan este numit, de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, președinte al clubului de fotbal Dunărea Călărași. Între 11.11.2016 și 28.12.2016, Lux Maxim Construct, aparținând noului șef de la Dunărea Călărași, încasează, de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, suma de 393.614,20 lei, pentru un număr de 18 facturi emise. Cei doi escroci, pentru perioada 11.05.2016 – 27.12.2016, prin firma Mondo Star Shop SRL, încasează, tot de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, suma de 367.745,20 lei, pentru un număr de 26 de facturi. Din data de 11.11.2016, valoarea acestora este de 117.628 lei. De la numirea escrocului Leu Lorin Bogdan, ca președinte al clubului de fotbal Dunărea Călărași, făcută de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, acesta a încasat, în nici 50 de zile, suma de 511.242 lei, bani publici veniți de la DGASPC Călărași, unitate aflată în subordinea lui Vasile Iliuță.

Sesizarea parchetului competent

Uitați pentru ce a primit Leu Lorin Bogdan bani publici: capoate – 61 lei/buc.; adidași adulți – 54 lei/buc.; saltele pat – 410 lei/buc.; mușama pat – 49 lei/buc.; pături – 145 lei/metru pătrat.; mușama masă – 12 lei/metru; gazon sintetic – 69,5 lei/metru pătrat ( e 48 lei mp, cu TVA inclus, spre exemplu); reabilitare magazii – 31.587 lei; băncuțe – 880 lei/buc. (288 lei – Dedeman); remorcă auto, cearceaf plic – 27 lei/bucată (16 lei); față de pernă – 29 lei/buc. (23 lei – 2 buc. eMag) etc. Sunt sute de produse luate de la noile firme ale escrocului Leu Lorin Bogdan. omul pus de vasile Iliuță să administreze banii publici primiți de clubul de fotbal Dunărea Călărași. Despre aceste aspecte, Leu Lorin Bogdan nu a dorit să comenteze, la acest moment. prin interpuși, a încercat să ne ofere bani pentru a nu devoala aceste afaceri oneroase. Redacția noastră a sesizat organele abilitate ale statului.