Stiri noi

Clarificări la Protecţia Copilului

Print Friendly, PDF & Email

În luna noiembire a anului 2007, Camera de Conturi a judeţului Călăraşi , în urma unui audit efectuat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi,

a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi ca urmare a unor nereguli în actele contabile, consemnate într-un raport intermediar de control, raport cu numărul 334/52D/2007. S-a reţinut, astfel, că această direcţie a plătit suma de 46.645,39 lei, reprezentând contravaloarea unor pungi cu cadouri, documentele justificative întocmite cu această ocazie nerespectând reglementările legale, în sensul că nu au fost specificate cantitatea şi preţul unitar al bunurilor procurate.

Rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale

Pentru 3 facturi primite spre decontare, nu au fost întocmite note de recepţie care să confirme primirea în gestiune  a bunurilor achitate. Cum valoarea produselor achiziţionate cu această ocazie a depăşit pragul de 5.000 de euro, cum prevedea procedura, la acea dată, s-a reţinut în sarcina compartimentului de achiziţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi faptul că a procedat la achiziţionarea directă a produselor, câtă vreme trebuia făcută o achiziţie prin cerere de ofertă.  Cu această ocazie, organele de anchjetă penală au procedat la verificarea distribuirii în teritoriu, prin audierea mai multor martori, selectaţi în mod aleatoriu, pentru a vedea dacă pungile cu cadouri achiziţionate au fost distribuite şi dacă acestea conţineau cantitatea de produse din actele contabile.  Procurorul Cristina Imireanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, a reţinut în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din data de 11 martie 2009, faptul că directorul-coordonator al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi , ing. Mihai Roibu, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu nerespectarea unor dispoziţii legale, dar nu a produs o tulburare însemnată a bunui-mers al instituţiei, prin producerea unei pagube patrimoniale.

Lipsă de experienţă practică a directorului economic

Directorul-coordonator al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi a primit, ca urmare a acestui audit, o sancţiune administrativă, cu penalizarea unor drepturi salariale, sancţiune care ar fi trebuit ridicată de drept în cursul lunii octombrie a anului trecut. Sancţiunea a fost aplicată cu aprobarea membrilor Consiliului judeţean Călăraşi, câtă vreme Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi se află în directa sa subordonare. Mihai Roibu consideră că nu i-a fost ridicată această sancţiune câtă vreme sunt interese de ordin politic. „Sunt divergenţe politice între mine şi unii membri ai Consiliului judeţean Călăraşi, aceasta fiind singura explicaţie de neaplicare a legii, în acest caz. Este cunoscută relaţia mea cu preşedintele Consiliului judeţean, Răducu Filipescu, cu care nu am un dialog deschis”. Directorul-coordonator pune neregulile constatate de Camera de Conturi a judeţului Călăraşi pe seama lipsei de experienţă practică a directorului economic din acea perioadă, Otilia Groapă, şi ea cercetată sub aspectul săvârşitrii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Aviz favorabil de la Ministerul Muncii
î
La această dată, un nou audit al Camerei de Conturi a judeţului Călăraşi, prin Decizia nr. 5, din 7 aprilie 2010, a reţinut la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi  mai multe abateri de la legalitate şi regularitate care nu au determinat producerea de prejudicii.  În schimb, s-a reţinut că au fost angajate 9 persoane, cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi a efectuat cheltuieli de personal în sumă de 80.168 lei, din care 62.836 lei cheltuieli cu salariile şi 17.332 lei reprezentând cheltuieli pentru plata contribuţiilor aferente fondului de salarii. S-a reşinut în sarcina conducerii că, la data efectuării auditului, nu a făcut dovada avizului favorabil din partea organelor de specialitate din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii  Sociale asupra legalităţii organizării concursului şi angajării de personal pe posturi vacante, fapt remediat conform adresei  nr. 6009, din 10.05.2010, adresă emisă de ministerul în cauză.

Relaţii privilegiate cu ordonatorul principal de credite

S-a mai reţinut faptul că, la Centrul de plasament „Sfântul Ştefan”, din Perişoru, firma „Nico Construct” SRL a eliberat facturi cu situaţii de lucrări inexistente, în valoare de 20.787 lei, care au fost acceptate la plată de către Direcţia Generală de Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului Călăraşi. Directorul-coordonator Mihai Roibu opinează că, la mijloc, a fost vorba de o neînţelegere, remediată între timp. „Aici nu a fost vorba de o problemă a mea, câtă vreme constructorul a venit pe filiera Consiliului judeţean. Ei au creat nişte probleme, nu noi”. Firma „Nico Construct” aparţine lui Necula Nicolae, liberal, care are o relaţie privilegiată cu ordonatorul principal de credite, în speţă cu conducerea Consiliului judeţean Călăraşi.
Marin BADEA

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp