Independența: Visuri la cheie pentru Godinacu și Roșuîmpărat

Și-a dat foc la casă, iar acum are o față de etern spășit. A băut până i-a stat limba plută, apoi și-a adus aminte că nevasta îl înșeală. Ba cu unul, ba cu altul. I-a ajuns femeia acasă, iar el s-a arătat mirat că are în sacoșă două kile de cartofi și o sticlă de ulei. De unde le ai, fă? De la cine? A băut vin nou, bere și țuică de peste vară. Nu mai știe cât a turnat pe gât. Ne spune cu aproximație: Oooo! A lins până s-a făcut scândură. Asta s-a întâmplat duminica trecută, pe la prânz.

Pe celular

Este vorba de Marian Enache, zis și Godinacu. Zice că are 41 de ani, dar arată de 50. Pentru fapta sa, a fost săltat de polițiști, a ajuns pe celular, dar unui judecător, în ultima fază, i s-a făcut milă de el, că are 4 copii, și l-a plasat în arest la domiciliu. La domiciliu însemnând casa părintească, pentru că din locuința unde s-a adăpostit până acum au mai rămas doar pereții. Se află la marginea satului Potcoava, spre vale. O vecină ne spune cum se trăiește aici: Ca vai de lume! Vara, îi mănâncă șerpii. Iarna, toată zăpada adusă de Crivăț se cațără pe garduri. Asta nu se întâmplă la aria lui Marian Enache din simplul motiv că ea nu are. Nu a avut gard niciodată. În jur, bălărăul e cât porumbul, până să fie cules. Enache a strâns niște boarfe, în camera de la stradă, apoi le-a dat foc. De acolo s-a aprins toată casa. Din ce a fost de ea, au mai rămas și câteva țigle, o dormeză roșie, cu arcurile sărite, o plită dată recent cu lut, în camera din fund, un cățel care abia învață să latre, dar și cartofii, aduși de femeie, Ion Costela, zisă și Costela a lui Ciutu, de pe unde a fost ea la făcut rost. Cartofii sunt risipiți prin curte. Viața e chiar frumoasă!

Răsărituri

Sunt patru fetițe. Stau într-o odaie, în casa bunicii. E cald în odaie. Și e și curat. Curat-curat! Cea mare, Diana Iuliana, în vârstă de 9 ani, e plecată după mă-sa. Că iar e plecată femeia. Prin sat, la o verișoară, pe strada Florilor, în satul Independența. Verișoara e de-alde a lui Janeta, care a fost a lui Vagabontu. Fetițele nu sunt rușinoase. Maria Mihaela are 5 ani, ta-su o contrazice. Ba nu, 6. Apoi se răzgândește: Are 5, dar merge pe 6. Delia are 3 ani. Îi merge și ei gura. Delia și Ancuța. Delia Ancuța. Cea mică e înfășată. Scâncește. E Laura Nicoleta și abia a făcut 9 luni. Nu sunt îngeri, sunt răsărituri. Prostul e mândru de copile. O întreabă pe Maria Mihaela. Hai, spune, ce-a făcut tati? A băut, nu?! Și apoi se laudă că nu bea des, dar când bea, bea temeinic. Și face urât. Nu știe să ne spună de ce face asta. Nu știu, m-am trezit așa. N-am găsit-o pe ea acasă. Ne-am luat de la niște cartofi și o sticlă de ulei. Că de unde i-ai adus, fă? Femeia s-a dovedit îndărătnică: nu a vrut să-i spună de unde are bunătățile. I le-a dat cineva, probabil, ne lămurește el, tot cu o umbră de gelozie-n glas. M-am gândit că s-a futut pe cartofi. De fapt, dragostea începe abia când se sfârșesc cartofii.

Botoși

La bunică, aria arată ca un pahar, după ce a fost lăsat în gura izvorului. Crizanteme bătute. Apoi din cele piticuțe. Bănuți galbeni ițiți liniar. Un șir de trandafiri pregătiți de iernat. În spate, șoproane, găini, cotețul purcelului și hambarul. Cea bătrână, bunica, se vaită. Că așa e el, așa a făcut mereu. Până acum două luni, toți au stat aici, dar femeia, Ionela a lui Ciutu, era luată des la rost de soacră, fugea femeia și asta bătrână îi cam ținea socoteala. În cele din urmă, și-a luat catrafusele, fetele și bețivanul și s-au mutat toți, în căsuța de la Potcoava, să înceapă o viață nouă. Iar viața nouă se naște din cenușa celei vechi. Și cenușă nu poți face decât dacă dai foc casei. Cea bătrână nu știe ce să-i facă băiatului: A mai lucrat și el, maică, mai pe la Brăila. Se mâhnește: Îl bagă la pușcărie, maică? Îi spunem că nu. Lasă-l, scapă cu suspendare. Că Marian Enache a mai fost pe la bulău, în urmă cu câțiva ani. Pentru furt. Dacă are capul prost, maică, asta face băutura! Bătrâna spune că orice ajutor e binevenit. Pentru copile, maică, au rămas și fără căciulițe, fără botoși, fără nimic. Știm că până acum s-au strâns niște lucrușoare, vreo 3 saci, prin Crucea Roșie. Că mâncarea-i fudulie!

Pe vrej

Îl certăm. Treaba ta, dar cresc fetele fără tine! Știu, șefule, nu mai fac. Promit! De peste drum, o băbătie, cu gura cât toată ulița, le știe pe toate. Neea, beutura, bre. Ne spune că e fudulă de urechi. Se laudă că ea muncește pe rupte, deși e adusă de spate. Păi cât muncesc eu și cu băiatul meu, ă? Păi le dai la bețivii ăștia?! Și ne explică: Bea și el, bea și Costela, bea și mă-sa, bea și toți. Mămică, de ce le dă lumea?! Că nu merită, nu merită! Mămicăă, io o dau la televizor! Și ne spune de Costela, eea, se bagă în așternuturi, la alții. Vă spun cu toată credința, că mie mi-e frică de Dumnezeu! Asta înțelegem, mama fetițelor e cea rea, că își bătea soacra. Bătea la ea ca la fasolea pe vrej. Și-i și înfierbântă pe bărbați. Iar mămăica e supărată pe Marian Enache, zis și al lui Godinacu, fiindcă în urmă cu câțiva ani i-a furat 15 saci cu grâu. Da, maică. Și i-a vândut pe băutură! Știe că și azi-noapte a fost la ciordit, prin sat, chiar dacă e arestat la domiciliu. Nu mai știu ce a furat. Apoi se răzgândește. Ba nu a furat, nici nu a ieșit la poartă. Și dă vestea la toată ulița: Măă, n-are voie Marian să iasă din curte!

Roșuîmpărat

Casa lui Petrică Oprea, cunoscut drept Roșuîmpărat, a ars în urmă cu două săptămâni. E într-o fundătură, pe strada Bărăganului, în satul Independența. A fost molimă de case arse, în zonă. A rămas cea bătrână singură, a făcut focul în odaie și a lăsat ușa de la sobă deschisă. Suficient cât să sară un tăciune și să acopere de vâlvătăi bojdeuca. Sunt câțiva meseriași, meșteresc la acoperiș. Mai o teslă, mai un ciocan, câțiva sulinari, niște scânduri vechi. Unul dintre ei e numai zâmbet: Visuri la cheie, șefule! Căsuța e o prăpădenie. Două odăi pline de funingine. Asta e toată agoniseala rămasă. Roșuîmpărat doarme acum la o mătușă, băiatul acestuia pe la prieteni, aia bătrână pe unde apucă. Deși, peste gard, șade nepoata acesteia. Măritată și cu doi plozi. Roșuîmpărat, la 48 de ani, e băiat muncitor. Are loc de muncă, pe mașina de gunoi. Nu crede că iarna asta va apuca să doarmă pe perna lui. Îl întrebăm pe Roșuîmpărat de ce nu doarme la fată. Nu e loc, șefule. Ne spune o vecină: Nu se înțelege cu soacra. Și ne spune și de ce. Ne face semnul universal al autostopistului, dar îndreptat spre gură. Bea de rupe! Iese la uliță și fata. Nu suntem certați. De ce minți, mă, că suntem certați? Încă e bine, deși a dat bruma. Iar la vară va fi și cald.




Pe Barbie, spre exemplu / Video

19 ani are acum Călin Ion Marin. În sat, la Ștefan cel Mare, este cunoscut drept al lui Paloșanu. A fost purtat prin instanțe, iar pentru 24 de ore, zilele trecute, a stat la arest. Nu are 40 de kile și nici nu dă semne că-i dă inteligența pe margini.

Primul strop din MoneyGram

Locuiește cu părinții. Provine dintr-o familie cu 7 copii. Casa e situată prin zona de vest a satului, aproape de calea ferată care leagă Bucureștiul de Marea Neagră. Nu stă să cadă, dar nici nu dă semne că ar vrea să rămână în picioare. Ca toate casele de tule peste care s-a dat o mână de ciment. Primul strop. E înconjurată de un gard strâmb. Ne răspunde tatăl acestuia. E respectuos, cică suntem șeful. Da, șefule. Și se prezintă: Eu sunt Călin Victor. Și el nu are nici un fel de vină. Când spune asta, se luminează la față. Are nasul ca un cartof ciuruit de râie, așa că lumina cade strâmb. Și nici băiatul acestuia nu are vreo vină. Și nici cele două fete din cele patru pe care le are. Ne invită în casă, dar refuzăm. Călin Marin Ion, tânărul, e plecat în satul vecin, la Perișoru. S-a dus să ridice niște bani, 500 de lei, veniți prin MoneyGram, de la fratele cel mare, plecat să lucreze în Anglia. Mai târziu, aflăm că suma va ajunge pe mâna strângătoare a mamei. Dacă ar ajunge pe mâna tatălui, acesta ar avea de băut o săptămână. Maxim. În tot timpul ăsta, el ar fi fost șeful. Băiatul pleacă și el în Anglia, doar a mai fost, a lucrat la o spălătorie auto. Va pleca, dar mai la primăvară. Așa crede el. Acum, are de lămurit altceva: cum a reușit să facă sex cu două din cele patru surori. Ar fi făcut cu toate, dar cea mare era deja plecată de-acasă, măritată pe la Făcăieni, un alt sat pe linia Dunării. Cea mică mai stătea pe oliță.

Aparat de dezvirginat

S-a întâmplat asta în urmă cu 4 ani. Pe atunci, Călin Ion Marin avea 15 ani. Prima soră cu care acesta a avut raporturi sexuale avea 12 ani, iar cealaltă 14. Prima se numește Nela, iar cealaltă e Lenuța. Nela e cea care l-a denunțat. Asta tot în urmă cu 4 ani. Știe mama acestora ce s-a întâmplat cu adevărat: Ea a umblat cu unul și cu altul și a dat vina pe el. Deci cam asta făcea Nela, la 12 ani. Se întindea pe unde apuca. Și desfăcea și picioarele. Se întindea mai ales cu un nepot al unui fermier local. Tatăl ne spune numele fermierului: Stan Cherciu. Nepotul e cunoscut drept Marius. El îi spune Marus. Mama crede că Nela, la 12 ani, și-a denunțat fratele doar ca să se răzbune pe el. De invidie. Și că a învățat-o și pe Lenuța, cealaltă soră, pe atunci de 14 ani, să zică la fel. Că a încălecat-o și pe ea. Lenuța are acum 18 ani. E măritată și spune că e bolnavă. A fost operată. Cică de tumoră. Așa zice: tumoră. Măritată, însă, a fost deja de 3 ori. Vorbește rar și se laudă că a făcut 4 clase, dar nu are habar să scrie sau să citească. A fost măritată la oraș, dar nu mult, maxim jumătate de an. N-a mai rămas. Soțiorul o cam pocnea pentru că nu poate face copii. Apoi s-a mai măritat într-un sat pe linia fluviului, la Rasa, dar pentru numai o săptămână. Și ăsta o pocnea. Rău. Acum își face veacul cu un alt hăndrălău. Și el face la fel, o mai pocnește când și când. Dar mai cu milă. Hăndrălăul muncește și el pe unde apucă, pe la curțile gospodarilor din sat. Până să se mărite, a umblat și ea, tot cu Marius, nepotul fermierului. Cică ăsta i-a făcut felul. I-a dat cep. Are el un aparat cu care dezvirginează fetele de până în 14 ani.

Niște minciuni, de bunăvoie

Vine și un vecin, și el cu gura până la urechi. Deși e ger de crapă pietrele, acesta zâmbește. Pare fericit. Știe și el cum e povestea asta: E niște minciuni, domnule. Așa și tatăl cu nasul precum cartoful. Și el zâmbește. E total nevinovat. Io nu am știut până nu mi-a zis ăștia de la poliție. Băiatul spune că nu, fata spune că da, dracu știe ce a fost între ei! Și are dreptate, ăla cu coarne știe cel mai bine, că el nu are cum, era beat. Muci și mai tot timpul. Așa că mergem la Lenuța, cea pusă de sora mai mică, de Nela, să mintă că și ea a fost siluită. La examenul medico-legal, tatăl știe că a ieșit că era domnișoară. Procurorii spun altceva: a fost penetrată vaginal. Dar nu pentru că nu a vrut. A scăpat ieftin. Nela, cea mică, a avut parte de raporturi sexuale complete. Dar a fost constrânsă. Aia mare a stat de bunăvoie și de mai multe ori, asta mică doar după ce a luat câțiva pumni în cap. Lenuța e numai în papuci. E evident că are un grad de întârziere mintală. E, a zis ă învățat sor-mea dă a zis a sărit pă mine. Și nu este devărat. Susține sus și tare că nu a fost violată. Nu! Adică exact ce spun și procurorii: ea a stat de bunăvoie.

Nela, cea cu mâncărici

Știe că Nela, sora, nu a fost obligată de frate să facă sex, ci de altcineva. Io știu ăla, Stan Cherciu, fii-su lu Stan Cherciu. Adică știe de Marius. Intervine tatăl: Și cu ăsta a trăit câțiva ani de zile. Nu ne dăm seama câți, că de 3 ani e Nela măritată în satul vecin, Perișoru. Adică de la 13 ani. Dacă a trăit cu Marius, fiul sau nepotul fermierului, nimeni nu e sigur de gradul de rudenie, vreme de câțiva ani, mai precis tot de 3, atunci fata a luat-o cu măritișul cam de la 10 ani. Nu ne minunăm, că nu avem de ce. Dumnezeu e mare și grădina lui așișderea. Nela avea și strategie. Punea caii la căruță, le dădea bice, o suia și pe Lenuța pe capră, apoi își lăsa sora pe câmp iar ea, un dop de om, fugea la Marius, la târlă, să-i facă ăla felul și s-o răcorească. Oricum, la momentul ăsta nu se știe cu câți bărbați a fost Nela. Până și fermierul Cherciu îi pusese gând rău. Lenuța ne spune că sora lui s-a culcat și cu ăsta, deși fermierul e de vreo 60 de ani, trage mai mult la groapă, dar mintea-i stă tot la fete tinere. Dăm și peste Nela, cea cu mâncărici, în satul vecin, la Perișoru. Și ne dumirește. Moșul e de vină că și-a reclamat fratele că a violat-o. Mi-a zis mereu că să mă culc cu el, că îmi dă baloți și d-asta. Că dacă nu faci cum zic io, o să-ți fie rău și după aia n-o să mai aveți mâncare la animale, că vă dau oi, vă dau capre și mereu mă vrăjea numai cu d-astea.

Pedofil când știi de foame

Nela pleca de-acasă nu pentru că dăduse neapărat de bărbat, ci pentru că năsosul de ta-su, cel respectuos, cel cu da, șefu, era mai tot timpul rupt de beat și pus pe scandal. În casa aia cu 7 copii și-o mamă căpiată, nu scăpa nimeni neluat la pumni, când Călin Victor era lovit de filoxeră. D-aia fugea Nela de-acasă. De frică și de sărăcie. Dacă e casa puțin mai înaltă decât gardul, atunci sărăcia e până dincolo de cer. Tot de-acasă a învățat și să desfacă picioarele. A văzut la mă-sa. A desfăcut picioarele de mică fiindcă un fermier pedofil a simțit că-i este foame. I-a dat de mâncare și, la schimb, a primit și el ceva. A încălecat o mână de om, pe atunci de 9-10 ani. În fond, nu era copilul lui. Nela trece și acum prin aceeași poveste. A fost adunată, în cele din urmă, de Vasile, un spălător de cai cu vorba repezită, pus pe harță. Deja i-a turnat ăstuia un copil, pe la 13 ani. Vasile are față de cuțitar și se bucură că e tătic, deși e trecut bine de 30 de ani. O ține pe Nela drept nevastă. Deși Nela ar fi vrut să se ia cu Marius, nepotul fermierului, ăla la care fugea cu căruța, numai că ăsta nu a vrut-o de tot, doar de câteva ori, cât era pe la stână, singurel. Și Nela ne spune cum i-a zis: Uite, curva dracu, l-ai băgat pe frac-tu-n pușcărie și eu stau liniștit cu copiii mei și cu familia mea. Că Marius trăia cu Nela, dar era și însurat.

Dumnezeu e voyeur

Le punem față în față și cele două surori spun acum, după atâta timp, că nu s-au culcat și cu fratele lor. Nuuuu! Tatăl lor nu vedea că sunt încălecate de frate fiindcă nu avea el timp de așa ceva. Nu numai că îi rupea pe toți cu bătaia, nu numai că îi ținea nemâncați, nespălați și fără scoală, dar îi trimitea și pe străzi, la cerșit. Așa a învățat Nela, prima dată, că poate obține ceva de la ceilalți oameni, nu rugându-i frumos să-i dea ceva de-ale gurii, ci dându-le ceva la schimb. Sex. Sex tânăr, de copilă din Bărăgan, din mijlocul câmpiei, unde Dumnezeu nu are timp să se uite, că și el o freacă în tot timpul ăsta. Stă și contabilizează actele de pedofilie. E un voyeur în toată regula. La fel făcea și Lenuța, sora cea mare, stătea și se uita la Nela când era călărită. Într-un final, vine și spălătorul de cai. Are privirea de tăietor de miei. Și ne ceartă de ne merg fulgii. Că ce vrem de la Nela, care e femeia lui, ă?! Și e femeia lui pentru că el îi dă să mănânce. Că el îi are grija. Asta trebuie să ne intre în cap! Așa spune: Nu ai tu treabă de familia mea! În sat i se spune al lui Chiatu. Iar familia lui e formată din Nela, pe care a făcut-o mamă, la 13 ani. Și pe care o mai caftește și el, să nu-și iasă fata din mână. A luat-o de mică, dar se laudă că polițiștii din sat îi știu povestea. Că nu e nici o problemă că s-a culcat și el cu o fată de 12 ani. Cică nu e treaba noastră. Târâie după el o bicicletă. Se mișcă iute. Are pe el îmbrăcăminte de camuflaj. Dacă nu s-ar bâlbâi, ar aduce puțin cu Rambo lovit de boala copiilor.

Denunț din răzbunare

Pe Călin Ion Marin, fratele violator, acum în vârstă de 19 ani, îl găsim în haltă, așteaptă să vină personalul de Constanța, să ajungă și el acasă. Spune că are banii trimiși de fratele lui, plecat în Anglia, în buzunar. 500 de lei. Ne îndrugă aceeași poveste. Ciobanul de Marius se culca cu surorile lui iar ăla, ca să se răzbune, învățat de unchi, care și asta se culca cu ele, le-a pus să-l denunțe. Nu-l crede nici dracu. Dar nu ne mai batem capul cu asta. Mergem într-un alt sat vecin, la Dragalina, unde e secția de poliție. Suntem curioși să aflăm cum devin copilele de ciclul primar femei în toată regula. Și de ce sunt călărite de toți rătăciții, chiar și de boșorogi cu mințile luate. Și de ce în casele amărâte, din Câmpia Română, nu mai găsești păpuși. Pe Barbie, spre exemplu. E plecată la cerșit, a gonit-o ta-su de-acasă.




Fără perdea: Cu sinceritate, despre ce-și dorește Natalia!

Iștoc și Amariei

– Sunteți Roxana Pațurcă. De ce și Natalia?
– Pentru că mama bunicului meu se numea Natalia.
– Adică străbunica?
– Da.
– Natalia nu e un nume obișnuit.
– Pe-aici, dar la noi, în Moldova, se poartă.
– Ei, pe-acolo se poartă mai mult Iștoc și Amariei.
– Așa e, m-ați făcut să râd!
– Locul, data nașterii!
– Orașul Bicaz, la 6 octombrie 1979.
– Adică doar ați împlinit 37 de ani!
– Da.
– Știți ce se întâmplă cu femeia după ce face 37 de ani?
– Ce se întâmplă?! Probabil că se apropie de pragul critic de 40 de ani și vrea să știe mai departe ce are de făcut.
– Nț. De regulă, femeia, după 37 de ani, nu numai că devine extrem de frumoasă, dar devine și inteligentă! Și știe ce vrea cu adevărat! Până atunci, mai copilărește. Din ce an în Călărași și de ce în Călărași?
– În 1999 l-am cunoscut pe fostul meu soț. Așa am ajuns în Călărași.
– Unde v-ați cunoscut?
– În București, prin niște prieteni. Am ieșit la o cafea cu alți colegi și a apărut și el cu alți colegi, care erau prieteni cu noi.
– După cum vedeți, nu vă întrebăm nimic despre doctrine, ci despre Roxana Natalia Pațurcă. Ce ați făcut mai departe?
– Am rămas împreună, asta timp de 14 ani.
– Bun. Ce s-a întâmplat?
– S-a întâmplat să nu ne mai înțelegem și de comun acord am decis să ne separăm.
– Nu ne mulțumește această explicație. Detaliați!
– Noi am avut o relație de 6 ani de zile, asta până să ne căsătorim. Căsnicia a durat aproape 10 ani. Probabil că unde nu am avut copii… Probabil unde ne-am afundat în activitățile cotidiene… A intervenit o anumită răcire a relației. Fiecare a căutat să-și găsească satisfacție în muncă.

8 kilograme

r2

– Ce munceați de erați atât de ocupată?
– Sunt profesor la Colegiul Economic Călărași. În afară de asta, încercam să-mi dau examenele și pentru definitivat, gradul II, gradul I. Lucram și în cadrul unei agenții de turism și activam și în politică. El, tot așa, având o afacere privată, era extrem de ocupat.
– Să înțelegem că viața politică v-a afectat viața personală?
– Nu, din contră. Aici m-am regăsit, aici am putut să socializez, aici mi-a făcut plăcere să fiu, mi-am făcut prieteni. Politicul nu a avut o problemă în raport cu viața mea casnică. Fostul meu soț m-a susținut în acest demers. Mereu m-a încurajat.
– Deci politicul v-a mâncat timpul!
– Mi-a ocupat un timp care oricum îmi era liber. Soțul meu lucra, oricum, până târziu.
– Așa a intervenit separarea?
– Da.
– Când s-a întâmplat asta, câte kilograme ați slăbit?
– Cred că au fost vreo 8. Dar să ne înțelegem: în momentul de față, noi am rămas prieteni. Am reușit să ne putem separa printr-un divorț extrem de decent, prin notar, deci noi nu ne-am dat în judecată. La fel s-a întâmplat și cu partajul. Dacă încă îi port numele, înseamnă că, totuși, am putut să avem o comunicare astfel încât să nu ne dușmănim, să ne aruncăm vorbe urâte.
– Întrebările vizează viața dvs personală. Facem asta pentru că sunteți cunoscută drept Roxana Natalia Pațurcă, de la PSD. Pentru noi nu e suficient.
– Da, sunt personale, dar aș vrea să rămână așa.
– Dorim ca alegătorii să vă cunoască și sub acest aspect. De ce nu ați făcut copii?
– Am rămas însărcinată de 4 ori, dar nu am reușit să duc o sarcină până la capăt.
– Ce s-a întâmplat?
– Prima sarcină am pierdut-o. Celelalte au fost extrauterine.
– Femeile înțeleg acest aspect foarte bine. Cum v-a afectat?
– Am pierdut două trompe. Acum nu pot avea copii decât prin inseminare in vitro. M-a afectat destul, câtă vreme eu iubesc copiii. Am 6 fini. Lucrez cu copiii.
– Și înțelegem că vreți să înfiați copii.
– Da. Dar poate mă recăsătoresc și voi face copii așa cum am spus.
– Știam că ați făcut demersuri să înfiați doi copii.
– Da, așa e, am făcut. Am căutat soluții și să rămân însărcinată, până la separare. Nu am finalizat demersurile pentru înfiere. Cred că mai am nevoie de timp, să regândesc soluțiile, să văd cum voi proceda.

Ca la Sibiu

1472759_480654902052096_2129497373_n

– Ce bunuri dețineți?
– Un apartament, un autotursim și cam atât.
– Și ca venituri?
– Am câștiguri ca orice cadru didactic.
– Deci vă permiteți să achiziționați vreo 4-5 case, în Sibiu.
– A, așa cum au făcut alții?! Păi nu știu, am să încerc să muncesc mai mult, să fac și meditații.
– De ce Partidul Social Democrat și nu altceva?
– Tatăl meu a fost în PSD. L-am ajutat și eu de fiecare dată, în campanii.
– În Piatra Neamț.
– Da. Când am venit în Călărași mi s-a părut normal să fiu tot în PSD. Aici m-am regăsit. În plus, la Călărași, și fosta mea soacră era tot membră a acestui partid.
– E vina ei!
– Vreau să înțelegeți că ea m-a format. Și politic, dar și profesional, câtă vreme și ea a fost tot cadru didactic.
– Ce ați descoperit în politică? La ce concluzie ați ajuns?
– Cred că dacă până în 40 de ani nu poți face anumiți pași, e bine să te reorientezi în viață. În sensul că mă voi gândi dacă e normal să am activitate politică la acest nivel sau să rămân doar un simplu membru. Legat de pașii făcuți, atunci când am intrat ca simplu membru, nu am făcut altceva decât să ajut, să fac parte din anumite echipe.
– Lipitor de afișe?
– E peiorativ. Dar și asta e o activitate de partid. Ulterior, am început să mobilizez oameni, să-i adun lângă mine, să-i fac să creadă în ceea ce cred și eu. Apoi am încercat să ajut.
– Cum?
– Cel care vine în politică își dorește să socializeze.
– Păi să-și deschidă conturi pe Facebook!
– Eu am venit într-un oraș pe care nu-l cunoșteam. Gândul pe care l-am avut atunci când am intrat în politică a fost, în primul rând, să cunosc lumea, dar și personalitățile din oraș.

Spre înalta societate

– Adică high-life-ul.
– Edilii, cine-i reprezintă pe oameni.
– Deci cam așa se prefigurează drumul spre înalta societate?
– Da, poate fi privit așa. Pentru a face parte din înalta societate trebuie să cunoști și înalta societate…
– Politică!
– Da.
– Părerea noatră e că politicienii actuali sunt niște gunoaie, în sensul că nu ei reprezintă înalta societate, ci gunoaiele societății. Dar asta e problema noastră.
– Nu e și cazul meu. Eu am o activitate profesională. Mă regăsesc în ceea ce fac, în învățământ.
– Vi se oferă o șansă unică, aceea de a ajunge senator de Călărași. Cum s-a întâmplat asta?
– Reprezint organizația de femei. La nivel național, printr-o negociere, am obținut un procent de 30 la sută de locuri considerate eligibile, pentru femei. Am fost sfătuită să mă înscriu în această cursă. La nivelul județului Călărași, au fost înscriși 9 candidați, din care au fost selectați 3, iar eu m-am regăsit pe această listă. Inițial am fost plasată pe locul 2, pentru alegerile la Camera Deputaților.
– Asta e bucătăria voastră. Dacă doriți să vorbim despre asta, atunci spuneți-ne cum ați reuși să fiți conduși, în ultimele luni, de unul care scrie miau?
– Acesta a fost însărcinat. Fiind președinte executiv, era îndreptățit să preia conducerea filialei până la alegeri.
– Ca profesor, nu aveți o jenă să fiți reprezentată de astfel de oameni?
– Nu știam că are astfel de lacune.
– Trebuia să-l scoateți la tablă!
– Eu am activat în organizația de femei, am încercat să fac lucruri bune în pătrățica mea.
– Oricum, se poate observa, și la PSD, că s-a făcut o selecție extrem de riguroasă a candidaților. În sensul că cei care confundă activitatea politică cu un SRL nu s-au regăsit pe liste.
– Da, ăsta a fost unul din motivele pentru care nu am ieșit, la aceste alegeri, cu așa ceva. În plus, o recunosc deschis, la Călărași a existat și o lipsă de comunicare. Nu s-a format o echipă. O echipă presupune comunicare și știința de a-i motiva. Nu cu aroganță se construiesc echipele.

Afaceri transpartinice

– Empatizați cu astfel de personaje care, deși fac parte dintr-o sctructură politică, au afaceri transpartinice și se folosesc de această calitate pentru beneficii personale?
– Nu am intrat niciodată în asfel de detalii.
– Dar le intuiți.
– Da, am auzit de astfel de lucruri. În general, în orice structură de partid, e normal să existe și oameni cu afaceri private, dar nu e firesc să se folosească de calitatea lor de membri de partid pentru a-și susține afacerile.
– Ce căutați în politică? Bani?
– Vreau să-mi ajut oamenii. Pentru asta. Eu cunosc politicieni care nu sunt bogați. A fi în politică nu e echivalent cu a parveni financiar. Și nu e o condiție obligatorie să fii bogat ca să accezi la funcțiile politice. Eu nu sunt un om bogat.
– Un senator duce acasă cam 5.000 de lei.
– Deci nu am să mă îmbogățesc!
– Știm că sunteți pescăriță.
– Da, îmi place.
– Noi știm, de exemplu, că în port, la Călărași, încă mai poate fi prins obletele. S-au prins obleți și de 3 kilograme!
– Ha, ha, cum să aibă 3 kilograme?!
– E clar, chiar vă place pescuitul!
– Oblete de 3 kile! E tare asta.
– E un oblete mutant, de la Cernobâl!
– Când eram mică, acasă, la Tarcău, unde e casa părinților mei, e râul Tarcău. Din câte îmi amintesc, sunt doar două râuri care au cursul invers, spre nord. Puneam ceaune, puneam și mămăligă, cu o pânză deasupra, căreia-i făceam o tăietură. Așa prindeam pește, în copilărie. Se numeau boieșteni. Era pește pentru pisică. Pentru noi, prindeam păstrăv.

Poale-n brâu

– Cine vă gătește?
– Eu. Moldovencele sunt bune gospodine.
– Ce gătiți?
– Mâncare românească. Sarmale, ciorbe, poale-n brâu, orice.
– Nu vă e dor de zacusca de ghebe?
– Ba da. O facem în fiecare an.
– Anul ăsta nu. Știm că nu s-au făcut ghebele.
– Anul ăsta a făcut-o mama. La Piatra-Neamț s-au făcut. Zarzavatul îl pun tot cu mama.
– Ziceți că sunteți o bună gospodină?! Cum preparați hribii?
– Nu e cazul aici, în Bărăgan. De unde sunt eu, îi punem cam în orice, dar mai ales în ciorbe. Dar se face și mâncare de hribi. Se călește ceapa, hribii trebuie opăriți, se toacă mărunt, puțin bulion, condimente și cam asta e. Unii mai pun și cartofi.
– Schimbarea asta de mediu, de la deal spre câmpie, a fost stresantă?
– Da. Mi-a trebuit mult timp să mă obișnuiesc cu arșița. Și dacă eram ciupită și de un țânțar… Aveam impresia că sunt înțepată de albine.
– V-au adoptat călărășenii?
– Eu zic că da.
– Vă simțiți călărășeancă?
– Sunt în Călărași cam cât am stat la mama acasă. Deci mă consider călărășeancă. De aceea nici nu am avut în intenție, atunci când am divorțat, să plec din Călărași. E orașul unde m-am maturizat. Aici mă regăsesc. E drept, în atâția ani, orașul nu a suferit modificări spectaculoase. Dacă ajungi să-l cunoști în profunzime, te îndrăgostești de el. E și o vorbă: cine bea apă din Borcea…
– Da, știm, face enterocolită! Unde simțiți că ați greșit?
– Nu e vorba de greșeli, ci de regrete. Sunt regrete legate de viața personală, de familie, de ceea ce mi-am dorit. Mă macină lipsa copiilor, dacă vreți să știți asta. Ar fi trebuit să încep cu așa ceva, nu să pun viața profesională mai presus.

Ordinea firească

– Lucrurile se fac toate…
– Da, într-o anumită ordine.
– E bine că ați ajuns la concluzia asta, e o dovadă că ați trecut de bariera celor 37 de ani.
– Da. Mama avea 19 ani când m-a născut. Așa trebuie făcut. Nu știu ce ar însemna pentru mine să am acum un copil, la 37 de ani sau la 40 de ani. Probabil că l-aș sufoca. Cu dragoste, desigur.
– Ne declarăm apți de a fi înfiați, dacă astea sunt condițiile!
– Am înțeles, dar eu vorbeam de copii.
– Păi ce, credeți că avem mai multă minte?
– Știu, bărbații se maturizează mai greu!
– Ați avut în plan să candidați?
– Nu, nu a ținut de o dorință personală, nici măcar intimă. Nu neg că m-am gândit la așa ceva, dar nu la o astfel de vârstă. Mă gândeam la o candidatură pe listele de deputați, nu pe cele de senatori. Dacă m-au recomandat colegii și dacă au considerat că am și capacitatea să fac pasul ăsta, atunci asta e!
– Ajungeți într-un asemenea post de demnitate publică. Ziceți-ne două aspecte pe care doriți să le remediați, în care vreți să corectați și să interveniți.
– În zona aceasta, pentru Călărași, punctual avem o problemă legată de turism. Apoi, ca problemă generală, nu numai locală, este cea a învățământului. Dacă sunt aleasă, ideea mea este să optez pentru comisia de învățământ. Desigur, nu voi putea face ceva direct pentru Călărași. Fiind profesor, pe discipline tehnologice, nu sunt în totalitate de acord cu forma actuală a examenului de bacalaureat. Cei care termină un liceu de specialitate ar trebui să aibă ca discipline, la acest examen, și cele de specialitate. Copiii din liceele tehnologice ar trebui să aibă această facilitate, să aibă ca probă de bacalaureat o disciplină de specialitate.
– Cunoașteți școlile din mediul rural?
– La țară am ajuns numai pe structura de liceu, nu în școlile gimnaziale. Dar sunt conștientă că există un deficit clar, unde nu se poate asigura transportul, unde nu se poate asigura un minim necesar pentru traiul zilnic.
– Știți din ce se trăiește la țară, de unde vin banii?
– Știu că tinerii au plecat. Cei rămași, dintre ei, au pensii…
– Sociale!
– Și sociale. Într-adevăr, veniturile sunt modice.

Cu cheia de gât

1466247_410146462447317_242131882_n

– Multe familii au ca singură sursă de venit alocațiile copiilor.
– Alocații pe care Partidul Social Democrat le-a dublat.
– PSD nu a dublat alocațiile copiilor decât în cazuri fericite. A dublat, mai degrabă, alocația de băutură a părinților!
– Să nu generalizăm. Dar știu că sunt și astfel de cazuri.
– La țară, familiile tinere plecate în străinătate își lasă copiii în grija bunicilor.
– Sunt și astfel de cazuri și aici se înregistrează și abandonurile școlare.
– Dacă tata rămâne acasă, cu copiii, iar mama e menajeră, în Italia, familia aia are 50 la sută șanse să se destrame.
– Aici e vorba de cum ai fost educat, de bun-simț. Eu sunt diriginte, de ani de zile, și am văzut astfel de cazuri. Însă, ca profesor, poți motiva copiii proveniți din astfel de familii destrămate, nu știu, prin mai multă atenție, copilul, dacă nu are modele acasă, le caută în altă parte, inclusiv în dascălii care-l formează.
– Vedeți cum e? Unii își doresc copii și nu-i au, alții au prea mulți și își bat joc de ei!
– Da, sunt și astfel de cazuri. Dar nu pot să mă declar împotriva familiilor cu mulți copii. Trebuie găsit sprijin ca acești copii să performeze, nu să se piardă.
– Ce-au făcut părinții dvs ca să nu vă pierdeți?
– Ai mei lucrau în 3 schimburi. Mama e laborant-chimist, iar tata a fost electrician. Au lucrat amândoi în același loc.
– Sunteți din generația copiilor cu cheia la gât?
– Da. De la părinți am învățat lucrurile normale. Esențial pentru mine au fost principiile. M-au învățat, în primul rând, să am bun-simț. Eu mă consider un om obișnuit. Cred că așa mă văd și călărășenii. În fond, sunt un simplu cadru didactic. Dacă vreți să știți, ieri, duminică, nu am gătit, am mâncat pizza. Dacă sunt singură acum, nu mai gătesc la fel de mult.
– Unde vă vedeți peste 10 ani?
– Nu îmi fac planuri cu o durată atât de mare. Dar mă gândesc ce fac în următorii doi ani, trei ani. Mă văd în Călărași. Îmi doresc o familie. Nu știu în ce formulă sau dacă voi înfia unul sau mai mulți copii. Vreau să înțelegeți că sunt o femeie care își plătește singură facturile.
– De ce trebuie să vă voteze călărășenii?
– Pentru că nu am forțat nimic, nici măcar această candidatură. Nu vin ca să cer un mandat, eu vin să demonstrez că pot exista politicieni de o altă factură, cu o mentalitate sănătoasă.
– Vă dorim succes!
– Vă mulțumesc!




Scandal pe strada Gladiolelor: Țața Ana vrea să se mărite! / Video

anaSunt ieșite la stradă și nu mai pot de grija unei vecine: cade casa pe ea, în arie au năpădit-o șerpii, iar ei îi este gândul la măritiș. Gura satului toacă mărunt, e o grapă care sparge pământul.

Hoașca și hăndrălăul

Sunt trei babe, alte două mai tinere, dar au același obicei: să se uite peste gard. Are 70 de ani și-i arde de măritat! Ne arătăm interesați. Extrem, extrem de interesați. Cine, măi? Uite, hoașca asta dă pă colț! Cade casa pe ea și ei îi arde de hăndrălău! Vrea măciucă tânără. O altă guralivă n-o mai dă pe după piersic: Ce dracu să faci cu aia, că io, dacă eram bărbat, nici pula nu mi se scula! Ne repezim, într-un suflet, la gardul Anei. Gardul stă să cadă, zici că-i bătut. Ana are lacătul pe ușă, dar grijuliile de peste șanț ne strigă că e încuiată în casă și să insistăm. Poate ne lovește norocul… Într-un final, iese și Ana. Ana Roman, în vârstă exactă de 63 de ani, de pe strada Gladiolelor, din satul Ștefan Vodă. E cochetă, ne spune că are obiceiul să se ducă la un salon de cosmetică, de la oraș. Acolo se vopsește la păr. Se pensează. Și mai are câțiva dinți. Cinci-șase. Dă ochii peste cap. E revoltată că vecinele nu mai pot de dorul ei. Ce atâta vâlvă? Decât să stai să umbli din casă în casă, să spargi numai case, mai bine te duci și anunți. Țața Ana a dat sfoară pe unde a putut că e în căutare de un suflet care să o giugiulească, noaptea, sub pătură. A dat anunț și la ziar. E văduvă de doi ani și se laudă că a crescut cinci copii. Dacă pentru ele e ceva nelalocul lor, că sunt măritate și noi astea văduve nu avem loc de ele… Are verișoara mea o vorbă: de astea măritate, n-are loc astea văduve. Ne zâmbește în vreme ce-i merge gura. Ne zâmbește galeș. Și o face pe sfioasa.

Cât stâlpul și până la buric

Ni-l descrie pe viitorul ales al inimii. Ne încadrăm. Oarecum. Să aibă 60-70 de ani. Să aibă o situație, dar nu multă, ci cât de cât. Că nici pe ea nu o dă bunăstarea afară. Cum ar veni, că ea nu are nimic, căzătura de casă unde își mănâncă amarul e a unei fete. Neapărat să aibă pensie, că și ea are. În primul rând să aibă o casă, să avem unde sta. Eu vreau o familie! Ne explică asta în timp ce gesticulează. Nu suntem curioși dacă vrea, de pe urma relației, și copii. Eu vreau familie, mamă! Despre răposat, mort de peste doi ani, zice că a vrut întâi să-l așeze, că ea nu lasă treaba neterminată, abia ulterior venindu-i gândul de măritiș. Prin sat, ce păcat, nu a găsit pe nimeni dispus să o învelească înainte de culcare. A avut și un pretendent. Sinceră să fiu, a fost. Primul, de exemplu, îi veneam cu capul la curea. Ne spune asta cu regret. E un mare dezavantaj ca el să fie înalt cât stâlpul de telegraf, iar tu abia să-i ajungi la buric. …Dacă nu te potrivești și la caracter… Eu vreau să fie un familist convins… Să te comporți cât de cât omenește, să ai impresia că te cunoști de când lumea. Țața Ana nu-l vrea pe primar, și el e singur. Nu s-ar da în lături să-l accepte, numai că omul e cam cu nasul pe sus, după părerea ei. Ei, nu prea ajung la înălțimea sa! Și apoi nu are nici curajul să-l întrebe dacă are de gând să se însoare. Și s-o ia pe ea de nevastă. Lasă, femeie, o să-i zicem noi, poate vă nășim! E din ce în ce mai sfioasă. Lasă genele în jos. E prea zbârcită ca să ne dăm seama dacă nu cumva și roșește.

Alain Delon care să nu fie țigan

Nu vrea ca pretendentul să fie țigan, cică nu are de gând să-și schimbe sângele. Nici blond, înalt și cu ochii albaștri. Merge și cineva mai tânăr. O întrebăm și face la fel. Se sfiește. Măcar un brunețel. Și ne explică de care brunețel. Așa, ca Alain Delon. Că nici ea nu e o zdrențuroasă, ca toate cutrele care-i poartă de grijă, vorbind-o de pe marginea șanțului. Una dintre cutre e Nuți. Ne spune imediat toată istoria ei: e provenită din Bacău și a venit, la un amărât din sat, cu trei copii atârnați de poale. Și ne șoptește, oarecum conspirativ: De muista asta îmi vorbești, mămică? Iar baba Nuți, așa crede ea, nu mai e așa, nu mai are obiceiul să practice sexul oral, dar nici ea nu știe câți a înșirat de la Bacău și până la Călărași. Când îi vine damblaua, pleacă, se duce la Dragalina sau la Ciulnița, unde baba Nuți are un amant. Secret. Ne scărpinăm pe după ceafă. De la Bacău, zici? Moldoveancă?! Hmm. Și are și gagic la Călărași?! A dracului fatalitate!!! În schimb, Nuți, cu un halat pe ea, bun de purtat pe uliță, face urechile mari când aude ce zice țața Ana despre ea. Ia foc. Urlă. Freamătă. Îi clocotește sângele. Cuum?? Ioo? Păi futu-te-n gură, stai că-ți arăt io ția acuma! Și râde: Hi, hi, vino, futu-te-n gură că ți-arăt eu ția acuma! Ne spune că țața Ana a mai luat bătaie de la ea, a primit câțiva pumni în cap. Auzi, a dracu, ce spune la omul ăsta? Că io m-am dus și aia, o fac în gură! Ei fii tu atent, Giorgico. Giorgica, de peste gard, râde. Ulița se animă. E rost de păruială.

Zâzanie băgată de Argint, cultivatorul de varză

Vino, fă, ieși dracului afară, futu-te-n gură să te fut io dar! Nuți e în sat de 31 de ani. Nici nu mai știe cum arată Bacăul. O întărâtăm: Hai, lasă gura, i-ai pus pe toți pe jos! Intră peste țața Ana, care încearcă s-o împace. Ce, ăsta e vocabular de femeie?! Nuți e și mai pornită. Vino, fă! Ana se scuză, nu ea a zis de Nuți că practică sexul oral, prin sat, ci Argint. Înțelecem că ăsta e cultivator și vânzător de varză. Fă, da de ce ai mâncat căcat tu de mine? Găsește o cutie cu lumânări și aruncă cu ele după Ana. Fă, vino că te ia mama dracului! Futu-te-n gură pe mă-ta! Păi dacă ăla-i prost, ești și tu proastă? Păi io așa am vorbit, fă, de tine? Fir-ai a dracul de curva dracu! Și Nuți, băcăoanca, își aduce și ea aminte că și țața Ana se duce cu un tractorist. Tu deșpărțești lumea… Scârba dracului! Făă, curva dracului! M-ai văzut tu că am luat-o-n gură? Unde sunt copiii tăi, fă? E decisă să vină cu toporul. Cum e în curte la tine, fă? Cum e în curte la mine, fă? Făăi, jiigoaso, vrei sî ti măriți? Îți trebuie pulă? Și spune și cum s-a dus țața Ana cu tractoristul ăla. Ne mirăm: numai tractorișți și de nicăieri măcar un pui de inginer! Stai cu picioarele-n sus, să-ți vadă pizda lumea! Fir-ai a dracu! Dar nici Ana nu se lasă: Tu așa să-i spui lu ăia de la Bacău, că ai venit cu trei după tine. Sau de unde dracu ești. Făă, oricum i-ai făcut cu cineva, doar nu ți i-a dat Dumnezeu! Lumea iese la gard. Înăcrita dracu! Dar toată vina o poartă cultivatorul de varză, numitul Argint, el i-a strigat așa. Du-te, fă, cine pula mea te ia pe tine? Iar Ana iar devine sfioasă: S-o găsi cineva să mă ia și pe mine!

Dragostea care te trage la groapă

Ana, aflăm, trăiește și cu ceferiștii, deși e văduvă doar de doi ani. A fost și cu altul pe câmp. Ni se explică: A fost să vadă știuletele. Tu l-ai văzut p-ăla, că are pula mare! În spate, câteva găini porumbace scurmă prin noroiul toamnei. Iese și un tătic, de la numărul 34. Ana stă la numărul 13. Nu e dispus s-o ia pe Ana. Nu-i bună! Umblă numai cu vopsele, d-alea, ea e cu cosmeticele, la noi se muncește. Cică aria ei e plină de balauri. O mănâncă șerpii. Ne spune să-i căutăm unul pe felul ei. Nuu, noi suntem țărani! Situația se calmează, în cele din urmă. Anei nu i se pare o faptă spurcată, așa zice, că vrea să se mărite. Nu văd ce atâta halai în toată comuna?! Ce să-ți povestesc, dau zvon în mahala că se mărită Ana! Și iar e sfioasă: Da, și care-i problema? Spune că, față de cațele de pe marginea șanțului, ea are pregătire, a lucrat ca vânzătoare la discuri de vinil, după care la un magazin de porțelanuri. Are pregătire, dar casa stă să cadă pe ea. Nu iese din iarnă. O lăsăm să se sfieze pe mai departe. La primărie, George Avram, primarul, e mucalit. Are de gând să facă o rubrică specială, pe site, una de matrimoniale, ne spune că dragostea nu are vârstă. Și că mai rea e dragostea de la bătrânețe! Asta te trage mai mult la groapă…




Cronici. Însemnări din cămașa de forță

La etaj, sunt cei tăcuți. Dacă taci îndelung, ai figura unui om înțelept. E curat. Așternuturile sunt strânse, deși e puțin trecut de ora 8:00. Ferestrele sunt deschise. Larg. Au gratii. Se aud, pe fundal, tacâmuri lovind în vase. Înțelegem că se servește micul-dejun. Dar asta la parter. Nu sunt zvastici pe pereți. Nici cifre. Nici cruci. Nici alte însemne ciudate. Nu scrie nicăieri când va veni sfârșitul lumii. Sau Iisus. Nu se aud strigăte. Și nimeni nu are privirea încărcată de furie. E un fel de pace care sperie.

Valium pentru Hollywood

APDSC DIGITAL CAMERA
APDSC DIGITAL CAMERA

Conștientizezi că liniștea e dată nu de starea de mulțumire a pacienților, de faptul că au reușit, în cele din urmă, să se înțeleagă pe ei înșiși și să ajungă la un echilibru interior. În cabinetul doctorului Florin Țucudean, care a fost de gardă peste noapte, găsești motivele acestei acalmii. Zyprexa 10 mg, pulbere pentru soluție injectabilă, cunoscută uzual drept Olanzapină, Leponex, Haloperidol Richter, un antipsihotic judecat greșit, câtă vreme acesta este folosit și ca profilaxie şi tratament de linia a doua în cazul efectelor secundare ale chimioterapiei, spre exemplu, Levomepromazin, pe scurt, Levo, Clopixol, cu substanță activă diclorhidatul de zuclopentixol, utilizat în tratamentul schizofreniei şi altor psihoze înrudite, Risperidonă, Tiaprida, pentru alcoolicii agresivi. Urmează benzodiazepinele, anxioliticele, mai precis, astea tratează frica, frica interioară, de la Diazepam, botezat și Valium, luat cu pumnul, prin anii 80, inclusiv de vedetele de la Hollywood, Medazepam, ca să-ți dispară nodul din gât, în fond medicamente extrem de ieftine la acest moment și nu știm cât de eficiente câtă vreme la modă este să iei, înainte de culcare, câte un Sedatif PC, cu fabrica pe 2 avenue de l’Ouest Lyonnais, 69510 Messimy, Franţa, bun pentru fetele mari extrem de sensibile și extrem de îndrăgostite, dar care măcar nu dă dependență, ca în cazul medicamentelor cu substanță activă alprazolam, luate pentru atacurile de panică, în depresia de tip nevrotic.

Pavilion pentru bacovieni

Spitalul are două pavilioane. Alte două sunt nefolosite. Pe medie, sunt internați 100 de pacienți, ne explică doctorul Florian Țucudean. Majoritatea sunt cazuri sociale. E o secție de acuți, împărțită în două, bărbați și femei, cu un total de 90 de paturi. La fel se întâmplă și pe secția de cronici, dar care are numai 50 de locuri. Peste drum, e o altă secție, ceva mai mică, pentru nevroze. Pentru bacovieni. O zi obișnuită are niște repere, însemnând orele de masă, tratament, apoi orele de vizită. Mulți dintre pacienți sunt uitați de familii. Sunt abandonați. Se tratează schizofrenia și tulburările înrudite. Se tratează depresia. Tulburările de personalitate. Iar doctorul Țucudean, oarecum doct, ne explică, în linii mari, formele de depresie. Sunt și cele grave, endogene, care pleacă dinăuntru. Rotunjește cuvântul dinăuntru atunci când îl rostește. Toți purtăm pe dedesubt forma asta de depresie. Cele endogene sunt mai aproape de o boală psihică autentică. A ajuns în satul Săpunari, după ce a trecut pe la Spitalul Militar Central din București. Aici profesează de mai bine de 6 ani. Nu ne dăm seama de ce, dar are figura unui om resemnat. Învins. Îi spunem că e o mare diferență între un doctor care tratează infecția unei unghii și un doctor care tratează dezechilibrul psihic. Dizarmoniile care macină pe sub piele. Pe sub carne. În fond, judecând în ansamblu, este nu atât un doctor psihiatru, cât un doctor de suflete. Cele mai multe dintre ele extrem de chinuite.

Zăbrele pentru suflet

Impactul emoțional este extrem de puternic. La etaj, la 2, pe secția de cronici, aruncăm un ochi, în fugă, prin ușa deschisă de la grupul sanitar. Nu e nimic ieșit din comun. Nimic care să sperie, nimic care să stârnească interesul. E un grup sanitar ca oricare altul. Nici murdar, nici strălucind de parcă ar fi fost frecat cu Ajax Flora Fiesta. Saloanele au, în general, câte 4 paturi. Pereții sunt placați cu faianță albă. Sunt și rezerve. Sunt dotate cu televizoare color. Ceilalți pacienți, mai puțin norocoși, pot urmări programele direct pe hol. Iar holul îți dă impresia unui vacuum. E o idee preconcepută faptul că balamucul nu e altceva decât un loc de pierzanie. Dacă pușcăria e un loc unde sunt închise trupuri, atunci balamucul e un loc unde stau zăbrelite sufletele. Cu anii. Cu zecile de ani. Ne uităm la ea, nu are mai multe de 1,30 metri. Un suflet într-un boț de oase și carne. Are cocoașă de ambele părți, și în față, și în spate. Pe scurt, însoțitorul nostru ne povestește mica ei istorie. Are oligofrenie. Și riduri. În spital e de din 1976. Nu are unde să plece. Nu are pe nimeni. Ne face semne disperate, oarecum șmecherești, să-i dăm bani. Într-un salon, un bătrân este cufundat în propria-i minte. E sedat. Lângă pat, are un cadru pentru paralitici. Un tânăr, conștient de prezența noastră, ne salută. Bună-ziua. Apoi întoarce capul spre fereastra zăbrelită și privește acolo, într-un punct fix.

Dragoste în loc secret

Secția e aproape goală. Cum spune doctorul Țucudean, e o oră la care pacienții zburdă prin curte. Se strâng toți numai când e timpul pentru administrarea tratamentului. Nimeni nu stă încuiat, legat, prins în lanțuri sau în cămașă de forță. Nu vedem nici camera aia cu pereții tapetați cu burete. Azi, nici nu se mai folosește așa ceva. Asta facem, încercăm să-i lăsăm să umble. Iar curtea este foarte mare. Cât un stadion. Cât două stadioane. O vizităm în treacăt. Mariana, tânără, țigăncușă, încearcă să facă rost de bani, spune că vrea să bea o cafea. Îi cere doctorului o bancnotă de 1 leu. Apoi încearcă și cu una dintre asistente, de această dată motivându-și cererea prin faptul că vrea să-și cumpere salam. Nu are de unde. La chioșcul de lângă spital, la vânzare există pâine, niște borcane cu bulion și câteva perechi de papuci. Nouă ne spune altceva. Vrea să-și ia tampoane. În schimbul banilor, ne propune să mergem într-un boschet, are ea un loc al ei, secret, extrem de secret. Mergem acolo și facem ce vrei tu. Și ne zâmbește. Cei de-aici, nu au nici o formă de venit. În cazul extrenărilor, deseori medicii se văd nevoiți să le dea bani pentru transport. Asta spun, mă externați, dar eu cu ce plec acasă? În plus, nu sunt asigurați, iar asta duce la un lanț continuu de slăbiciuni: fără asigurare, nu au acces la medicamente, în sistem ambulatoriu. Iar fără medicație, mai devreme sau mai târziu, pacienții cronici ajung tot la etajul 2, unde ferestrele sunt larg deschise. Și zăbrelite.

Medicamente pentru fericire

Doctorul Țucudean e de acord cu noi că, de-a lungul vieții, poți fi tulburat în mai multe feluri, de mai multe ori. În fapt, și dragostea este tot un fel de tulburare psihotică. Un fel de scurtă nebunie. A trecut și el prin așa ceva. Recunoaște fără să clipescă: Sunt dovada vie că așa este! Așa ceva trăiești o perioadă limitată. Din păcate. Și zâmbește: E starea aia când îți pierzi un pic controlul. Îți dă un curaj de natură pozitivă. Dar satisfacțiile, la nivelul acestei profesii, într-un asemenea cadru, sunt rare. Extrem de rare. Spitalul este pe o cale secundară, pe un drum județean care leagă comuna Lehliu-Sat, din județul Călărași, de comuna Anxintele, din județul Ialomița. E câmpie de jur-împrejur, cât vezi cu ochii. Iar acum, în plină vară, e și extrem de multă lumină. Satisfacția unui doctor psihiatru, într-un astfel de spital, e dată de faptul că există pacienți care nu se mai întorc, reușind să țină boala sub control, prin administrarea tratamentului la domiciliu. M-a sunat o mamă, am avut un caz, băiatul acesteia nu a mai venit la noi de doi ani. M-am chinuit cu el. Nu lua tratament, nu lua nimica. Mă certa, mă bătea, mă gonea. Acum e bine, e acasă. Satisfacție mai mare nu-ți trebuie… Iar satisfacția, cota de automulțumire, de fericire, până la urmă, e dată de nivelul de serotonină din creier. S-au inventat medicamente care pot crește nivelul acesteia. Care pot stimula secreția de serotonină. Te pot face fericit fără să fii. Sertralina, din Zoloft, escitalopram, din Cipralex, maleat de fluvoxamină, din Fevarin.

Cu emoțiile pe tavă

simona-trifu

O discuție, la nivel teoretic, cu medicul șef, doctorița Simona Trifu, e o încântare. Încă nu are 45 de ani, se laudă cu 4 copii și arată, totuși, formidabil. Și chiar e extrem de frumoasă atunci când vorbește, când înțelegi că profesia, în cazul ei, nu a fost o alegere întâmplătoare. Predă și la Universitatea din București. Scrie versuri delicate. Rogu-te, Doamne, dă-mi hrană în taină, / vin fiert și prune uscate / în podul cu vise al casei, / acolo unde iedera se încumetă să se suie în vara tardivă. Vorbește cald, ca și când te-ar mângâia direct pe inimă. Ne spune că între doctor și pacient se creează punți nevăzute, în termeni de specilitate așa ceva se numește transfer de afectivitate. Într-adevăr, un pacient poate să transfere asupra medicului psihiatru toate trăirile lui emoționale. Și pozitive, dar și negative. Iși știe pacienții nu altfel decât cu emoțiile pe tavă. Un astfel de medic, mereu pe drumuri, mereu navetist, exilat într-un astfel de mediu, în mijlocul pustietății, cu tot cu sporuri, câștigă undeva la 900 de euro. Simona Trifu ne explică: Cine-și alege meseria asta, dacă o faci realmente din suflet, motivația financiară nu e printre primele. Cumva știi cam la ce drum te înhami. Și deschide un dosar de observație clinică. E gros cât unul de urmărire penală. Ne citește apăsat în ce constă motivarea unui doctor psihiatru. 10.04.2015. D-nei Dr. Mai sunt două zile, Paștele a sosit! / Eu ca pacient, vă doresc tot ce v-ați dorit,/ SĂNĂTATE, FERICIRE și un „IERURE” sănătos, / Pentru întreaga familie dar și pentru cei de jos. Textul e scris de o învățătoare. Tulburată.

A dispărut Ana Karenina

Cum e doctorița Trifu, din perspectiva pacienților? Simplu! Are tactul necesar și răbdarea necesară, / Mă-nțelege și m-ascultă și are răbdare multă / Și la vizită-a venit (ora 11:), dânsa blând mi-a vorbit, / E frumoasă și desteaptă, multe calități, dar și cea interioară este… NU DISPREȚ Nivelul de tulburări psihice a evoluat. Nu-l mai întâlnești pe Ceaușescu. Nici pe Napoleon. Nici pe Alexandru cel Mare. Nici măcar pe Ana Karenina. Pe cea din urmă, medicul șef de la Spitalul de Psihiatrie Săpunari a întâlnit-o în ultima ecranizare din 2012, cu Keira Knightley în rolul principal, în regia lui Joe Wright: Realmente pare că în momentul sinuciderii, ea a făcut o stare crepusculară. Ca să poată să comită gestul sinuciderii, din film reiese că ea era cu un senzitivism și o sensibilitate maximă și că ea a comis gestul sinuciderii, adică să poți să te sinucizi trebuie să ai o modificare a câmpului de conștiență pe care ți-o induci cu o forță psihotică, să poți să comiți gestul. În cazul personajelor istorice, ni se explică, avem de-a face cu dizarmonii grave de personalitate. Nu pot fi reparate cu medicamente. Dizarmoniile de personalitate grave, cu funcționare cvasiconstant modificată pe durata vieții, mai rar ajung în psihiatrie. Ceea ce e mai prost! Sunt undeva la marginea societății sau dacă li se dă cale liberă să ajungă în vârf…

Mecanic în stare crepusculară

E un loc care incită. Spitalul ascunde drame neștiute. Închipuite sau nu. Mai mari sau mai mici, dar cine stă să le cuantifice intensitatea? Pe-afară, țigările se fumează până la unghie. Se trage din ele până când îți arzi degetele. Până când nicotina se depune în straturi, pe piele. Și totul se face privind undeva, într-un punct fix, știut doar de tine. Nu contează că pantalonii de pijama sunt trași cu mult sub coapse. Nu contează că starea de conștiență îți este cu mult diminuată și că tot ceea ce faci, faci mecanic. Plecăm cu impresia că totul se află într-o permanentă stare crepusculară, într-o zonă crepusculară, unde doctorii, mai înainte de toate, sunt niște oameni extrem de nefericiți, ajungând, la un moment dat, să se identifice cu proprii pacienți.




Când îți pune Dumnezeu mâna în cap, dar preț de numai câteva clipe / Video

A fost condamnată, în repetate rânduri, pentru furt calificat. Un timp, a stat și în arest preventiv. În 22.05.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a condamnat-o la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare. E perioada în care Angela Lican, de fel din satul Valea Roșie, județul Călărași, hălăduia prin capitală, unde fura cam ce era de furat. De regulă, fura flori, de pe domeniul public. A beneficiat de clemența magistraților. Într-un final, Judecătoria Sectorului 4 a trimis-o după gratii. Pentru 2 ani și jumătate. În plus, i s-a interzis să mai pună piciorul în București vreme de 5 ani, după executarea pedepsei. A fost eliberată condiționat. Aproape concomitent, Judecătoria Sectorului 2, într-un alt dosar, în 22 februarie 2013, a condamnat-o, tot pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la 3 ani închisoare. Așa a ajuns din nou la Penitenciarul de Femei Târgșor.

Visând la Becali

A beneficiat și de clemența președintelui țării, fiind unul din puținele gesturi de acest fel făcute de Traian Băsescu, în cele două mandate în care a ocupat funcția supremă în stat. A grațiat-o la 3 iunie 2014, în baza unor motive umanitare. Angelica Lican mai avea de stat în pușcărie o perioadă de 2 ani și jumătate. În schimb, acasă, la Valea Roșie, un sat aparținând comunei Mitreni, la care se ajunge ieșind de pe DN 4 București – Oltenița, în plină câmpie și aproape de o pădurice, o așteptau 5 copii. Al 6-lea i-a murit cât timp a stat după gratii. Vreme de câteva zile, Angela Lican a fost în atenția opiniei publice. A fost prezentată ca o adevărată supraviețuitoare. Ca o lupătătoare desăvârșită. Femeia pe care un sistem nedrept a pus-o la zid. Un sistem politic, un sistem social, ambele profund inumane. Până la vârsta de 38 de ani, a născut de 6 ori. Angela e femeia care a furat de foame. Pentru a-și crește copiii. A fost luată pe sus, din Oltenița, în momentul când a vrut să-și schimbe actul de identitate. A fost dusă direct la pușcărie, chiar dacă s-a tot plâns că are acasă o fetiță, de doar câteva luni, pe care o alăptează. A ajuns la pușcărie pentru că, în mod repetat, a furat lalele, de pe domeniul public, de prin parcurile municipiului București. În cele din urmă, a fost lăsată liberă, acasă, aproape de copii. S-a bucurat și de sprijinul material oferit de oameni cu posibilități impresionante. Un astfel de gest a fost făcut de Gigi Becali, un personaj pitoresc, pe care orice necăjit visează să-l întâlnească măcar o singură dată în viață. Casa Angelei Lican se află la marginea dinspre sud a satului, de la strada ei mai mergi un colț și dai direct în pădurice. E pe o coamă. Ni se spune: Urci dealul și vezi care casă nu are gard, acolo stă Angela. În schimb, în câmpie, orice denivelare, oricât de mică, e un deal. Și unde e un deal, neapărat e și o vale. Iar dacă orice casă de pe coama aia, care nu are gard, ar fi a Angelei, atunci Angela ar avea multe, foarte multe case. Zece.

Fier pe pâine

Deși e devreme, Angela Lican e trează. Nu trebăluiește prin curte. Nu are de ce. Nu vezi un rând de roșii. Un rând de ceapă. Un vrej de fasole ridicându-se pe gard. Nu are cum. Nu are pe ce să se salte. La casa Angelei se poate intra de oriunde. La stradă, are ridicat un zid, e tencuit și e pe post de gard. Se poate intra pe lângă el. Sau prin locul unde s-ar vrea făcută o poartă. Dar nu sunt porți pe la arii, aici. E zona țigăniei, cum spune tot satul. Porțile sunt de fier, iar fierul se poate transforma ușor în câteva bancnote, se comercializează cu 0,7 lei pe kilogram. 5 kilograme de fier înseamnă câteva pâini. Patru. De la grațiere, casa Angelei nu a suferit nici o transformare miraculoasă. Arată la fel ca în urmă cu doi ani. Jumătate tencuită. Geamuri cu ramă din plastic. Odăile din față nu sunt locuite. Par devastate. Trebuie să numărăm cinci copii, trei băieți și două fete. În prima odaie, un fel de antreu, nimic nu s-a schimbat. Pe o canapea veche, aceeași canapea din urmă cu doi ani, deși a aproape ora 9:00, cel mai mare copil al Angelei, are 21 de ani, încă doarme. Același câine care, în urmă cu doi ani, părea debusolat de mulțimea strânsă ciorchine la stradă, își face și acum de lucru prin zonă. Pare mai degrabă o gioarlă hămesită. I se văd coastele, mai mult alunecă și dă, de fiecare dată când nu suntem atenți, să ne muște de glezne. Marș, nebuno! Iar Angela face și acum ceea ce făcea și înainte: Stau acasă, cu copiii. De fapt, alocația acestora e singurul venit sigur al familiei. Spune că soțul, Marian, mai muncește cu ziua. Că și băieții cei mari fac la fel. Și așa e, cel mai mare dintre băieți muncește deja, e uluit de prezența noastră, abia face ochi și pare speriat. Nici urmă de ceilalți doi băieți. Oricum, nu au mai mult de 14 ani.

Love, love, love

Nu mai fură flori, nu mai fură nimic, așa spune. Primarul din Mitreni, Tudorică Minciună, care se vede că e om așezat, în schimb spune că măcar curent electric fură, deci tot fură ceva. Casa e branșată ilegal la rețeaua de tensiune. Când se aprind becurile în sat, are și Angela cum să aprindă becurile în antreul ăla. Sau în cameră. Se intră pe o ușă din plastic alb. Cineva din arie a scris pe ea, strâmb: LARUCA + florin. Apoi sunt desenate câteva inimi săgetate. Love, love, love. În antreu, poți săpa. Nu are pardoseală. Pereții sunt dați cu var albastru spălăcit. Îi sărut mâna și lui domnu Gigi Becali, de ne-a ajutat de am putut și noi să ne punem pe picioare. Acum ar vrea același lucru: Și dacă cineva poa’ să ne mai ajute și pe noi să ieșim din sărăcia asta… Ridică din umeri. Sunt amărâtă rău. Că nu putem să ne descurcăm într-un fel. Sărăcia asta înseamnă, în camera de lângă antreu, două paturi, un șifonier, toate aproape noi, o sobă de teracotă, dar și un tavan care stă să cadă. Are burtă. Niște fire atârnă, pe mijloc. Cele două fete își fac de lucru în unul din cele două paturi. Între ele, se află un scaun de bucătărie. Pe scaun, un recipient de plastic: Albacher, 2,5 litri, bere blondă Premium. Mai e ceva spumă. Atât. Asta vreau, cineva cu suflet mare să mă ajute și pe mine, să termin ce am început. Despre Traian Băsescu, fostul președinte, asta spune: Îi mulțumesc din suflet, să-i dea Dumnezeu sănătate. Și-și fac o cruce, mai mult imaginară. M-a ajutat să fiu lângă copiii mei. Ca președinte, pentru ea și pentru copiii ei, a fost foarte bun. Și pentru țară. Cu toate că-l acuză lumea, dar eu l-am văzut altfel… Dacă mai vrea ca să mai fie președinte, noi îl votăm. Nu se lasă până nu-i spune câteva vorbe, așa cum știe ea mai bine: Te-avez bahtalo. De trail șave, te-avez bahtalo, tu del so cames. Ne și traduce: Să fie sănătos, să-i trăiască copiii și să-i dea Dumnezeu ce-o vrea el.

Garanții de la primar

Sunt oameni care nici nu vor ajutor, e părerea primarului din Mitreni, Tudorică Minciună. Angela Lican, imediat după ce a ieșit din pușcărie, s-a trezit și cu niște bani, un teanc de bani, Gigi Becali a făcut un gest creștinesc, așa că femeia a avut în casă suma de 200 de milioane de lei vechi, 20.000 de lei de acum. Nu s-a dus fuga să-și plătească taxele și impozitele locale, rămase restante. În schimb, Angela și-a luat mobilă. Alea două paturi și un șifonier. Și-a mai luat televizor și mașină de spălat. Asta în condițiile în care nu avea curent. Nu avea nici apă. Nu are nici acum. Ulterior, mașina de spălat și televizorul au ajuns prin vecini, vândute la jumătate de preț. Despre copii, asta știe primarul: Nu sunt deloc liniștiți. Și nu le are grija, îi lasă mai mult pe stradă. E singura care ne face probleme, dintre țigani. Primarul nu mai știe cum s-o ajute pe Angela Lican. Spune că i-a dat și bani. Asta știu, niciodată nu au bani, totdeauna vin să le dau. De unde să le dai?! Și acesta știe că banii, ăia puțin, în casă la Angela, se duc și pe băutură: Sunt oameni care poți să-i ajuți și care trebuie să-i ajuți, sunt oameni care oricât de mult i-ai ajuta, tot nu au. Nu există soluții pentru cei din familia Lican, asta spune primarul. Ridică din umeri: Eu nu știu ce să le fac. Ce să le fac?! Problema lor nu se rezolvă nici dacă găsim în fiecare zi câte un Gigi Becali. Ei tot așa vor trăi, vă garantez lucrul ăsta.

Să se aleagă praful

Fetele se țin de poala Angelei. Sunt desculțe. În spatele casei, sunt câteva pâlcuri de ștevie devenită ațoasă. Asta crește și în asfalt. O bicicletă de culoare mov, fără coarne, fără șa, zace aruncată. Cândva a fost nouă. Nu demult. Gătește într-un alt corp de casă. Prin bunăvoința proprietarului. Și asta pare părăsită. Se vede că plouă prin tavan. Pereții sunt dați toți cu același var de un albastru spălăcit. Farfurii mânjite cu sos de cartofi, un colț de pâine, o cutie în care a fost cândva smântână, Boni, plină cu sare grunjoasă. Pentru 25 de lalele care am furat eu, nu e corect. Și ceea ce văd, de mii de euro, de miliarde de euro, îi dă acasă și trăiește acasă, în libertate, e ceva ieșit din comun. Și face un gest ca și când să se aleagă praful de ei. Cel puțin nu m-a ajutat statu’, să m-ajute statu’, să zică așa, mă, i-a murit un copil la femeia asta datorită nouă, că și-a lăsat copilu’, de 3 luni, și-am plecat la pușcărie. Nu l-am lăsat la spitale, l-am lăsat aici, acasă, în amărăciunea asta… A murit din cauza la sărăcie copilul meu. Și spune că nici nu mai vrea să facă alți copii. Că nu are cu ce să-i crească. Păi cu ce să-i mai cresc? Adevărul e că nici înainte nu avea cu ce. Iar pe cei pe care-i are, îi trimite la școală nu pentru că vrea, ci pentru că nu are încotro. Măcar ei să fie bine… Ieri, pe seară, au lenciurit sosul ăla cu cartofi. Au spart și un cățel de usturoi. Nu știe ce va face azi. Îi întindem niște bani. Dă să plângă. Se anunță o altă zi în care în casa Angelei lican se va pune masa. La amiază. Pe strada aia ca o coamă, lumea iese în praf. Urcă și o căruță. Agale. Și toți ieșiți se miră de norocul Angelei: a fost la pușcărie și pe urmă i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Dar numai preț de câteva clipe.




Veselie pe datorie și julituri de la spirt, amin! / Video

Are 78 de ani, e în formă de seceră și vede lumea de undeva de jos. Cam de la 1,30 metri. Privește mai mult spre pământ decât la chipurile celorlalți oameni. Cu atât mai puțin spre cer. Ca să-l vadă, e nevoită să facă un efort fizic deosebit. Iar adevărul e cinic: la o astfel de vârstă, e normal să privești spre cel care te cheamă. Insistent.

Buf, buf, buf

E tipică. Are șorț, batic, ciorapi groși, de culoare închisă, fustă până la rotule, ilic. Are și papuci de gumă. Îi târșie. Are și baston. Bastonul e un prieten de nădejde. O ajută să nu se încovoaie și mai mult. A dormit prin vecini. Ne spune și de ce: cu două zile în urmă, a luat pensia, 400 de lei. Asta pe la amiază. Seara, nu mai avea decât jumătate din bani. E zăpăcită de cap, nu mai știe unde a pus restul banilor. I-o fi luată el, nu știu. El e băiatul acesteia. Și are 55 de ani. Iar mamaia se cutremură: Nu mai știu de frica lui, nu mai știu… Și ne spune cum o bate: cu picioarele pe spinare. Buf, buf, buf. Insistăm: Îmi zice fel de fel de vorbe, mânca-mi-ai, sugea-mi-ai, mă scuzați. Și se miră și ea: Păi așa se vorbește c-o mamă? Iar mama crede că noi suntem domnu’ șef, așa că ne spune tot: Mamă, îmi zice, eu vreau femeie. Și se oprește, dar insistăm: Spune tot, mămăiță! Și leagă greu cuvintele: Mi-e rușine, domnule, mi-e rușine. Înțelegem că, prin ianuarie, după ce a tuns-o într-un mod original, adică i-a tăiat părul cu cuțitul, s-a apucat să-i sfâșie cămașa de noapte. El, adică băiatul acesteia, avea chef de sex. E normal să-ți iubești mama. Cu foc! Mai ales când îți ia Dumnezeu mințile!

Antipsihotice cu vodkă

Mămăica se numește Tolea Sultana. E din satul Ștefan Vodă, un sat care a devenit celebru, în ultimele zile. Lumea de-aici a luat-o razna. Nu s-a mai pomenit de ani de zile să fie atâtea scandaluri. Săbii, cuțite, topoare în cap, sape agitate, de Lăsata Secului. Asta fiindcă niște amețiți au vrut să arate că fetele din satul lor nu au voie să fie curtate de băieții dintr-un sat vecin. Înainte, o femeie a fost sfâșiată de câinii pe care-i avea în arie. Cel mai feroce a fost cel din rasa pit bull. Îl creștea de pui. E vorba de Stela Boerescu, de 50 de ani. A stat zile bune prin spitale. Acum e fără o ureche și fără o parte din scalp. Zice mersi că încă mai e în viață. Pe strada Gladiolelor, Gătej Ilie s-a trezit în curte cu doi hoți. A scăpat cu o toporișcă dată-n moalele capului. Și el a supraviețuit. Are 81 de ani. În schimb, Craiu Constantin, în vârstă de 75 de ani, nu a avut nici o șansă. Locuia pe strada Libertății. Târziu, l-au găsit vecinii cu gâtul tăiat. Se bănuiește că un nepot i-ar fi făcut de petrecanie, Craiu Marian, îl tot căutau echipele de criminaliști. Imediat după asta, Dima Marian, 41 de ani, care avea obiceiul să amestece antipsihoticele cu vodkă, remediu universal pentru sila cronică, a fost găsit atârnând în streang. Satul merită o sfeștanie. Sau mai multe.

Tunsă cu cuțitul

Tot pe strada Libertății stă și Tolea Sultana. O duce acasă primarul, George Avram. O ține de mână. Ușor-ușor. Copăcel! Casa e de tule. E lipită proaspăt și dată cu var. Alb. Are și prispă. Primarul îl strigă pe frizerul de ocazie. Mihai! Mihai! Și-l ceartă pe golan: Tu crezi că eu nu am altă treabă decât să o aduc pe mama ta? De ce o izgonești, mă, de ce-o bați, mă? Mihai are fața spășită: N-a bătut-o nimenea. Are și brațele arse. Cică a folosit o cremă de gălbenele. Era expirată. Cum, mă, n-ai bătut-o, că are și răni! Iar golanului i se pare ceva firesc: Păi și eu am răni. Și dă să-și ridice cracii pantalonului. Iar pantalonul stă pe el ca pe ulucă. Spune că are răni pe picioare, dar nu fiindcă ar fi fost bătut de bătrână. Nu, nu mă bate ea. Nici nu ar avea cum, bătrâna abia se ține pe picioare. Dacă bați din palme oarecum mai aproape de ea, o pui la pământ. N-a găsit banii, bre. Și banii erau în ăla a lu’ matale, în pliant, în poză. Ea nu știe unde pune banii. În rest, nu a bătut-o nimeni. E o femeie bătrână, neputincioasă, vezi și tu cum arată! Dar Mihai e rămas de-aseară. A avut omul bani, doar a luat cea bătrână pensia, rahatul ăla de 400 de lei. Și pe cine am omorât? Ne edificăm: nu a băut decât trei beri. Și o sticlă de spirt medicinal. Și are o față de parcă ar vrea să se dreagă. Noroc!

E cu dus și cu întors

Despre viol, Mihai pare contrariat: Ce-ai făcut, fă? Bravo, fă! Păi știam că faci asta… Făi femeie, tu îți dai seama ce ai făcut acuma, că m-ai băgat în pușcărie? Bravo ție! Dar mămăica o ține pe-a ei: Mi-a zis din somn: mamă, eu vreau femeie. Mi-a cerut mie, ce mai încolo și-ncoace. Mihai, bețivanul, își face cruce: Doamne-ferește! Și-l ia drept martor pe primar, pe Georgică Avram: Știe și dom’ primar, m-ai băgat în pământ și pe mine și pe tata. Iar primarul asta știe: Păi știe, mă, că a mai venit la tine, ți-a atras atenția cu aceeași situație și tu nu te-ai îndreptat. Și-așa aflăm, iată, de ce s-a spânzurat Dima Marian, de 41 de ani, mai zilele trecute, ăla care amesteca antipsihoticele cu vodka. Aflăm de la Mihai: Păi așa a făcut și ăla, cum s-a spânzurat, că s-a culcat cu mă-sa! Vorbește gura vrute și nevrute, cine s-o astupe? Și se jură că nici nu o bate. Nu! Nu o bat, aseară mi-am dat cu spirt, că am mâinile arse. Dar îl contrazice mamaia, și-a dat un drac, l-a băut! Iar vecinii, ai dracu’, toți spun aceeași placă: Da, spun că o bat, că e ai lor. Da, da, recunosc. Iar vecinii spun asta nu pentru că au ceva cu el, ci doar că sunt răi: E cu dus și cu întors, e mai multe! Și de copiii mei ai râs, așa ai făcut toată viața! Ce-ai făcut, femeia lui Dumnezeu? Bravo, să trăiești!… Tu pentru mine nu mai ești mamă! Amin!

Fenobarbital de dus la notar

Nu e rost de discuții: Băi Mihai, tu ai o boală psihică. Și recunoaște: Păi am, că sunt tot, tot julit. Și-și arată mâinile. Dă să-și ridice din nou cracii pantalonului. Că așa se întâmplă când ești cu capul, îți apar julituri în coate. Și pe genunchi. Iar mămăica, de această dată, e decisă: nu vrea să-l mai vadă. E dusă de primar la postul local, să facă, iar, reclamație. Iar câteva ulițe mai la vale, fata Sultanei Tolea se vaită și ea. O cheamă Tudorița. Nu are cum s-o țină la ea în arie. Are soțul bolnav. E epileptic. Nu am cum. Eu dau banii pe medicamente. Eu mă internez. Ăsta se internează. Își pune mâinile pe piept: Eu nu am ce să-i fac! În viziunea ei, cel care trebuie să ia măsuri e primarul: Are două dosare la parchet, să facă primarul! Că ea nu poate, că are, normal, bărbatul bolnav. Ia fenobarbital. Ia carmazepină. Așa spune ea. Medicamentul, însă, se numește altfel. Nu stăm să-i explicăm. Pe scurt, e și ea o femeie cu o droaie de necazuri. E și ea terminată cu nervii. Și are și poliartrită. Trebuie să se interneze de nu mai poate. Sunt cu coloana, sunt cu circulația, sunt cu toate. Nu a mai fost așa când a dus-o pe bătrână la notar, să vândă din terenul de pe câmp. E mama ei, dar primarul să facă dreptate, că ea nu are ce să facă dacă Mihai vrea femeie și-și călărește mama. Care e și mama ei. Sunt cu toate alea. Sunt cu nervii la pământ. Eu nu mai pot. E mama mea, dar nu am nici o putere.

Pe datorie, ca binecuvântare

Iese și epilepticul. Le știe și el pe toate: Da, domnule, așa face. Ne arătăm noi curioși: Adică? Și vorbește rar: Trăiește-cu-maică-sa. Apoi e explicit: O fute pe mă-sa. Dar el e un tip normal, a fost bătrâna și la el, a ținut-o 5 ani, dar numai în vârful patului, însă el nu i-a făcut nimic, chiar dacă era soacră-sa. Nici n-am mișcat. Și uite ăla ce-i face! Mămăica e rămasă la postul de poliție. Asta în centrul satului. Nu se știe unde a dormit peste noapte. E amiază. Ne gândim că face 100 de metri pe oră. Pănă acasă, unde stă cu băutorul de spirt, ar ajunge în câteva zile. Tot în centru, e și crâșma lui Savu Mihai. Și ăsta se visează primar. De vreo 25 de ani. Dă de băut pe datorie. E cald, berea e o binecuvântare. Se bea pe o terasă improvizată. Georgică Avram, primarul, rămâne prin zonă, vrea să știe cum rămâne cu bătrâna. Bătrâna vrea să se ducă la spitalul de la oraș, să rămână acolo internată. Criminaliștii se rătăcesc prin sat, îl caută pe Craiu Marian, nepotul lui Craiu Constantin, bătrânul de 75 de ani găsit cu beregata tăiată. În schimb, șeful de post, Neacșu Gheorghe, aleargă după ăia care rup afișele electorale. Mai ales p-alea social-democrate. E de bine: e campanie electorală, iar un alt candidat, auzim, Ionel Zardova, a tăiat 60 de porci. A împărțit carne la toate ariile luminate. Să-i fie electoratului de bine și la vară cald.




Pe repede-nainte: Bani fără număr, până te-apucă damblaua! / Video

Se numește Stanciu Marian Florin și are 36 de ani. Am dat de el prima dată în urmă cu o lună. Zâmbea nevinovat, deși avea la poartă atât o mașină de poliție, cât și una de prim-ajutor. Doar escaladase un stâlp, avea nevoie să-i funcționeze instalația electrică din casă, așa că dorea să o lege la firele de tensiune, fiindcă omul voia să se uite la televizor.

Drujbă pentru salcâmi

APDSC DIGITAL CAMERA
APDSC DIGITAL CAMERA

E provenit în satul Grădiștea. De fel, e din Călărași. În sat, nu e cunoscut drept recalcitrant, cât reclamagiu. Se plimbă, cam în fiecare zi, cu o drujbă în mână. Cică încearcă să găsească de lucru pe la curțile gospodarilor care au lemne de tăiat sau copaci de doborât. Salcâmi mai ales! Asta când nu e frig și nu sunt ghețuri, pe șleauri. Atunci plimbă o lopată. Pe Constantin Corbu, primarul, l-a dat în judecată la jumătatea acestei luni. Dosarul are ca obiect pretenții daune morale. Îi cere suma de 100.000 de euro. Primarul, însă, știe că suma e de numai 100.000 lei. O bagatelă! Unui văr, Marcu Gabriel, îi cere tot 100.000 de euro drept daune morale. Chiriță Ștefan, un administrator de firmă, în viziunea lui urmează să-i plătească suma de 1.000.000 lei. Chiriță Ștefan e administratorul firmei Stefaneli SRL. Și Nițu Marian, tot patron, dar al unei firme de construcții metalice, e chemat în fața instanței. Și acestuia i se solicită, tot drept daune morale, suma de 1.000.000 de lei. Ne facem și noi cruce: Așa le trebuie, dă-i dracu! Dar lista lui Stanciu Marian Florin este mult mai lungă. Chiriță Marian e un taximetrist din Călărași. Într-o seară, Stanciu Marian Florin s-a urcat în taxiul acestuia și i-a cerut să-l ducă de la Călărași până în sat, cale de vreo 10 kilometri. Drept plată, i-a dat suma de 5 lei, că atât face și biletul la rată. Taximetristul a rămas siderat. După ce și-a revenit din uluială, i-a cerut banii pe cursă, mai precis 20 de lei. Dar Stanciu Marian Florin nu avea de unde să-i dea alții. Și taximetristul l-a certat și rău a făcut: acum e chemat în judecată, cu același motiv, că domnul Stanciu Marian Florin s-a simțit lezat moral. Taximetristului i se cere suma de 5.000 de euro. Să se învețe minte!

Încălțări drept mărturie

Dar taximetristul a depus și plângere, la procurori. A făcut denunț, acuzându-l pe plimbătorul de drujbă de tâlhărie. Asta prin 2011. „A declarat că i-am băgat mâna-n buzunar și că i-am luat 100 de lei”. Dar Stanciu Marian Florin nu știe unde locuiește taximetristul, ci doar că e din Călărași. Urmează ca instanța să-i identifice domiciliul și să-l citeze. Poate așa o să-i vină mintea la cap! De la taximetrist vrea numai 5.000 de euro din simplul motiv că dorește să-și ia și el o mașină. Uite-așa! Primarul e chemat să dea socoteală în fața instanței tot pentru prejudiciul moral cauzat. A făcut, prin sat, o pistă de bicicliști, dar Stanciu Marian Florin e deranjat. Trebuia să facă trotuar. A studiat îndelung problema și a ajuns la concluzia că i s-au ros pantofii din cauza primarului, că nu l-a dus mintea să facă trotuar și nu pistă pentru bicicliști. Drep mărturie, ne arată încălțările. Sunt găurite. Cu vărul, cu Marcu Gabriel, problema e mult mai simplă: n-a avut ce face și l-a amenințat. Așa că nu a avut altă soluție decât să-l cheme în judecată. Să plătească! În schimb, lista patronilor chemați în judecată este mult mai lungă. Tot în luna martie, i-a chemat în judecată și pe numiții Vlaicu Ionel, Vlaicu Dan și Vlaicu Costel. Spune că sunt patronii firmei de transport Rapid Trans Oltenița. Le solicită suma de 5.000 de euro de căciulă, tot daune morale. Motivarea e simplă: Stanciu Marian Florin s-a urcat într-un autobuz al acestei firme. Nu știm pe ce rută. „Și am circulat în condiții inumane”. Bașca cei trei patroni au și mașini de transport public care sunt defecte.

Pastă pentru câini

Solzaru Grigore, în schimb, e un individ de la care Stanciu Marian Florin a vrut să cumpere o bicicletă. A luat bicicleta, dar a uitat s-o plătească. După o săptămână, s-a găsit cu proprietarul, iar ăsta, nervos, i-a dat un pumn. Iar calculul e simplu: un pumn egal 5.000 de euro, ce mama dracu! În schimb, Petrache Ioana, proprietară de magazin chiar în sat, e chemată în judecată, dar i se solicită suma de numai 5.000 de lei. De ce? Simplu: Stanciu Marian Florin a făcut cumpărături, mai precis a luat cartofi, ceapă și pastă de mici, chiar de la ea de la magazin. Doi cartofi erau stricați. La fel și două cepe. Pasta de mici era alterată. Așa că i-a făcut plângere pe la tribunale. Dar și la cei care se ocupă cu protecția consumatorului. La magazin, e supărat nu pe vânzătoare, cât pe patroană. Vânzătoarea e și ea uluită. Ne-a dat în judecată? De ce?! Pasta de mici era expirată, spune Stanciu Marian Florin, dar nu mai știe când a cumpărat un astfel de produs. Oricum, mai demult! Stanciu Marian Florin e cunoscut la magazin. Mai cumpără, când și când, pe datorie. Dar nu vrea să se împace cu proprietara magazinului: „Să plătească, pentru că vinde produse alterate!” Pasta de mici spune că nu a mai consumat-o, ci a dat-o la câini. Vânzătoarea e și ea lovită: „Domnule, eu sufăr cu inima. În momentul de față, pe mine m-a apucat damblaua!” O amică de-a vânzătoarei știe care e concluzia: „Țara pulii!” Oricum, săptămâna asta, Stanciu Marian Florin nu mai are de gând să dea pe careva în judecată. Acum, vrea să meargă la Călărași, tot pe la instanțe, dar ca să-și caute un avocat. Bun. Noi, săritori, îi recomandăm unul. Pe care avem boală! Ia-l pe Stan, că se laudă prin tot orașul că e mână-n mână cu judecătorii!

Cât o amendă

Urmează să fie acționați în instanță și următorii: o oarecare madam Trifu, de la Spitalul de psihiatrie Săpunari, căreia urmează să-i ceară suma de 1.000.000 de euro; numitul Michele Luigi Grassi, șef la Enel, care urmează să plătească și el 1.000.000 de euro; întregii Secții de Poliție Grădiștea, căreia urmează să-i solicite daune morale tot în sumă de 1.000.000 de euro. Asta că nu a fost lăsat să se lege și el la stâlpul din fața curții, că tot voia omul să se uite la televizor. Mai precis la postul Antena 3. Patroana de la magazin e lăsată și ea cu gura căscată. Petrache Ioana vrea să știe ce marfă stricată a luat acesta. Îi spunem noi, pe repede-nainte: cartofi, ceapă și pastă de mici. Și-l agităm: Dacă doamna e patroană de magazin, nu e bine să-i ceri mai mulți bani? Patroana, în schimb, nu știe ce sumă i-a solicitat, drept daune morale, Stanciu Marian Florin, așa că-i comunicăm tot noi, săritori: 5.000 de lei, cât o amendă mică, de la ANAF. Iar patroana îi vorbește foarte frumos. „Florine, mamă, dacă aveai o problemă, de ce nu ai venit la mine? Te-am certat eu vreodată? Nu ți-am vorbit eu frumos?” Degeaba, își răcește gura de pomană, Stanciu Marian Florin nu vrea s-o ierte, femeia trebuie să plătească pentru că și el a plătit de fiecare dată când a greșit. „De fiecare dată, nevinovat!” Și cară după el o geantă care, odată, a fost de firmă. E plină cu fel de fel de documente. De pe la instanțe. De pe la parchete. Cum ar veni, timp pierdut, bani cheltuiți și nervi ca la balamuc!

Nedreptățile oamenilor

Deseori, instanțele sunt bombardate cu plângeri pentru fapte închipuite. La Călărași, un alt reclamagiu de profesie e numitul Iordan Eugen. Un doctor i-a scris pe o foaie de externare că suferă de tulburare de personalitate organică. Are și el tot 36 de ani. Puțini sunt cei care au scăpat de sesizările acestuia. Iordan Eugen îi făcuse 151 de plângeri primarului de Călărași, asta până în 2011. Șeful peste polițiști a fost și el reclamat, pentru comiterea “infracţiunii de tantaj”. Da, cu „t”. În serie! Iordan Eugen, însă, a solicitat și el sume colosale drept daune morale, dar de la un oarecare Karani Ghiunes Ainur. Tot pe acesta, l-a acuzat de viol. În fapt, instanțele de judecată sunt chemate să se pronunțe în cauze care frizează ridicolul. Un alt individ a solicitat reparații morale și o soluție din care să rezulte că nu este agramat. În satul Dichiseni, în plin ger, Călin Marin e interesat dacă facem filmări pe la nunți. Nu l-am mai vizitat încă din luna ianuarie, pe la sfârșit, când erau și -18 grade ziua, la amiază. L-am găsit într-o părăginătură. Cu folii în loc de geamuri. Se laudă că a cântat cu niște lăutari, numiți alde Tocilaru, asta tot într-un timp nedefinit. Și are, în schimb, nu dușmănie pe oameni, cât dragoste pentru căței. Are 4. Adolescenți, rasa ciobănesc german. Fata, Cărăbuș, încă doi. Dorm toți într-o singură odaie luminată de un opaiț. Fără sobă, fără mâncare. “Un dumicat de pâine, ce s-o găsi”. Pe fiecare cățel a dat bani grei, i-a cumpărat de la oraș. Cățeii i-au ținut de cald. Primarul din sat, Iulian Radu, ne spune, iată, că Marin Călin a supraviețuit și peste iarna asta. Ne-a tot ținut de mânecă și Călin Marin, a vrut să ne spună că și el e nemulțumit de nedretățile făcute de oameni, dar că nu mai are încredere în instanțele din România, ci în cele internaționale. Nu a apucat să ne spună toată povestea. Au năvălit cățeii și l-au tot strigat, în acel sfârșit de ianuarie, să intre în casă, că are mâinile înghețate de la ger. Sau de la nepăsarea tuturor celorlalți oameni. Niște jarle!




Pe răcoare: Madonna cu vin în loc de cafea

E buhăită. Buza de jos o are crăpată. A venit într-un suflet. A văzut, de la colț, unde e birtul, că am oprit la aria ei. Până să apară, toată înfofolită, ne-am făcut de lucru prin odăi. Dar numai preț de câteva clipe. Înăuntru, aerul e dens, așezat pe straturi. Și nu poate fi respirat.

Fără pirostrii și nici oale sau farfurii

O strigăm: Lucrețiiaaa, Lucrețiiaaa. Asistenta socială Maria Radu ridică din umeri: Asta e la birt. Ceasul e puțin peste 9:00 dimineața. La schimb, ne răspund doi câini, ținuți în lanț. Casa e aproape căzută, ferestrele sunt pline de praf, are puse cartoane, așa că lumina nu pătrunde, poate numai prin tavan. Din el, ies mănunchiuri de stuf. Împrejur, în arie, sunt doar bălării. Verdele proaspăt, săltat cât jumătate de om, face ca totul în jur să pară ireal. Sunt două odăi, la stânga și la dreapta unui hol care e și un fel de bucătărie. În hol, e doar un dulap. Din tavan, atârnă un snop de stuf. Lângă ușa din odaia din stânga, în schimb, e o poză cu Victor Ponta. Zâmbește. Zâmbește cât poate el de larg. Vedem, dincolo de ușă, două dormeze și nimic altceva. În schimb, în odaia din dreapta e numai una. Și tot nimic altceva. Capul familiei se numește Nedelcu Ion. Lucrează cu ziua, prin sat. El, cică, e ceva mai responsabil. Adică nu cheltuie cam tot ce primește, în schimbul muncii prestate, pe țigări și pe băutură. La birtul din colț, de la marginea satului Unirea, din județul Călărași, un pahar cu vin costă 0,8 lei. E vin alb, 4 lei litrul. E el, e buhăita, iar împreună au 3 copii, două fete, de 11 și 12 ani, un băiat, tot blond, ca un înger, la clasa pregătitoare. Stau la lumânare. Nu există urmă de plită și nici în arie nu sunt pirostrii. Vedem că nu există nici oale sau farfurii. Absolut nimic. Doar afișul cu Ponta, „Președintele care susține agricultura”.

Doamna buhăită, cu jumătate de pâine și puțin lapte

APDSC DIGITAL CAMERAPrimarul e cel care ne-a informat. Anghel Olteanu ne-a facut cu ochiul: Vedeți că în sat i se spune Madonna. Cântă?! Nu, o să vedeți dumneavoastră de ce! Asistenta socială ne pune în temă: Se culcă cu oricine care-i dă ceva de băut. E un fel de femeie fatală! Dormi cu ea și intri-n boală! Veniturile familiei înseamnă alocația de susținere de 246 de lei, la care se adaugă 126 de lei, alocația copiilor. La un calcul simplu, 5 persoane sunt nevoite să trăiască cu ceva mai puțin de 75 de lei pe lună de căciulă, adică 2,48 lei pe zi. Un pachet de biscuiți e 1 leu. Cam atât e și o pâine. Primarul a găsit o soluție: copiii mănâncă, în fiecare zi, la un centru social. Dar numai ei, părinții să se ducă, dracului, la muncă și să mai lase băutura! Buhăitei îi spunem doamnă. Și nu se miră. Vorbește repezit. Are copiii la școală. Ea era la colț, stătea, pur și simplu. Maria Radu, asistenta socială, ne spune că făcut actele pentru copii. Vor fi plasați în regim de urgență. Dă din cap: Nu se poate așa ceva! Buhăita ne arată un tablou, sunt poze cu copiii, cu toți 3, absolut nevinovați. Georgiana, Siminel și Gabriela. Ne descurcăm cât de cât, să nu mâniem pe Dumnezeu. Cu ce avem. Adică cu mai nimic. În casă, ne pune în temă Lucreția, are o jumătate de pâine și puțin lapte. Cică ei, pentru azi, îi ajunge. Că soțul, Dinu Ion, mănâncă pe unde muncește. O jumară, o șuncă. Are 40 de ani. Dar arată de parcă trage să moară. E trasă la față, ochii-i are căzuți în gură, pleoapele încărcate. Și n-a baut azi mai deloc, să mor io, decât un pahar cu vin. „Eu așa beau dimineața, în loc de cafea”.

Pentru un pahar cu vin, să bem, să ne-nveselim

APDSC DIGITAL CAMERALucreția, însă are, totuși, o nedumerire: de ce nu se satură copiii cu ce mănâncă la centrul social?! „Știți că seara îmi cere mâncare?” Le dă câte un orez cu lapte și ăla, vă dați seama, nu le ține de foame. În rest, e bine că s-a mărit ziua și că e din ce în ce mai cald. Georgiana, Siminel și Gabriela își fac temele afară. La aer curat. Iarna, în schimb, au scris la lumânare. Când au avut lumânări. Ca să fi scris la lumina unei lămpi cu gaz ar fi fost un adevărat lux. Dar nimic nu rezistă la Lucreția, zisă și Madonna, femeia fatală din satul Unirea. Tot ce are cât de cât o utilitate e dat pe câțiva bănuți. Cum pune mâna pe așa ceva, zboară la birtul de la colț, pentru un pahar cu vin, să bem, să ne-nveselim. Sau să-și ia țigări. Cică va da norocul și peste ea, într-un timp nedefinit. Speră să dărâme casa din tule și să-și facă una trainică. Să aibă sobe. Să aibă curent electric. Mobilă. Cât de cât, nu de lux, îi merge gura. Acum, nu mai are decât dormezele alea pe care saltă păduchii. Și cică, acum, nu are bani că a cumpărat dero. Se laudă că, în casă, nu are făină, ci doar mălai. O jumătate de kil. Ne cuprinde sila, ne cuprinde mila. O ducem la colț, la magazinul ăla care vinde, pe lângă alcool, și alimente. Și pe care-l vizitează în permanență. Linko, pâine cât cuprinde, melcișori, o bucată de costiță, zahăr, lapte, cartofi. Madonna nu dă ochii peste cap, dar e mulțumită cu ce primește. Azi, va avea ce să mănânce. În schimb, noi devenim lubrici: Lucreția, dacă tot ți-am luat astea, acum mergem înapoi la tine? Că de ce? Cum de ce?! Ca să facem dragoste fiindcă ți-am luat astea! Mergem, șefule, cum să nu mergem? Imediat! E o dimineață veselă. Dumnezeu dă copii la toți proștii! Și nu-i pare rău…




Zestrea lui Emilian, fără nesuferire și cu râs controlat

Se numește Emilian. Emilian Stoian. E din satul Cândeasca, Belciugatele, județul Călărași. Deși are 46 de ani, se prezintă drept „un băiat”, dar nu pentru că așa vrea el, ci fiindcă „așa zice lumea”. Și e tâmplar de meserie. Dorința lui aprigă, nestăvilită, este aceea de a-și găsi o femeie, cu care să-și întemeieze o familie.

Fără discotecă, nema însurătoare

A găsit o formulă inedită de a-și căuta jumătatea. Prin tragere la sorți, așa spune, s-a apucat să trimită scrisori la mai mulți primari din comunele județului Călărași, cu rugămintea ca anunțul lui matrimonial să fie citit de aceștia. Și, evident, să-l ajute să-și găsească o femeie. Emilian Stoian mizează pe înțelegerea edililor, pe sufletul lor „creștin ortodox”, dar și pe faptul că este patriot. „În Isus Hristos Domnul nostru dacă vreți să mă ajutați. Sânt și patriot de aceea vă aleg pe dumneavoastră, poate se întâmplă să mă înțelegeți, de nu, merg mai departe”. Emilian a scris primarilor din Radovanu, Roseți, Șoldanu, Mitreni și Ștefan Vodă. Nu și-a găsit o femeie la el în sat dintr-un motiv extrem de prozaic: nu se mai dă discotecă la căminul cultural. Și asta de ani buni. Primarul din Belciugatele, Mihai Gurlui, ne confirmă: „Așa e, la căminul cultural funcționează biblioteca”. Despre Emilian Stoian ne spune că este un om harnic: „E cel mai muncitor din cei pe care-i am la ajutorul social”. Știe de năpasta prin care trece acesta. Într-un acces de mărinimie, afirmă că e gata să se facă naș, cu condiția, evidentă, ca acesta să-și găsească o femeie cu care să se însoare.

Mamă de-a doua rea…

Emilian, în scrisoarea adresată unor primari din județul Călărași, se prezintă astfel: „Apostol, ucenic, credincios, fiu, frate, prieten, slugă, prorooc, drept, pocăit ortodox, mărturisitor, ales și propovăduitor al Bunului nostru Dumnezeu Isus Hristos. Stoian Emilian (46), com. Belciugatele, sat Cândeasca, str. Dragnea Ion, nr. 57, jud. Călărași. Necăsătorit vreodată, caut, doresc, visez și o cer de la Dumnezeu (care este sus în cer, printre noi oamenii ca un Înger păzitor al fiecăruia, și în inimile tuturor oamenilor mai mult sau mai puțin) să găsesc o fată – femeie ce-o fi și ce s-o mai găsi. Nu am telefon, sunt sărac, cu prof. de tâmplărie. Doresc pentru început să facem cunoștință prin scrisori (clasice). Am suferit în comunism având o copilărie instabilă cu mamă de-a doua rea. Pe prima și încă două surori mai mici nu am știut nimic de ele mulți ani. Am fost la casa de copii Condeești și Urziceni, doar în vacanțe veneam acasă cu fratele meu mai mare. Cadrul familiar fiind cu probleme. Doar o educatoare am avut, în acel internat, pe care o port în minte cu bucurie”.

Sănătoasă 80 % și luptătoare pentru adevăr

Ei, Emilian Stoian vrea ca viitoarea lui aleasă să aducă, dacă se poate, cât de cât, cu fosta lui învățătoare. Uitați cum vrea să fie aceasta. „Slăbuță, modestă, luptătoare pentru adevăr, râs controlat și din sinceritate, ochi căprui, sănătoasă (80%), curată, româncă, ceva mai tânără ca mine și mai de pe la țară sau să dorească să vină la mine, sub 1,77 cât am”. Iar Emilian mai adaugă câteva amănunte la prezentarea pe care și-o face: „Am ochi verzi-căprui. Nu am mașină, doar bicicletă, un radiou cu trei baterii, căsuță, grădină mare, puține animale și vecini desigur care încerc să-i iubesc și pe ei. Muncesc ca țăran de toate, am și un venit de subzistență de la primărie care este după cum și munca pe care o fac. Mă găsesc modest, nefumător, nebăutor. Iubesc cuvintele curate, sincere, nu-mi place minciuna, nesuferirea, răceala etc. Printre cuvintele noastre și alte lucruri bune ziditoare să fie acestea: Te rog, Mulțumesc, Îngăduie-mi, Te iubesc etc”.

Pământul se regenerează din plante moarte

L-am găsit pe Emilian alergând o găină, prin bătătură. Ne poftește. Dacă tot ne aruncăm ochii prin arie, ne atrage atenția: „Să știți că nu sunt jegos, vă zic de-acuma, eu mi-am adus paie și frunze, le pun la putrezit, nu e bine să le dăm foc, sunt un ecologist convins. Că pământul se regenerează din plante moarte”. Are o roabă plină cu bălegar și o plimbă de colo-colo. Are și ochelari de soare, dar și o coroană de nuiele pe cap, asta ca să semene cu Isus. Are coroană, dar nu are curent electric. Căsuța lui, așa spune, este căsuța creștinului: „Dracu n-are ce căta la mine, vă zic d-acuma”. Și se scuză că e dezordine: „Așa, o mână de femeie, p-aicea, poa’ să facă și ea curățenie”. Nu-i e rușine de cum arată casa căci, spune el, deși în odaie e dezordine, el e curat cu sufletul. Dacă nu are curent electric, nu are nici televizor. Așa se explică de ce a amintit, ca bunuri, radioul cu trei baterii. Iar azi, Isus, din Cândeasca, neînsurat, are mâncare de cartofi, o oală întregă, e pusă pe o sobă de lut. Și ne arată un vraf de scrisori, le-a compus aseară, toate către alți primari din județul Călărași, tot cu aceeași rugăminte: să i se găsească și lui o femeie.

La îndemână și oameni de bază

Ne citește din ultima: „Bună ziua, domnule primar. Sunt din Belciugatele. Domnule primar al comunei Lupșanu, mă numesc Emilian și merg din comună în comună pe la primari, că sunt mai la îndemână și oameni de bază. Aveți multe griji. Poate prin ele veți avea puțin timp și pentru mine. Poate se întâmplă, totuși. Nu am bani să merg pe acest drum, dar îmi va apărea luminița de la capătul tunelului, desigur că voi pleca pentru o zi numai, să realizez o mică problemă pentru unii, dar mare pentru mine. Nu știu dacă știți, dar Dumnezeu lucrează prin oameni, cam 60 la sută, el este pe lângă noi ca un înger păzitor și chiar în inimile noastre mai mult sau mai puțin. Nu umblu să vă lingușesc acum sau alte prostii. Știu că Isus Hristos poate să fie în ființa dumneavoastră și e în voința dumneavoastră împreună cu el puteți să mă ajutați sau nu. Dacă Domnul este cu dumneavoastră, puteți să faceți ceva pentru mine. Dacă, însă, grijile vă ocupă întreg spațiul și Domnul Isus Hristos rămâne singur într-o cămară și așteaptă să-l vizitați și să conlucrați cu el, atunci și luminița de la capătul tunelului meu se va zări”.

Aseară ți-am luat basma

E singura modalitate prin care Emilian Stoian a găsit să-și anunțe intențiile matrimoniale. Primarul din comuna Ștefan Vodă, George Avram, unul din mulții edili care au primit anunțul matrimonial al lui Emilian Stoian, ne spune că scrisoarea acestuia doar l-a amuzat și-atât. „Am lasat-o deoparte. Nu știam că trebuie să să mă ocup și de chestii d-atea, nu le agreez și chiar nu am față de pețitor”. Emilian, însă, vrea ca viitoarea lui nevastă să semene cu Paula Seling, cântăreața. Și să nu poarte pantaloni, ca bărbații. Că ultima așa purta și d-aia a ajuns aceasta la balamuc. Se decide să ne arate și cum ar putea s-o cucerească într-un timp extrem de scurt, cam cât ai bate din palme. Nu o să-i spună o poezie, că nu e adeptul lor, dar o să-i cânte: Și cântă: A-sea-răă-ți-am-lu-at-bas-maaa, la-lalala-la-la-la, și-acu-te-văd-fă-ră-eaa, la-lalala-la-la-la. În timpul ăsta, și găina aia pe care o alerga Emilian, până să-i dăm bună-ziua, se apucă și ea de cotcodăcit. Ne facem idee: parcă aia cântă mai frumos… La final, asta ne cere și nouă: să îi dăm și noi o mână de ajutor, poate se îndură un suflet de femeie să-i fie alături. Vorba lui: o fată, femeie ce-o fi și ce s-o mai găsi…




Dragalina, extremă urgență: Sute de case cuprinse de potop

De aproape 3 săptămâni, o bună parte din satul Dragalina, județul Călărași, se află sub ape. Situația se repetă în fiecare început de an, când nivelul pânzei freatice inundă zonele joase ale localității. De aproape 20 ani se caută soluții pentru remedierea situației.

3 motopompe la un puhoi

Partea de nord și de vest a satului Dragalina e inundată. În unele locuri, apa depășește 60 de centimetri. La ora 8:00, în dimineața zilei de marți, 3 februarie, de evacuarea apei se ocupau pompierii militari din cadru Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei. Se poate circula numai cu cizme de cauciuc. În plus, în ultimele 3 zile, a plouat continuu. Mai mult, peste sat cade lapoviță. Apa este evacuată într-un canal colector, al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare. Sunt sute de metri între acesta și zonele unde apa băltește. Se evacuează apă cu viteza de 1.000 de litri pe minut. Vedem, pe străzi, 3 motopompe. Ni se spune că grupurile sanitare sunt inundate. La fel și fântânile. 150 de gospodării au de suferit din cauza apelor. Primarul Gabriel Stanciu, afirmă câțiva săteni zgribuliți, e văzut tot timpul pe străzi. Cu doar câteva zile în urmă, la Dragalina a venit și prefectul județului, George Iacob.

Orezării și ferme piscicole

Cu numai un an în urmă, reprezentanții Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare se lăudau că au decolmatat canalul colector din nordul satului Dragalina, în ideea ca acesta să preia apa în exces, la momentul când satul va fi inundat. Dar satul Dragalina este acoperit de ape în fiecare an. Iar la acest moment, nivelul apei este fără precedent. Se lucrează, din nou, exact la decolmatarea canalului colector. Se face haz de necaz. O gospodină, ieșită la poartă, se uită spre curte. Afirmă că anul ăsta nu va mai avea grădină de legume, ci orezărie. Se gândește chiar să deschidă o fermă piscicolă. Nimeni nu a găsit o soluție tehnică pentru rezolvarea acestei situații. S-a afirmat că au fost construite și canale de scurgere, tot de către reprezentanții ANIF, însă e evident că acesteau au fost făcute de mântuială.

Nu există o estimare a pagubelor

Satul e cenușiu. Autoturismele pătrund cu greu pe străzile inundate. Deși sunt pietruite, apa a adus suficient mâl, iar circulația se desfășoară anevoios.  Unele locuințe sunt deja afectate de ape. Pereții construiți din lut se așteaptă să cadă în orice moment. Nimeni nu a efectuat o estimare a pagubelor. Gabriel Stanciu, primarul din Dragalina, așteaptă ajutor de la nivel central. Până acum, singurul sprijin constă în 3 motopompe de mare capacitate, din dotarea reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei Călărași. Apa este evacuată la foc continuu, situația durează de săptămâni bune, iar apa vine atât din cer, cât și din pământ.




Telenovelele de la ora 17:00 – Rating făcut din sărăcie

Este prezentat drept erou, asta pentru că are grijă, singur, de 4 copii, doi băieți și două fete, din care numai 3 sunt ai lui. Este vorba de un călărășean, Marius Agavriloaie, care locuiește la blocul J22, la parter, într-o cameră de cămin de nefamiliști, fără apă și curent electric. Nu a mai plătit chiria, în valoare de 27,8 lei lunar, din 2010.

La J22, ca după vandali

Se plânge că mama copiilor și-a luat catrafusele și a fugit în lume. Ni se spune că aceasta este la Constanța, unde se prostituează. În cursul zilei de miercuri, 28 ianuarie, deși am insistat, nu ne-a răspuns nimeni la ușă. Vecinii ne fac atenți: Sunt toți la București, la televiziune. Agavriloaie și-a luat copiii și a poposit cu ei în studiourile Antenei 1. Unul dintre ei are încadrare în grad de handicap și primește, lunar, suma de 700 de lei. Ceilalți 3 beneficiază de alocație de stat pentru copii, câte 42 de lei de fiecare. Venitul total al acestei familii, luat de la stat, este de 826 de lei. De la Primăria Călărași ni se spune că toți cei 4 copii ar putea beneficia de mese calde, aduse acasă în fiecare zi, prin Cantina de ajutor social, pentru suma de 250 de lei lunar. Agavriloaie are acești bani, însă niciodată nu a făcut astfel de demersuri astfel încât cei 4 copii să nu sufere de foame. Spune că este constructor de meserie, însă camera în care locuiește nu a mai văzut o bidinea de var încă de când cei 5 s-au mutat acolo. Geamul este din PVC. Fereastra este acoperită cu draperii. Holul blocului e insalubru. Țevile rețelei de canalizare trec pe lângă perete.

Taxe către Enel, la încheierea contractului

Tot blocul a avut curent electric, însă transformatorul a fost distrus. Cei de-aici se plâng că firma care a montat actuala rețea le cere suma de 520 de lei, pentru fiecare cameră, pentru a face racordurile la electricitate. Viceprimarul Marius Dulce ne spune că bramșamentele, de la punctul de transformare la fiecare cameră în parte, au fost plătite de primărie, prin Serviciul Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ. De aici, ni se confirmă: Le-am pus înclusiv prize și aplice, pentru fiecare cameră, ne spune directorul Gheorghe Ciocârlan. Cei de la Enel, însă, percep o taxă pentru avizul de branșare și la încheierea contractului, la care se adaugă o sumă pentru prima factură care conține un consum estimat al energiei electrice. Taxa aceasta se plătește individual, pentru fiecare cameră. Soluția de branșare individuală a camerelor a fost luată după ce s-a constat că plata energiei electrice, la gramadă, nu era o soluție. Erau camere unde chiriașii nu-și plăteau consumul la energie electrică și se branșau de la chiriașii altor camere. Aceștia percepeau sume de bani, pentru astfel de servicii.

Forme de executare silită

3.545 de lei are de plată, drept chirie, Agavriloaie. Are forme de executare silită și de evacuare din camera respectivă. „Nu am luat această măsură fiindcă știm că nu are unde să se ducă”. În schimb, mama copiilor este catalogată drept prostituată. Este cunoscută și în zona 2 Moldoveni, în Călărași, drept o femeie care întreține relații sexuale pe bani. În plus, suntem informați, inclusiv în toamna anului trecut, în blocul J22, a avut loc o igienizare generală, însemnând deratizare și văruirea scării și a holurilor. „În numai două ore, totul arăta de parcă nici nu dădusem cu var”.

Ora de telenovele

3În satul Coslogeni, chiar în spatele bisericii, o familie stă într-o odaie. Femeia are 7 copii, unii deja plecați prin lume. Mai are câțiva agătați de fuste. Camera are un singur bec și ăla chior. Pe jos, e deja mocirlă, mai ales ca afară a început să plouă. E doar pământ, iar toți ce-i de-aici nu folosesc papuci, așa că au tălpile pline de noroi. Toți se înghesuie într-o cămăruță de 6 metri pătrați, unde e un pat pe care s-au cocoțați stăpânul casei, trecut de 50 de ani, femeia și vreo 2-3 puradici. Se uită toți la un televizor, e ora de telenovele, te chero, Carmelita. Stăpânul, care se prezintă drept Barbu, ne spune că trăiește „cu ajutorul lui Dumnezeu”. Asta nu înseamnă că preotul, de la biserica învecinată cu aria lor, le deschide ușa. Miroase greu, iar primarul din Dichiseni, Iulian Radu, se miră că am avut curajul să pătrundem în locuința acestora. I-a ajutat cum a putut. Prima dată le-a făcut acte de identitate. Are și câțiva copii dați la școală, dar tot pentru că primarul le-a făcut certificate de naștere. Barbu, stăpânul, lucrează cu ziua. A fost tractorist, dar spune că nu-l mai angajează nimeni, că e trecut de 50 de ani. Îi place să bea și, când se îmbată, face urât. Copiii și femeia dorm în cămăruță, el sforâie într-o clădire alăturată unde, spune el, sunt camerele cele bune.

Singurele venituri: alocațiile copiilor

Veniturile sunt reprezentate de alocația copiilor minori, adică suma de 200 de lei, lunar. În rest, banii mai vin din ce muncește, cu ziua, prin sat, Barbu cel bătrân. Doar că ce câștigă ziua se duce, seara, pe băutură. Stăpâna casei, Georgeta, nu știe cum reușește să se descurce cu 200 de lei pe lună. Azi, spune că va găti ciorbă. Ciorbă simplă, de cartofi. Sunt mulțumiți cu ce au. Ceva de genul „așa și-așa”. Iulian Radu, primarul, nu ridică din umeri, dar afirmă că nu are ce face, cam așa sunt 10 la sută din familiile de la sate, trăiesc într-o sărăcie cruntă. S-a dus pe la ei cu niște pachete, de sărbători. A avut 80 de pungi cu dulciuri, atât a putut să facă. Plus niște îmbrăcăminte. Bunurile au venit de la firma Tenaris. Situația familiei Barbu este cunoscută la Primăria Dichiseni: Trimiteau copiii la școală și ei, în loc să se ducă la cursuri, stăteau pe câmp până se făcea ora să se întoarcă acasă.

Bani de la Becali

2Mama Maria, din Roseți, cum a fost alintată de presa centrală, s-a așezat bine. Chiar de Anul Nou, casa i-a ars într-un incendiu, spune ea, pornit de la o candelă lăsată aprinsă. Are 75 de ani și încă se ține pe picioare. Ne primește în casa cumpărată cu banii obținuți din donații. E curată, are parchet pe jos, fiecare lucru e la locul lui. E și cald înăuntru. O importantă sumă de bani i-a fost dată de Gigi Becali, nu știe câți, dar casa a costat 14.000 de euro. Are 3 odăi mari, două holuri, plus o bucătărie. Zice că are doi copii, unul la oraș și un altul dat dispărut de mai bine de 10 ani. La București, însă, la televiziune, a spus că are 4 copii și că nu se îngrijesc de ea. A primit inclusiv icoane, cu care și-a împodobit pereții. Îl are și pe Sfântul Ardealului, Arsenie Boca, un tablou primit de la o mânăstire din Vrancea. Camerele sunt mobilate. Are și bani în conturi. Satul o știe drept Dramba. A primit și ajutoare de la Uniunea Europeană. Ne arată în bucătărie cutii pline cu produse alimentare. Mălai, făină, mazăre conservată, roșii în bulion, ulei. Are și pensie de 350 de lei. Casa e extrem de curată, semn că mama Maria, cunoscută drept Dramba, e o femeie extrem de harnică. Vecinii spun, însă, că e păcat că a fost ajutată o femeie în vârstă, în loc să fie ajutată o familie cu mulți copii.

Sărăcie, neștiință, lene

În fapt, în România, acum,cel mai simplu e să faci copii. Familiile cu situație materială precară torn copii pe bandă rulantă. Băutura ieftină și sexul sunt singurele plăceri ale românului lovit de sărăcie, de neștiință și de lene. E ciudat, însă, că factorii administrativi sunt cei care se implică în gestionarea acestor cazuri, câtă vreme preoții bisericilor ortodoxe se fac că nu le văd.




De la Gaudeamus spre Lună: Melancolie de sticlă, Editura Vinea, 2014

Carte de învățătură, Romexpo, Târgul Internațional Gaudeamus. E timpul să privim lumea de sus. Nivel 7.70, unde se află standul Editurii Vinea, înseamnă, în fapt, la primul (și ultimul etaj), pe scări, nene, pe scări. Și ne clătim ochii: Călare pe mușcătură, Patimile paparudei, Triumful după Bacovia, Poezia discreției absolute, Spre ariergardă, Omul cu două inimi, Efectul calmantelor, Intimatum, Piloții de vânătoare, Urban, alte sute de titluri, de autori, de la Soviany la Herta Muller, poeți din Basarabia, fragila Silvia Goteanschii, zisă și Vulpița, cu Dramaturgia lucioaselor funii, Silvia Caloianu, cu Narcotango, Resetare, a lui Mircea V. Ciobanu, Margareta Curtescu, deh, În piața Dante și tot așa.

Discretă, un pic tăioasă, vedem și o altă carte dragă inimii: Melancolie de sticlă. Schimbăm amabilități. Răzvan Meseșeanu, călărășean made în Prahova, e în trecere. Afară, e târg de produse tradiționale. Cârnați, must, cozonaci secuiești. Șorici și pastramă. Be-re! Vin. Aglomerație ca la balamuc, în săptămâna psihozei colective!!! Ce să-ți potolești mai repede, mintea sau trupul? Bagă un autograf la băiatu’! Daniel Florea, uimit, nici el nu știe unde să se împartă. Între standurile cu manuscrise de pe vremea lui Mavrocordat sau între cele de literatură pentru copii? Alege, într-un final, ediții Eminescu, cartonate, învelite în piele. În total, vreo 3 kile de cărți, pentru cei care au impresia că și scrisul ăsta se vinde la colț de stradă, la galantar. Nicolae Tzone, editorul, pare că doar a sosit în gară, iar trenul s-a pus deja în mișcare. Repede, fraților, repede! Dă impresia că se află pe peron, la Curtici, și vrea să ajungă la Soveja. Are și el 5 viteze, cu una mai puțin decât avem noi. E și Robert Șerban, de la Timișoara, cel care ține Brumarul în palme. Se mestecă. Gumă. Aer. Se trag bășini, toate, dar toate absolut literare. Nimeni nu cade în transă. Se face roată, se urlă, băă, dați sonorul ăla mai încet. Romexpo e locul unde s-au adunat toți ciudații. De sus, ne survolează o dronă. E de la Litera. Un nene, îmbrăcat ca la paradă, de Ziua Regelui, sună dintr-o chestie de alamă. Zice că e o goarnă. Am crezut că e un țoi ceva mai lung, metalic. Țzone deja transpiră. Gesticulează, scoate cuvinte rotunde. Noi avem 1000 de draci. 1001. 1002. Avem ceva de împărțit cu tiparul digital. Se aruncă cu scuze. Toate cărțile sunt gata de plecare. În lume. În librării. Spre revistele literare. La Paris. În Lună. Paul Daian. Omul legat cu lanțuri, de zidul Uniunii Scriitorilor. Dan Cârlea, el și scula lui. Se freamătă. Se vociferează. Parcă ne vedem: facem bucle între orele în care ești și în care nu, / le suprapunem, / le încărcăm cu electricitate, / ura!, un deget lui, un deget mie, / un deget pentru toată lumea,  / (un deget pentru toată lumea!), / umezit între dinți, arătat în sus, cât mai sus, / salutări, lume, de pe e 85… S-ar cuveni puțină clanță. Și asta, desigur, tot literară. Vedem că se acceptă termenii tari. Erecți. Se face întrecere cine o are mai lungă. Sunt destui psihologi de față. Se caută explicații docte. Trebuie săpat la baza subconștientului. Trebuie căutate traumele copilăriei. Trebuie căutat în mentalul colectiv. În societatea de consum care ne subjugă. În liniște. În, vorba-ceea, singurătățile noastre atât de docile. Tzone e jenat. Spune că nu ne-a citit până mai ieri. Și că are o revelație. Mă aflu în fața unui autor cu adevărat autentic. Și cică ni se va face dreptate. Cândva! Și că abia așteaptă să facă ceva gălăgie, asta ca lumea să-și dea seama ce geniu se ascunde la Călărași! Felix Nicolau, și el pe fugă, e instant. Cică e un tonomat. Nu are la el aprecierile juste. Melancolia asta de sticlă are ambitusul larg. Foarte larg. Se merge pe un întreg registrul liric. Diana Ioniță, eleva made in Ileana City, recită moale. După, se apucă să dea apă la șoareci. Ce înseamnă emoția! Vie, pură, mereu tânără! …Astfel îți urlu, a-c-u-m îmi e dor de tine /de parcă dumnezeu s-a făcut nevăzut, /de parcă urmează să nască o altă închipuire, /de parcă plânge în hohote și / nicicând nu s-a simțit atât de părăsit / și de mic. Melancolia noastră e total neocazională. Merge până la un filon rafinat, subțire. Foarte controlat. Felix Nicolau dixit! Așa că noi împărțim Jasmin. Jasmin Noir! Ceilalți împart pop-corn. Prăjituri cu margarină. Vin la pahare de unică folosință. Se dă alarma: pe ele, măi, pe mamele lor! Se înfulecă direct din pumn. Nenea ăla cu goarna, îmbrăcat ca de Ziua Regelui, trage iar o înjurătură sub formă de gâjâială. Tu-tuuu-tuuuuu. Se împart perfuzii. Antipsihotice. Blitzuri. Suntem deja zbârliți. N-avem vodcă. Nici parizer. Așa că auditoriul trebuie să-și pună pofta-n cui. Mamă, ce-ar fi mers, pe forfota asta!




Gaudeamus Global Offensive

Sunt depășit. Mă și mir că dinozaurul din mine nu este deja hidrocarbură. Prin Iran, în câmpurile Ahwazb și Yadavaran. Sau, mai aproape, în Câmpia Bărăganului, între Ileana și Tămădău. Măcar să mă simt acasă. Sunt atât de depășit încât, cu groază, mă gândesc: Băă, tu deja ai artroză! Și nu mă opresc din cugetat: De fapt, eu am pozat pentru statuia individului ăla de la Hamangia. Stăteam așa, cuprins de cufureală. Și aveam crampe. Sunt din neolitic. La vârsta asta, crezi că le-ai văzut pe toate și că nimic nu te mai poate surprinde. Ei, pe dracu!

Și recapitulezi ceea ce ai învățat în atâția ani de dormit prin tipografii, unde ai mâncat numai și numai șuncă tăiată cu lama, Gilette, dintr-un oraș în altul: hârtia e sub formă de coli, cel mai mare format pe standardul A e A0, dimensiuni 841 x 1189 mm. Hârtia se bate, dacă e pentru tipar plan. Adică se aerează. În tipar, hârtia suferă procesul de frecare. Se lipește, se electrizează, se rupe, se face ghemotoc. Se face pe dracu s-o ia. Dacă e sub formă de rolă, se stropesc marginile acesteia, până să dai drumul la rotativă. Pune, vere, apă din belșug! Până să ajungi la hârtia plană sau făcută rolă, procesul e anevoios. Întâi e manuscrisul. Asta înseamnă că ai nevoie de o dactilografă care să-ți descifreze cuneiformele. O dactilografă la fel de inspirată precum Champollion. Urmează mâna aspră a secretarului de redacție. Ăsta n-are mamă, n-are tată, e cel care masacrează, cu pastă cu pixul roșu, ceea ce ai debitat tu. La final, intervine și redactorul șef, care are și el o mulțime de observații de făcut pe marginea textului sub care te semnezi plin de importanță. Abia după ce se întâmplă toate astea, textul tău ajunge la tipografie. E dus, pe bicicletă, de portar.
Tipografia e în cealaltă parte a orașului. Sau a lumii. Sau a universului. Acolo, între două guri de lapte, îl așteaptă linotipistul. Are saturnism. Curând, se va pensiona pe caz de boală. Mai are câțiva dinți, e anemic, e totdeauna constipat. El îți culege textul. Să fie cu drepte, bă! Corp 8! Și textul tău se transformă, ușor-ușor, în rânduri întregi turnate în plumb. 3 și 1 pe 4 qadrați. Urmează șpaltul. Ca să fiu explicit, rândurile culese de linotipist se așează în coloană, se introduc sub o presă rotativă, manuală, acționată de zațar. Șpaltul se trage pe hârtie de 60 de grame, din ștraifuri. Corectezi ce-a cules linotipistul. Linotipistul corectează ce ai corectat tu. Într-un final, coloana de plumb ajunge la zețar. Și se paginează.
În oglindă. Așa se nasc cărțile, așa se nasc publicațiile. Cărți despre zodii, cărți despre cine a inventat apa caldă, cărți cu rețete pentru gospodine. Cărți cu așa-zisa literatură de sertar. Cu versuri. Delicate. Versurile sunt totdeauna delicate. Cu proză. Dacă versurile sunt totdeauna delicate, proza, însă, e aspră. Ceea ce paginează zețarul, ajunge la calandrare. Nu înainte ca omul desemnat cap-limpede să mai citească, din nou, pagina. Se fac ultimele corecturi. La calandrare se toarnă paginile în plumb. Și calandristul are saturnism. Iar o placă de plumb, pregătită pentru rotativă, are 25 de kilograme. Asta dacă tragi pe format A2. Se trage prima coală, se semnează pentru bun de tipar, iar apoi rotativa poate să mestece sulul de hârtie. Unul, două, trei, zece. Dacă e vorba de ziar, acesta iese gata fălțuit. Adică gata pliat. Dacă e vorba de carte, fălțuirea se realizează de legătorese. Se adună coală cu coală și, cu ceea ce se numește pieptăne, adică o bucată de plastic gros, se îndoaie coala la formatul standard al unei cărți. De regulă, A5. Colile fălțuite se adună. Odată adunate, trec prin procesul de capsare. Sau de broșare. E simplu: folosești capse sau ață tipografică. La urmă, se pune coperta. Se folosește aracet. Sau, mai nou, termoclei. În cele din urmă, cartea e dusă la ghilotină.
Și, în sfârșit, versul tău delicat, proza ta aspră, de bărbat care fumează țigări fără filtru, capătă existență materială. O astfel de carte are un miros specific: miroase a sudoare, a saturnism, a cerneală. A cerneală tipografică, bă! Tot a cerneală tipografică miroase și dacă intervine saltul tehnologic. Adică folosești un PC 4.86, adio, dactilografă! culegi textele în Word, adio, linotipist! paginezi în PageMaker, adio, zețar! folosești imprimanta, adio, calandristule! tipograful folosește placa offset, care se imprimă la stereotipie, de pe coala de calc, se introduce în mașina plană și gata coala bună de adunat, fălțuit, broșat și totul strâns sub copertă.
Cu versuri întotdeauna delicate, cu proză totdeauna aspră. Și ceea ce rezultă, iată, miroase tot a cerneală tipografică, M.A. Ecogloss Inck negru. Eu așa știu. Așa am învățat. Și e clar că sunt depășit. Sunt deja turbă. M-am descompus lent și sunt carbonizat parțial. Am o structură vegetală fibroasă extrem de pronunțată. Și mă uit la ceea ce se vrea Târgul de Carte Gaudeamus. Cărțile nu mai sunt cărți. Nu mai au parfumul specific. Nu mai miros a cerneală. A saturnism. A coală bătută. Aerată. A termoclei. Sau a aracet. Miros, băi-frate, a tipar digital. Iar ăsta e, în fapt, un aparat. Un nene apasă un buton. E un buton al unui copiator.
Cartea se naște pe hârtie de copiator, luată de la Metro, 80 grame pe metru pătrat, Xerox Tranzit, hârtie albă, 500 coli/top.
Coperta e făcută la același copiator, doar că s-a apăsat alt buton, cel cu opțiunea color. Și mă uit pe stand. Herta Muller. În coc locuiește o damă, trasă la copiator. Cartea miroase a toner. Miroase a bășini digitale. Coala nu e umedă. Nu respiră. Eu mă simt un dinozaur.
Vine unul și recită dintr-o astfel de chestie botezată carte. S-au dus dracului și versurile delicate, culese, ehei, pe vremea mea, cu litere cursive, care se numesc, acum, italice. Și spune ceva despre Udrea. Despre Becali. Despre pula lui.
Asistența, pestriță, aplaudă. E în delir. Dinozaurul din mine se revoltă. Pula lui ca pula lui de poet cu ifose de Capitală, dar aici sunt standuri și de literatură pentru copii. Noroc că nu sunt pe-aici. Sunt acasă.
Se joacă pe tabletă. Counter-Strike, Global Offensive.




Povestiri din criptă, ole!

Lilian Catană, din comuna Roseți, pe data de 25 septembrie, a avut o revelație: urma să moară fix în acea zi. Şi-a dat seama de asta, spun rudele, pentru că doi dintre vecini i-au spus, scrâşnind din dinţi, la marginea gardului dintre cele două arii, că zilele lui bune s-au cam scurs. Ceva de genul: Te omorâm, bă! De teamă, Lilian, sărit de 44 de ani, a sunat la numărul unic de urgență, iar patrula, care face rondul între orașele Călărași și Fetești, i-a bătut la poartă, iar lucrurile s-au calmat: Stai tranchillo c-avem treabă!

Lăcrimând duios

Fatalitatea e că Lilian chiar a murit în acea seară! O nepoată de-a lui, de numai 12 ani, spune că a asistat la scenă. Nu pare îngrozită. Și nici nu ne dăm seama cum a văzut ea petrecându-se crima: se uită la tine de parcă s-ar uita după colț. Zona se numește, evident, Țigănie. Decorul e unul absolut sumbru. Pătrundem spre locul incidentului și facem un scurt inventar: cai, poate 3, un porc, o căruță, turte de floarea-soarelui aruncate într-un coteț, un alt coteț, vreo 20 de câini, toți albi, din generații diferite. În față, pe ciment, e jumătate de mânz. Numai partea din spate. Și e acolo de mai bine de două săptămâni, așa că aerul e dens, e dulceag, e nerespirabil. De jumătatea aia de mânz stau agățați alți 3-4 câini. E lacătul pus pe ușa casei unde a murit Lilian. Ușa are semne de forțare. Ni se spune că ăia doi vecini, frații Lache, Viorel și Gigi, au sărit pe ea cu o rangă, asta ca să ajungă la victimă. Cearta a pornit de la câini. Era deja ora 21:00, iar ei aveau chef de lătrat. Și cei din neamul lui Lache l-au rugat pe Lilian, de mamă și de tată, să-i potolească, să-i lege, să le dea ceva de mâncare. Poate un mânz. Sau un suflet de mânz. Iar nepoata aia de 12 ani, martor principal la crimă, ne recită, printre scâncete și chelălăituri: Am auzit pașii când au intrat pe hol. Am auzit zgomot și-am auzit și când au intrat pe ușa din camera de la dormitorul lui. Am ieșit și eu de la dormitorul meu, eu în față, mami în spatele meu. Am bagat capul între jumate la ușe, ușa era larg deschisă și am văzut că ăla mai piticu’ îl ținea și ăla mai înaltu’ dădea. Și ne arată cum îi dădea. Viorel Lache era cel care boxa, Gigi e cel care îl ținea pe Lilian. Fata se mândrește că a dat o astfel de declarație în fața polițiștilor, dar și, spune ea, la televiziune. Lângă noi sunt cele două surori ale lui Lilian-decedatul, soțul uneia dintre ele, bunica și nepoata de 12 ani, curajoasa. După ce aia mică ne recită textul, se pornește un adevărat cor de vaiete: Și-a riscat viața, vaai, ce curajoasă e! Putea să moară și ea!… În fața unei astfel de grozăvii, cea mică lăcrimează duios, preț de două secunde.

Ah, corazonul

Soțul uneia dintre surorire lui Lilian vorbește conspirativ. Să nu ne audă vecinii de peste gard, evident, care nu sunt altceva decât niște criminali. Ne uităm și noi în cealaltă arie. E un puradel care leagănă un alt puradel. Pricepem că, deși nu are 15 ani, e deja tată, să-i trăiască! Deși insistăm, ni se spune că nu putem discuta și cu criminalii, că sunt ascunși prin sat. Unul dintre ei a vrut să se mărite, asta însemnând, în limbajul uzual, că a vrut să-și ia numele femeii cu care urma să se însoare, poate așa-i păcălește pe grănicerii spanioli, căci el are interdicție de a mai pătrunde la ăia care se bucură când văd urechi de taur tăiate. De ce? Tot cel care vorbește ca-n ilegalitate, cu voce joasă, ne lămurește: Pândea pe la biserici și vedea cine mai moare, pe-acolo, prin Spania. Îl ginea bine pe sucombat, dacă are ghiul, lănțic, niște euro, prin buzunare, de trecut Styxul, de dat ortul. Noaptea, când îndurerații se duceau la somn, după atâtea rugi, frații Lache deveneau, brusc, căutători de comori. Prin cimitire. Îl decoperatau pe regretat și-l lăsau fără metalele de pe inelar, din gură, de la gât sau de la urechi. Dacă avea și vreo țoală bună pe el, nu se dădeau în lături nici să-l lase-n curul gol. În fond, la ce-i mai trebuia mortului atâtea fandoseală cu haine de cașmir?! Așa că, ne lămurește cel cu vocea conspirativă, alde Lache, după ce au frecat duda prin pușcării, spaniolii i-au făcut baloți și au ajuns, Doamne-Dumnezeule, să se pună la mintea bietului Lilian Catană și să-i facă de petrecanie, asta că nu avea grijă de turma de câini. Varianta polițistului comunal, Dumitru Șerban, e cu totul alta: nu frații Lache reprezintă creierul afacerii pornite de această familie, pe la spanioli, ci muierea unuia dintre ei, care are o fată, sigur a ei și a celorlalți săteni buni de sămânță. A făcut-o nu de fată mare, ci de fată mică, așa cum e datina: muierea are 40 de ani, iar fata ăsteia bate în 25. Și afacerea la care ea e șefă are ca investiție principală corazonul, nene. Fătuca asta de 25 de ani are gene arcuite și pulpițe de diavoliță, așa că spaniolii, care văduvi, care sictiriți de ce-au pe-acasă, sunt loviți de dragoste. Dar nu mult. Cât își face asta mică de lucru prin casă și cât amorezatul capătă încredere, s-o lase singurică. Iar ea dă alarma, vin și ceilalți, așa că-l lasă fără mobilă pe om. Când și când, mai trage cu ochiul și la codul PIN de la card, iar când e mai dulce dragostea, asta se evaporă cu portofelul și se oprește la primul bancomat. Dispar și banii, dispare și love-ul! Nexam lov, nexam lovele…

Protecţie pentru o beldie

În sat, în zona Cărămidărie, dăm și peste patroana de afaceri cu dragostea, de prin Spania: e beldie, are gura mare și are, în jurul taliei, o borsetă. E îmbrăcată ca de jogging. Și gesticulează de se strânge jumătate de uliță. Ăștia e nebuni cu capu’, acum o să mă duc și eu la polițiști, să depun o plângere, că vorbește numai prostii și ne acuză degeaba. Tot ce vrea e ca frații Lache să fie lăsați în pace, asta dacă nu vor procurorii să-i ducă la pușcărie. Cei din neamul lui Catană Lilian, decedatul, ne-au atenționat că beldia e cea care a aranjat treaba cu medicul legist de la Călărași, la 4 dimineața, asta ca să nu treacă ăla în certificatul constatator al decesului cine știe ce, ci o boală oarecare, ca nimeni să nu ajungă la bulău, dar și doctorul ăla să aiba și el un bănuț cinstit, drept șpagă. Și ăla, doctorul Lucian Enea, a trecut pancreatită. Iar de pancreatită, câteodată, te și cureți, cam ăsta e adevărul. Dacă mai și bei de-ți torni în cap, șansele de a ajunge pe lumea cealaltă sunt cam de 50/50. Beldia recunoaște că nu are ea atâția bani cât să poată mitui un medic legist astfel încât ăsta să ascundă o crimă. Sunt nebuni cu capu’, întrebați lumea cum pleacă de-acasă și spune că le e frică că-i omorâm noi. Povestea ăsteia e susținută și de polițistul comunal: E și puțină paranoie la mijloc. Îmi depun plângeri că lumea zice că-i omoară, că se simt amenințați. Polițistul Șerban spune că a primit cerere de la cei ai lui Lilian, după incidentul din noaptea de 25 septembrie, să li se asigure gardă de corp. În sat, însă, sunt 3 polițiști. Șerban ne spune că, inițial, a avut o oarecare îndoială că decesul lui Lilian nu a fost unul care să nu-i dea de gândit. Dar omul și-a anunțat colegii criminaliști de la oraș, cazul a fost preluat de procuror, au fost audiați martori, s-a efectuat și necropsia, iar pe trupul decedatului nu s-au găsit urme de violență. Din neamul lui Catană, Silvia mai ales, una dintre surori, o ține pe-a ei, că Lilian a fost bătut cu bestialitate, iar asta o poate dovedi prin faptul că mortul are coaiele negre. Martorul Enache, zis al lui Cocoș, a fost și el audiat și a spus că mortul era închis pe dinăuntru. Și singurel. Nu cu fata care se uită crucis, nu cu mama acesteia, nu cu textul ăla de spus ălora care mai cred în minuni: Vai, ce curajoasă, și-a riscat viața!

Plângere-n dinţi

Iar Lilian, de săptămâni bune, zace la morga de la Călărași. Nimeni nu vrea să-l ia acasă și să-i facă rânduielile. Medicul legist, ăsta e adevărul, a comis-o, căci și el era obligat să-i anunțe pe aparținători data și ora la care urmează să efectueze necropsia. Așa prevede la lege. Așa nu ar mai fi existat suspiciuni. Dacă nu a făcut asta, acum va fi plimbat pe la Direcția Națională Anticorupție, unde s-au oprit cei din neamul lui Catană, cu plângerea-n dinți. Unde a stat Lilian, e lacătul pe ușă. Un geam e spart. Aerul duhnește. Cum spuneam, în mijlocul ariei e jumătate de mânz. Partea din spate. Partea din față a fost mai înțeleaptă și s-a făcut nevăzută.