Acasă | EXCLUSIV | Borcea: Daune de 135.000 de euro, pentru o creangă căzută dintr-un pom / Video
Aldis

Borcea: Daune de 135.000 de euro, pentru o creangă căzută dintr-un pom / Video

image_pdfimage_print

S-a petrecut la data de 7 ianuarie 2012. Un bărbat a fost ucis după ce vântul a smuls o bucată dintr-un arbore uscat, chiar la intrarea în comuna Borcea, dinspre Fetești, pe Drumul Național 3B, aceasta prăbușindu-se peste autoturismul pe care acesta îl conducea.

După 4 ani

În vârstă de 48 de ani, Iulian Țuțuianu nu a avut nici o șansă. Se îndrepta dinspre Fetești spre locul de muncă, la unitatea militară din localitatea Bărăganu, unde activa ca șofer. Se afla în autoturismul propriu. După 4 ani de la producerea acestei tragedii, procurorii călărășeni au decis să-i trimită în judecată pe Marcel Zăgărin, la data faptelor primar al comunei Borcea, și pe Gheorghe Irimiaș, șeful Secției Drumuri Naționale Călărași. Cei doi au fost acuzați de ucidere din culpă. Fondul cauzei a intrat pe rolul Judecătoriei Călărași, la data de 2.02.2016. Abia în cursul zilei de azi, 27 septembrie, instanța a emis o primă hotărâre în acest caz, soluția putând fi atacată cu apel.

Câte 2 ani de închisoare

Marcel Zăgărin, fostul primar al comunei Borcea, fiindcă nu a tăiat o cracă a unui pom, la semnalele repetate ale locuitorilor din zonă, a fost condamnat la închisoare. A fost condamnat la 1 an de închisoare pentru neglijență în serviciu. Pentru ucidere din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, Marcel Zăgărin a primit o condamnare de 2 ani de închisoare. Marcel Zăgărin urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Tot pentru neglijență în serviciu, Gheorghe Irimiaș a fost condamnat la 1 an de închisoare. Pentru ucidere din culpă, a primit o pedeapsă de 2 ani. Urmează să execute pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a acesteia pe un termen de încercare de 4 ani.

Daune de 135.000 de euro

Către aparținători, Țuțuianu Adrian Ștefan (fiu), Țuțuianu Viorica Rădița (soție), Țuțuianu Manu (tată), Țuțuianu Elena (mama), Țuțuianu Ionel (frate), Giană Smărăndița (soră), Țuțuianu Dumitru (frate), instanța a admis în parte cererea de despăgubiri civile. Instanța a reținut și admis suma de 12.825, 69 lei cu titlu de daune materiale. În schimb, daunele morale, care urmează să fie suportate în solidar de cei doi inculpați, Marcel Zăgărin și Gheorghe Irimiaș, în solidar cu C.N.A.I.R. – D.R.D.P. Constanţa, se ridică la suma de 135.000 euro, sumă care va fi împărțită astfel: 30.000 euro către fiul Țuțuianu drian Ștefan; 30.000 euro către văduva Țuțuianu Viorica Rădița; 30.000 euro către tatăl Țuțuianu Manu; 30.000 euro către mama Țuțuianu Elena; ceilalți primind câte 5.000 de euro în echivalentul monedei naționale, la data plății.

Precedentul de 1 milion de euro

În cauză, ca parte responsabilă civilmente a figurat și Primăria Borcea, însă instanța de fond nu a reținut în sarcina acesteia nici un fel de plată materială. Din datele noastre, este prima dată când se acordă astfel de despăgubiri, la nivelul unei instanțe din județul Călărași, pentru faptul că o persoană a fost ucisă ca urmare a căderii unei crengi, dintr-un copac. Din acest unghi, activitatea de toaletare a copacilor sau de îndepărtare a acelora care sunt bătrâni sau prezintă risc de prăbușire, trebuie privită cu mai multă înțelegere, de către cetățeni. Sumele primite de aparținători sunt oricum modice, în condițiile în care o tânără, în anul 2013, a obținut, din partea unei instanțe, daune morale de 1 milion de euro, de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, fiindcă și-a pierdut o mână, într-un accident stupid.

Ultimă oră:

De Doamne-ferește: A ajuns la arest fiindcă și-a amenințat profesorul de religie!

A ajuns în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, unde a stat închis 24 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Borcea: Daune de 135.000 de euro, pentru o creangă căzută dintr-un pom / Video

de Marin BADEA