Actualizat – Balamuc: Vasile Iliuță a fugit de Poliția Rutieră și a fost alergat până acasă / Video

A fost alergat de agenții Poliției Rutiere, prin tot municipiul Călărași. S-a întâmplat în seara zilei de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în jurul orei 20:00. Cel fugărit de polițisti este Vasile Iliuță, liberal, președintele Consiliului Județean Călărași.

Nu se știe dacă era beat, la volan


Trei echipaje de polițiști l-au alergat pe Vasile Iliuță, prin municipiul Călărași. Nu sunt date referitoare la locul exact în care polițiștii l-au somat să oprească. Se așteaptă un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Călărași. La fața locului, pe strada București, în plin centrul municipiului, la domiciliul președintelui Consiliului Județean Călărași, erau prezenți opt polițiști. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Călărași, subinsp. Florentina Dobre, în urma unui control în trafic, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională și i-a fost reținut permisul de conducere unui bărbat de 49 de ani, I.V., din Călărași, pentru nerespectarea indicațiilor polițiștilor. Mai precis, a fost oprit în trafic, i s-a spus să rămână în mașină, iar acesta a demarat în trombă. Nu se cunosc date referitoare la faptul dacă Vasile Iliuță era sau nu sub influența băuturilor alcoolice. De la IPJ Călărași ni s-a precizat că vor fi oferite date și sub acest aspect. Polițiștii au ajuns la Vasile Iliuță acasă și au vorbit cu acesta. Ulterior, mai mulți apropiați ai acestuia au venit intempestiv. Vasile Iliuță nu a vrut să ofere declarații de presă. Subinsp. Florentina Dobre ne spune că nu i s-au recoltat probe biologice. Echipajele de poliție au stat în fața curții președintelui Consiliului Județean Călărași mai bine de o oră.

Se fac verificări

La fața locului a fost prezent adjunctul Serviciului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Călărași, cms. șef. Nelu Paraschiv. Vasile Iliuță a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, în dreptul Spitalului Județean de Urgență Călărași. Cms. șef Nelu Paraschiv ne-a oferit primele lămuriri: „Facem niște verificări. În funcție de rezultat, vom lua măsurile legale… Doar ce-am ajuns și eu, nu știu ce s-a întâmplat. Colegii mi-au spus că au oprit o mașină, vedem ce se întâmplă și vom lua, cu siguranță, măsurile legale.” Nu a putut să ne spună dacă șoferul era sub influența băuturilor alcoolice: „Nu cunosc, nu am fost eu la oprire, facem verificări.” Vasile Iliuță, în această zi, a fost la mai multe recepții, printre care la Gala Oamenilor de Afaceri din Județul Călărași, dar și la hramul bisericii din satul Vâlcelele. A fost și la restaurantul Popasul Sălciilor, la niște aniversări onomastice.  I-a fost reținut permisul de conducere. Nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie contravenție.

Neglijență fără precedent

Poliția, prin purtătorul de cuvânt, revine și ne comunică faptul că Vasile Iliuță a fost oprit în trafic și i s-a cerut să prezinte documentele la control. I s-a cerut să rămână în mașină. Urma să fie testat cu aparatul alcooltest. În schimb, acesta a fugit prin tot orașul, până la domiciliul de pe strada București. Nu a fost testat alcoolscopic, acesta ascunzându-se la domiciliu. Polițiștii au ajuns la acesta acasă, iar subinsp. Florentina Dobre ne spune că acesta a refuzat să discute cu polițiștii. În dialogul purtat de polițiști cu Vasile Iliuță, acasă la acesta, subinsp. Florentina Dobre nu ne poate comunica dacă aceștia i-au pus în vedere să sufle în alcooltest. Sunt indicii că polițiștii nu au făcut acest lucru, ceea ce constituie o neglijență fără precedent. La fața locului, în jurul orei 21:05, după plecarea echipajelor de poliție, îmbrăcat civil, a venit și comandantul Poliției Municipale Călărași, cms. șef. Lucian Nițu. A încercat să se strecoare în domiciliul președintelui Consiliului Județean Călărași, însă a fost surprins de un ziarist, așa că s-a lăsat păgubaș. Scandalul este unul uriaș. Conform Noului Cod Penal, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar polițiștii nu au putut să ne ofere date în sensul că președintelui Consiliului Județean Călărași i s-a pus în vedere să se lase testat cu aparatul etilotest. Neglijența polițiștilor e strigătoare la cer și trebuie pedepsită penal.

Cazul se mușamalizează

Inspectoratul Județean de Poliție Călărași nu ne-a răspuns, până la acest moment, la câteva întrebări esențiale în acest caz de o gravitate excepțională: 1. De ce nu s-a reușit oprirea sau blocarea autoturismului, în trafic? 2. De ce nu s-a folosit armamentul din dotare, pentru oprirea acestuia? 3. De ce, odată ajunși la domiciliul contravenientului Vasile Iliuță, în discuția purtată de polițiști cu acesta, nu i-au cerut să se lase testat alcoolscopic? În fapt, de acum orice conducător la trafic, dacă se știe vinovat de ceva, poate fugi de polițiștii care îi cer să oprească și se poate ascunde în casă. Faptul e de o gravitate fără precedent. Se încearcă mușamalizarea acestuia. Potrivit mai multor martori, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a participat și la ziua onomastică a lui Dumitru Tudone și a lui Valentin Dumitru Deculescu. Beția a avut loc la restaurantul Popasul Sălciilor. Cei doi aniversați, Dumitru Tudone și Valentin Dumitru Deculescu, au confirmat că s-a băut la capul gol. Inclusiv Vasile Iliuță a băut, spun aceștia, afirmând că toți invitații au băut. Conform acestor date, sunt indicii clare că acesta din acest motiv a fugit de polițiști, pentru că ar fi consumat băuturi alcoolice în exces, fapt care dacă s-ar fi demonstrat ar fi condus la condamnarea acestuia la închisoare. L-am chestionat în acest sens pe Vasile Iliuță, însă acesta nu ne-a oferit nici un punct de vedere.

S-a sesizat Parchetul General

Conform siteului central știripesurse.ro, dosarul privindu-l pe Vasile Iliuţă, preşedintele CJ Călăraşi, a fost preluat de Parchetul General. Iliuţă este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la Art. 337 Noul Cod Penal – Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Acesta riscă între unu și 5 ani de pușcărie. Sursele menţionate au precizat că există suspiciunea rezonabilă că politicianul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru că la momentul în care a fost oprit de la poliţişti se întorcea de la un eveniment în care se consumase alcool.

Iliuță răspunde, în sfârșit

Într-un comunicat de presă remis de Consiliul Județean Călărași, la solicitarea noastră, Vasile Iliuță spune că este victima unei campanii de denigrare. „După modul în care s-a acționat sunt convins că acest scandal ieftin, denigrator și rău intenționat este concertat. Aseară la apariția Poliției în fața locuinței mele am discutat cu comandantul Politiei Municipale Călărași, Nelu Paraschiv, și am spus că le stau la dispoziție astăzi. Nu mi s-a solicitat să îi însoțesc către secția de poliție și nici testarea cu aparatul etilotest. Știrile apărute în presă nu corespund realității, fapt pentru care voi acționa în consecință.  Nu mă sustrag niciunui control indiferent de ce natură ar fi el, respect legea și sper ca oamenii să înțeleagă că de 1 an și jumătate sunt ținta unei campanii de denigrare pentru simplul fapt că deranjez anumite interese”, a menționat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași. Nu știm de ce Consiliul Județean Călărași emite un comunicat de presă în legătură cu o faptă comisă de Vasile Iliuță, ca persoană privată, câtă vreme nu a fost oprit de polițiști în timp ce-și exercita îndatoririle de serviciu.

IPJ confirmă deschiderea dosarului penal

Într-un alt comunicat, IPJ Călărași spune că în seara de 26 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Călărași au oprit pentru control un bărbat de 49 de ani, din Călărași. Acesta nu a respectat indicațiile polițiștilor, a continuat deplasarea, fiind găsit ulterior de polițiști la domiciliul său. Față de acesta polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale și i-a fost suspendat dreptul de a conducere autovehicule pe drumurile publice, pentru nerespectarea indicațiilor polițistului. În continuarea verificărilor efectuate, în cauză s-a deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Polițiștii rutieri acționează permanent în teren pentru siguranța cetățenilor și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, persoanele care încalcă legea fiind sancționate de polițiști.

Intervine Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași

Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași emite, la rându-i, un comunicat în care precizează următoarele: „Aducem la cunoștința opiniei publice faptul că – urmare a informațiilor apărute în mass-media cu privire la aspectul că numitul Vasile Iliuță, în seara zilei de 26.10.2017, a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al organelor de poliție pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice, demarând în trombă și deplasându-se la domiciliul său din municipiul Călărași – la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași s-a întocmit dosarul penal nr. 2350/P/2017 cu privire la comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 alin. 1 C.P.  Facem precizarea că începerea urmăririi penale (respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale / trimiterea în judecată) este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție ”

I.P.J. răspunde

Cu o viteză uluitoare, Inspectoratul Județean de Poliție Călărași răspunde la două adrese emise de publicații călărășene. În una dintre acestea, s-a cerut să se precizeze care a fost scopul vizitei comisarului șef de poliţie Nițu Lucian, singur, la domiciliul numitului Vasile Iliuță, în data de 26 .10.2017 – ora 21:00, la aproximativ 20 minute de la plecarea echipajelor de politie din locația respectivă. IPJ precizează: „În seara de 26 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Călărași au oprit pentru un control un bărbat de 49 de ani, din Călărași. În teren, au acționat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Călărași, sub coordonarea adjunctului șefului Poliției Municipiului Călărași, ulterior deplasându-se și șeful Poliției Municipiului Călărași, pentru verificarea modului în care au fost desfășurate activitățile de către polițiști”. Nu știm cum a verificat Nițu Lucian modul în care au acționat polițiștii, după plecarea acestora, dar mai ales pe cine a reușit să interogheze în acest sens. Nițu Lucian a vrut să intre în domiciliul lui Vasile Iliuță, conform unor ziariști aflați la fața locului, iar la vederea acestora, după ce a fost abordat, Lucian Nițu a părăsit zona.

IPJ contrazice Parchetul local

Inspectoratul Județean de Poliție Călărași ne precizează că Vasile Iliuță nu a respectat indicațiile polițiștilor, a continuat deplasarea, fiind găsit ulterior de polițiști la domiciliul său. Deci polițiștii l-au căutat, cu mașinile de serviciu, pe președintele Consiliului Județean Călărași, prin oraș. Inițial, aceștia au lăsat să se înțeleagă că au plecat în urmărirea acestuia imediat cum Iliuță a plecat fără să respecte semnalele polițiștilor. Polițiștii, astfel, nu au un răspuns la întrebarea noastră legată de posibilitatea blocării în trafic a autoturismului cu care se deplasa Vasile Iliuță. „Folosirea armamentului din dotare se face gradual, în funcție de împrejurare, după aplicarea tuturor celorlalte măsuri de tactică polițienească”. Din bâlbele polițiștilor, semnalate de mass-media națională, conform acestor surse, rezultă că polițiștii călărășeni au vrut să blătuiască dosarul, aplicându-i lui Vasile Iliuță o amendă contravențională și negăsind răspuns la întrebarea dacă acestuia i s-a cerut să sufle sau nu în fiola etilotest. În aceeași adresă, IPJ Călărași contrazice Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași. Parchetul spune că a deschis dosar penal ca urmare a informațiilor apărute în mass-media cu privire la aspectul că numitul Vasile Iliuță, în seara zilei de 26.10.2017, a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al organelor de poliție pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice. IPJ precizează, în schimb, că dosarul în cauză s-a deschis ca urmare a continuării cercetărilor efectuate de aceștia. E un adevărat talmeș-balmeș.

Balamuc complet

Comunicatul emis de Consiliul Județean Călărași, în care Vasile Iliuță, din calitatea lui de persoană privată, oferă un punct de vedere legat de evenimentele din seara zilei de 26 octombrie, este distribuit de pe contul public al acestei instituții făcut pe o rețea de socializare. Deși Vasile Iliuță este cercetat din calitatea lui de participant la trafic și nu în cea de președinte, faptele petrecându-se în afara orelor de program, punctul de vedere emis și la cererea publicației noastre este distribuit pe rețelele sociale, pe bani. Nu știm dacă sunt folosiți bani publici pentru diseminarea acestuia în spațiul public. În schimb, același comunicat este publicat și distribuit cititorilor, de alte publicații locale, care au contracte de publicitate cu Consiliul județean călărași. Ca atare, diseminarea acestuia se face pe bani publici, fapt absolut scandalos câtă vreme faptele de care este acuzat Vasile Iliuță îl vizează ca persoană privată, aflată în timpul liber, și nu în calitatea de președinte al Consiliului județean Călărași.

Neclarități

În cazul acesta, neclaritățile sunt legate de un singur lucru: dacă polițiștii i-au cerut lui Vasile Iliuță să fie testat alcoolscopic. Polițiștii au spus că nu au reușit, sub nici o formă, în seara zilei de 26.10.2017, când au fost prezenți la domiciliul acestuia, să comunice cu Vasile Iliuță. Președintele Consiliului Județean Călărași spune că a stat de vorbă cu polițiștii:  „Aseară la apariția Poliției în fața locuinței mele am discutat cu comandantul Politiei Municipale Călărași, Nelu Paraschiv, și am spus că le stau la dispoziție”. Numai că Vasile Iliuță spune, sub semnătură proprie, că i-a comunicat că e la dispoziția polițiștilor nu la acel moment, ci a doua zi. Din acest unghi, lucrurile sunt deja clarificate. Vasile Iliuță nu a dorit să fie la dispoziția polițiștilor la acel moment, ci a doua zi. El spune asta folosindu-se de însemnele instituției pe care o conduce: Consiliul Județean Călărași.