Acasă | info | Alegeri vesele: Tanti Tița crede că Traian Băsescu trebuie să se mute la Nana / Video

Alegeri vesele: Tanti Tița crede că Traian Băsescu trebuie să se mute la Nana / Video

image_pdfimage_print

Gherghina Ciulei, cunoscută drept Tița a lui Dionisie, făcută celebră de posturile de televiziune centrale, crede că fostul președinte al României, Traian Băsescu, trebuia să se mute la Nana, localitatea unde deține un domeniu de aproape 300 de hectare, dacă ar fi vrut să nu obțină un scor rușinos, la alegerile parlamentare.

Menaj la Udrea

Pentru Camera Deputaților, 6 voturi a obținut Partidul Mișcarea Populară, formațiune condusă de Traian Băsescu, pe raza comunei Nana. În schimb, la Senat, scorul a fost ceva mai mare: 17 voturi. Tanti Tița, zurbagia satului, femeia agresată de Ștefan Fileață, fost membru al Partidului Democrat Liberal, știe ce trebuie să facă fostul președinte al țării: „Domnul Băsescu să-și facă casă la Nana. Să-și ia fetele cele frumoase și cu doamna Udrea, io mă duc acolo și le fac menajul, să fie în Nana, să fie alături de noi. Poate noi nu puteam să rezolvăm ceva, ne rezolva dânsul! La parlament, ca om. Munceam la dânsul, ne dădea locuri de muncă. Umăr la umăr, să salvăm Nana!”

Enigma Otiliei

Țăranii l-au așteptat în zadar pe fostul președinte, anunță postul de televiziune România Tv, pentru a-și face campanie în Nana. „Dacă vine rar și vine cu avionul sau cu mașina, de unde să-l vadă țăranii, să-l știe, să-l cunoască? Așa că rămânem la 6 voturi! Dacă domnul Băsescu dorea să ia mai mult decât cele 6 voturi care le-a luat în Nana, trebuia să-și fi cumpărat o casă, un fel de casă de vacanță.” Alți țărani din Nana nu-și explică scorul prost înregistrat de Partidul Mișcarea Populară în această localitate: „Păi eu știu care a fost enigma Otiliei?! Nici Băsescu nu e literă de evanghelie! Din pricina lor m-am îmbolnăvit de nervi! L-aș întreba așa: ca să te primească căpitan de vas, pă cel mai mare vas al României, a fost toată familia ta comunistă și-acum condamni comunismul?!”

Cu el și familia lui

Alți țărani din sat cred că vremea lui Traian Băsescu în politică a trecut. „L-au votat, nimenea nu-l mai vrea. Și o familie, două, acolo câți o fi fost, din cauză că nu e om ca să conducă țara românească.” Un alt bătrân e mai direct: „Vrea să ia ministru-acuma?! Huuuu, că n-ai fost, n-ai ținut cu țar-asta, băi, a ținut cu el și cu familia lui, of, Doamne!”

Ultimă oră:

Tânără din Vasilați dată în urmărire internațională

O tânără din comuna Vasilați, județul Călărași a fost dată în urmărire internațională, anunță postul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alegeri vesele: Tanti Tița crede că Traian Băsescu trebuie să se mute la Nana / Video

de Marin BADEA